Viața mea s-a schimbat radical în ultimele 8 luni. Unul dintre motive este un mic ritual zilnic, pe care îl practic cu religiozitate (alături de mii de oameni din întreaga lume, inclusiv câțiva milionari).

Nu implică yoga, sucuri procesate la rece, brain training sau alte chestii costisitoare sau care sună fancy (de fapt, e complet gratuit și la îndemâna oricui). Dar te ajută să scapi de stres și de anxietate, să-ți rezolvi dilemele existențiale, îți crește productivitatea și îți întărește sistemul imunitar.

Sună prea bine ca să fie adevărat? Așa m-am gândit și eu. Apoi am descoperit pe pielea mea că funcționează.

***

Acum un an eram un om profund nefericit și frustrat. Pe plan personal eram relativ ok, dar pe plan profesional eram la mii de ani lumină de ceea ce îmi doream să fac. Visul meu era să-mi relansez blogul și să trăiesc din scris și eu scrisesem jumătate de pagină de Word în tot anul 2016. Ju-mă-ta-te de pa-gi-nă. Nu pentru că n-aș fi avut timp sau idei, ci pentru că îmi pierdusem exercițiul, eram paralizată de perfecționism și, ca să-mi găsești stima de sine, ai fi avut nevoie de licență de scafandru și de un batiscaf (pentru că era pe fundul Groapei Marianelor – v-ați prins?).

Astăzi scriu zilnic în jur de 3-4 pagini, am scris cap-coadă o revistă de specialitate și am primit primul meu book deal (o să vă povestesc mai multe despre asta la momentul potrivit). Am ajuns aici, cu siguranță, datorită sprijinului necondiționat și al iubirii familiei, iubitului meu și femeilor incredibile care sunt prietenele mele, dar și pentru că, în noiembrie 2016, am decis să încerc o chestie aparent stupidă și care promitea rezultate magice, pe care am descoperit-o întâmplător.

Despre ce este vorba?

Într-un articol de pe site-ul XoJane, o femeie povestea cum o rutină zilnică de 30 de minute a ajutat-o să slăbească 20 de kilograme, să iasă dintr-o căsnicie nefericită și să obțină job-ul de vis, în doar un an.

Respectiva rutină se numește ”Morning Pages” și a apărut pentru prima dată în cartea despre creativitate ”The Artist’s Way”, a scriitoarei Julia Cameron (deși nu este vorba despre creativitate și nu este în niciun caz doar pentru artiști).

Ce înseamnă Morning Pages? Să scrii, imediat cum te-ai trezit dimineața, 3 pagini de mână, (neaparat de mână, nu pe laptop), în care să notezi absolut tot și orice îți trece prin cap.

Scopul? Să-ți golești creierul de tot balastul de gânduri, anxietăți, spaime, nervi și să pornești ziua cu o minte mai limpede și cu mai multă energie.

De ce dimineața? Cameron spune că e important să scrii când creierul tău e încă ”încețoșat” și nu te cenzurezi, iar studiile au demonstrat că suntem cel mai creativi când suntem încă amețiți de la somn.

De ce de mână? Scrisul la computer este mai detașant emoțional și îți poate da viteză, dar nu și profunzimea de care ai nevoie în acest caz (or tu nu scrii pentru viteză).

De ce 3 pagini? Pentru că, deși o să începi prin a te plânge de faptul că te-ai trezit devreme sau că afară e urât, nu poți scrie doar nimicuri timp de 3 pagini (vor fi zile în care se va întâmpla asta și e perfect ok). ”A doua pagină și jumătate se scrie cel mai greu, dar deseori conține lozul cel mare”, explică autoarea.

E important să înțelegi că nu trebuie să fii talentat la scris, pentru că nu e vorba despre artă, ci despre terapie (și ideea e să nu arăți nimănui paginile respective, la fel ca în cazul unui jurnal).

Ce m-a convins pe mine?

Dacă primul vostru gând e ”Ești nebună, n-am atâta timp! Am copil/mă trezesc greu dimineața/abia merg la sală/trebuie să fiu la 8 la birou”, fix așa mi-am zis și eu când am citit despre asta.

Deși am găsit numeroase articole care lăudau beneficiile Morning Pages (în The Guardian, inc.com, Quartz, lifehacker și pe multe alte site-uri), ideea de a mă trezi cu jumătate de oră mai devreme în fiecare zi (pentru că atât îți ia să scrii 3 pagini de mână) mi s-a părut o glumă bună.

Apoi am citit pe blogul lui Tim Ferris că și el practică Morning Pages în fiecare zi și o consideră ”cea mai rentabilă terapie pe care am găsit-o vreodată”. Dacă numele lui nu îți spune nimic, Tim Ferris e un tip foarte deștept, pe care eu îl admir. E un antreprenor de succes, angel investor și/sau consilier pentru Facebook, Twitter, Uber și The New York Times, printre multe alte companii. Și cel care a scris best-seller-ul ”The 4 Hour-Work Week”. Dacă un om care o viață de 100 de ori mai ocupată decât a mea și care a scris o carte despre cum să fii mai eficient cu timpul tău își găsește zilnic timp să scrie, o fi ceva de capul Morning Pages-urilor ăstora, m-am gândit în noiembrie.

