Acest articol este susținut de SUN Plaza și este dedicat tuturor femeilor magice – așadar tuturor femeilor. 🙂

***

Dintre toate sărbătorile populare, Sânzienele sunt preferatele mele: au loc vara, sărbătoresc feminitatea și sunt despre dragoste, soare și noi începuturi.

Nu doar ziua de 24 iunie este una specială, ci și noaptea care o precede despre care se crede că este magică (conform credințelor populare, forțele benefice ajung atunci la apogeu și minunile sunt posibile).

În noaptea de 23 spre 24 iunie, spune legenda, Sânzienele (niște zâne care ar face Îngerașii Victoria’s Secret să pălească prin comparație) ies din pădure și încep să cânte și să danseze în hore.

Dar n-o țin într-un party toată noaptea – pe to do list-ul lor e binecuvântarea plantelor (care dobândesc puteri vindecătoare), ursirea fetelor de măritat (asta sunt curioasă cum o fac fără Tinder), înmulțirea păsărilor și animalelor, împărțirea de rod holdelor.

Există numeroase tradiții și obiceiuri de Sânziene, păstrate de sute de ani (lingviștii susțin, de altfel, că numele de ”Sânziene” provine de la zeița romană Santa Diana, patroana vânătorilor și a pădurilor). Deși majoritatea dintre aceste ritualuri sunt perimate (sau greu de practicat fără ca vecinii de la bloc să se uite cruciș la tine), vă propun o variantă adaptată la secolul XXI. 🙂

Iată, în continuare, 5 ritualuri magice, cu efecte terapeutice, pe care să le practicați de Sânziene (dar și în orice altă zi a anului).

Savurează un ceai de sânziene

Potrivit legendei, în noaptea de Sânziene, aceste zâne diafane conferă florilor și buruienilor întrebuințări deosebite, pentru a trata anumite afecțiuni.

Și ce plantă cu proprietăți fantastice mai bună pentru a serba Sânzienele decât ceaiul de sânziene? Deși are un gust ușor amărui, beneficiile lui depășesc acest neajuns. Printre proprietățile sale deloc de lepădat se numără faptul că e un sedativ ușor, e diuretic și chiar afrodiziac.

Scrie și arde

Prin tradiție, în noaptea de Sânziene se aprind focuri pe dealuri și oamenii, încinși cu brâuri de pelin, fac horă în jurul focurilor, după care aruncă brâurile în foc să ardă – în același timp cu toate necazurile viitoare.

Păstrează acest ritual de purificare, dar adaptează-l la realitatea cotidiană printr-un exercițiu terapeutic de tip ”scrie și arde” (pe care mi l-a recomandat un terapeut mai demult).

Ia o foaie de hârtie și scrie pe ea toate emoțiile negative de care vrei să te eliberezi, toate problemele cu care te confrunți, tot ce te supără. Imaginează-ți apoi cum toată energia negativă îți părăsește corpul și e înmagazinată în hârtie. Găsește un spațiu sigur (o chiuvetă, un vas din inox, fontă etc.) și arde foaia (sau foile) și vizualizează toată acea energie fiind mistuită de flăcări.

Purifică-ți corpul

Un alt obicei specific zilei de Sânziene este scăldatul femeilor într-un râu sau în roua dimineții. La răsărit, femeile se spală într-un râu, iar mai apoi se tăvălesc în iarba plină de rouă.

Ca să eviți, totuși, ca vecinii să cheme Poliția văzându-te cum te tăvălești în iarba din fața blocului, îți sugerez să înlocuiești acest ritual cu o baie relaxantă. Îți recomand baia cu ghimbir și praf de copt despre care am scris în acest articol. Sau, dacă te simți mai aventuroasă, poți încerca o baie cu lapte, pentru un răsfăț absolut.

Celebrează femeile puternice

Un ritual relaxant pe care îl poți practica de Sânziene e lectura unor cărți cu sau despre personaje feminine puternice. Îți recomand ”Femei care aleargă cu lupii”, ”Privind înauntru” (despre care am scris aici), ”Dear Ijeawele, or a Feminist Manifesto in Fifteen Suggestions” (am scris aici despre ea), dar și cărți care celebrează bucuria feminității, cum ar fi recent apăruta ”Orașul Fetelor”, scrisă de Elizabeth Gilbert.

Bonus: aprinde o lumânare parfumată, la fel cum, pentru a alunga spiritele rele, în noaptea de Sânziene oamenii aprind focuri peste care aruncă substanțe puternic mirositoare.

Dansează

Ce mod mai frumos și mai potrivit de a sărbători această zi a feminității, Soarelui și iubirii decât să imiți Sânzienele și să dansezi și tu?

Dacă ești în București pe 24 iunie, cei de la SUN Plaza te așteaptă cu două evenimente speciale. Primul este un concert de jazz și bossa nova, susținut de Trupa Breeze. Iar al doilea este un moment de dans cu Wilmark Dance Academy. Ambele evenimente vor avea loc la etajul 1, în zona centrală, începând cu ora 18.30.

Tot la Sun Plaza va fi amenajată și o arcadă florală (realizată din floarea soarelui, spice de grâu, flori de sânziene etc.) care îți va garanta cele mai instagramabile poze posibile.

Indiferent de ritualul pe care-l vei alege, sper să ai o vară magică, plină de soare, iubire și de noi începuturi. 🙂