În plus, dacă ai ore întregi în care să te simți nefericit/ă, frustrat/ă, anxios/oasă și să te plângi de viața ta, cu siguranță găsești și o jumătate de oră să vezi dacă treaba asta funcționează sau nu.

Cum te ajută Morning Pages

Încă de pe 13 noiembrie 2016, prima zi în care am scris Morning Pages, am văzut efectele pozitive asupra mea (deși n-am făcut decât să mă plâng, timp de 3 pagini, de tot ce mă nemulțumește și de tot ce nu funcționează bine în viața mea). Culmea, a doua zi m-am trezit chiar entuziasmată, ca și cum aveam programare la un spa pentru un masaj pe creier. Morning Pages sunt singurul lucru din viața mea (cu excepția zilei mele de naștere și a Crăciunului) care mă fac să mă trezesc mai devreme cu plăcere.

Am trecut mai jos doar câteva dintre beneficiile pe care le poate avea acest ritual asupra ta, dacă îi dai o șansă.

1. Îți eliberează creierul de balast

La fel ca un sertar, un dulap sau inbox-ul e-mailului, creierul are nevoie (mai des decât ai crede) să faci curat în el. Sau, dacă vrei, imaginează-ți creierul ca pe o scurgere de la duș înfundată. Când pui pe hârtie tot ce îți ”îngreunează” mintea, e ca și cum ai curăța sifonul dușului și ai lăsa apa să curgă șuvoi. Nu degeaba autoarea numește Morning Pages ”brain dump”.

2. Îți calmează anxietățile

Atât timp cât le ții în tine, anxietățile te blochează și te storc de energie. În momentul în care le pui pe hârtie în mod constant, nu mai au aceeași putere asupra ta. În plus, vei observa cum dispar în timp, una câte una (în momentul în care îți dai seama ce le generează și cum să le elimini, nu prin magie).

3. E cea mai ieftină și eficientă formă de terapie

Psihologii susțin că scrisul te ajută să te vindeci de stres și de traume și să faci față mai bine situațiilor negative. Scriind zilnic despre ce te supără, ce te sperie, dar și ce te bucură sau ce te motivează, vei începe să vezi lucrurile la dimensiunea lor reală și vei reuși să treci mai bine peste probleme, fără să le lași să te doboare.

4. Te ajută să vezi cât ai evoluat

Poți alege să arzi/arunci/rupi foile de Morning Pages, dacă ți-e teamă că cineva le-ar putea citi. Eu scriu într-o agendă pentru că mi se pare fascinant să citesc din urmă și să văd cât de mult m-am schimbat și câte am reușit să fac în ultimele luni.

5. Te ajută să descoperi soluții sau să vii cu idei creative

Nu ăsta e principalul lor scop (acela ar fi să-ți elibereze creierul de gândurile-balast), dar uneori, scriind zilnic, îți vin soluții pe care altfel nu le-ai fi găsit sau idei originale la care altfel nu te-ai fi gândit. Când încetezi să supraanalizezi și scoți totul la lumină, lucrurile și ideile încep să ”curgă”.

Ce îți recomand dacă vrei să începi să scrii Morning Pages

📝 Pregătește-ți o agendă/foi și un pix/stilou/creion de cu seară.

📝 Trezește-te cu 30 de minute mai devreme decât ai face-o în mod normal (sigur, asta înseamnă să faci un mic efort și să te culci mai devreme puțin).

📝 Răsfață-te cu ceva drăguț dimineața, ca premiu pentru că te-ai trezit mai devreme (la început, eu îmi făceam un ceai verde cu lămâie și iasomie și îmi aprindeam o lumânare parfumată, dar ulterior scrierea a devenit recompensa în sine, așa că acum beau un pahar de apă cu lămâie și mi-e suficient).

📝 Concentrează-te doar să scrii Morning Pages în acea zi și încearcă să faci asta în fiecare zi, fără să pui presiune pe tine.

📝 Renunță la așteptări. Știu că am scris că mie mi-au schimbat viața și, evident, și tu vrei să vezi rezultatele chiar de a doua zi (la fel ca și cu o dietă sau cu mersul la sală), dar nu uita că eu le practic de 8 luni și că alții fac asta de 8 ani. 🙂 Dacă nu te descurajezi și continui, perseverent, în fiecare zi, îți garantez că vei vedea rezultate.

La final, vreau să spun că, deși nu înțeleg perfect cum funcționează Morning Pages (dincolo de efectul terapeutic al scrisului), am văzut cu ochii mei cum lucruri care acum 8 luni mi se păreau imposibile și la care doar visam, acum au devenit realitate. Cu doar 3 pagini scrise de mână, în fiecare zi.

Ce zici? Te-am convins să dai acestui ritual o șansă? Îți aștept părerile în comentarii. 🙂