Money Diaries este o rubrică săptămânală de lifestyle și de educație financiară. În fiecare săptămână, cititorii și cititoarele Inoza ne povestesc, cu sinceritate, cum și pe ce și-au cheltuit banii.

Săptămâna aceasta ne reîntâlnim cu o autoare de Money Diary. Este vorba despre o senior operations analyst de 32 de ani, din Cluj-Napoca, care spune că viața ei s-a schimbat foarte mult în pandemie. Dar o las pe ea să vă povestească mai multe. 🙂

***

Job: Senior Operations Analyst
Domeniu: Consultanță
Vârstă: 32 ani
Locație: Cluj-Napoca
Salariu: 5000 de Ron

Cheltuieli lunare

Telefon: 35 lei
Cosmetică: 70 lei
Chirie: 300 de euro – 150 de euro/738 lei, partea mea
Întreținere: aprox. 150 lei
Terapie : 220 Ron
Transportul îmi este decontat de firma unde lucrez.

Despre mine

Locuiesc în Cluj-Napoca de peste 10 ani iar acesta este al doilea Money Diary trimis către Inoza. Primul fiind acesta.

Viața mea s-a schimbat foarte mult în pandemie. Mi-am schimbat jobul, am achiziționat un apartament (sunt în plin proces, încă nu s-a încheiat) și am început să îmi petrec mai mult timp în natură. Am petrecut foarte mult timp cu familia și încercăm să facem asta în continuare. Suntem în home office din martie 2020, ceea ce ne permite să lucrăm de oriunde vrem și astfel putem să ne bucurăm de compania celor dragi mai des.

Regulile privind bugetul sunt cam aceleași, eu și soțul meu nu avem banii la comun iar contul de economii a fost spart după decizia de a lua apartamentul. Am stabilit că după ce ne instalăm în noul apartament vom relua obiceiul de economisire. Avem încredere în puterea de gestiune a celuilalt și funcționează perfect.

Îmi place să gătesc, dar nu am nici timpul nici dispoziția să fac asta zilnic. Încerc să fac asta de 2-3 ori pe săptămână.

Nu am tips-uri de economisire dar încerc să merg mult pe nevoi. Este chiar necesar să îmi cumpăr acest articol? De cele mai multe ori nu este nevoie și mă simt foarte bine când realizez că am decis înțelept.

Cluj-Napoca este un oraș scump. Nivelul de trai este ridicat și implicit costurile locuirii sunt mari. Este destul de greu să jonglezi cu cheltuielile în mod inteligent. Mi-a luat câțiva ani să pot prioritiza cheltuielile astfel încât să nu rămân pe 0 la final de lună.

LUNI

Sunt la mama, într-un orășel micuț din Transilvania. Am venit în urmă cu câteva săptămâni să lucrăm de la țară. Am fost găzduiți de niște rude într-o casă la țară, aproape de orașul meu natal. A trecut perioada plănuită și azi urmează să ne întoarcem.

Experiență a fost una excelentă. Am avut toată casa pentru noi, ne-am bucurat de liniște, de mâncare sănătoasă cumpărată de la rude (din gospodărie) și de animăluțele vecinilor. Nu suntem la prima experiență de gen; începând din vara anului trecut, ne-am schimbat constant locul de unde lucrăm. A ajutat foarte mult pentru a diminua presiunea psihică uriașă provocată de pandemie.

Mă trezesc extrem de pierdută și cu o durere de burtă groaznică. Iau o pastilă și după ce îmi fac rutina de dimineață îmi deschid laptopul. Văd că am doar 2 ședințe și prima de la 11:00, așa că mă echipez și merg să îmi cumpăr apă, 2 croissante și o cafea de la cafeneaua mea preferată de aici (15 lei).

Mă uimește constant cât este de ieftin totul aici, dar nivelul de trai este foarte scăzut. Intru într-un magazin de produse hand-made și îmi cumpăr niște cercei pictați manual (30 de lei).

La prânz mănânc pizza rămasă de aseară și mă pun să lucrez.

Înainte să pornim la drum facem niște cumpărături achitate de soțul meu.

Total zi: 45 lei

MARȚI

Mă trezesc cu o durere de cap cumplită și după ce beau aproximativ 1 litru de apă dau semne de reabilitare. Am problema asta cu hidratarea de când lucrez de acasă. Uit să mă hidratez corespunzător.

Pregătesc un mic dejun bogat: omletă cu multă ceapă verde, legume de sezon, niște mezeluri din carne de vânat și o cafea lungă cu lapte de migdale.

După micul dejun merg să fac niște cumpărături (150 de lei) și mă bucur de plimbare pentru că este răcoare și se simte primăvara prin fiecare cadru.

Am ședințe în momentele cheie ale zilei, așa că mâncăm ce apucăm în restul zilei și spre seară ne răsfățăm cu două înghețate de la Mc (19 lei) și o pungă de chipsuri, pe care o aveam în casă.

Ne uităm la Nomadland și suntem foarte dezamăgiți de scenariu. Nu suntem noi critici de film dar nu recomandăm.

Total zi: 169 lei

MIERCURI

Azi am 2 programări la medic, așa că mi-am luat ziua liberă.

Mă trezesc, fac o cafea și un sandviș, după care mă duc la pensat (36 de lei). În drum spre casă intru la piață și îmi fac niște cumpărături pentru prânz (50 de lei). Piață arată senzațional în această perioada astfel încât cred că e terapie pură să mergi la cumpărături. La farmacie mai cumpăr și un set de măști (14 lei).

La prânz am pregătit piept de curcan cu spanac și, după ce am luat masa. am mers la prima programare.
Venind de la medic am intrat într-un outlet și am fost extrem de aproape să îmi iau o pereche de Vans. Îmi plăceau foarte mult dar m-am gândit că chiar nu reprezintă o necesitate și mai târziu îmi va oferi satisfacție această alegere.

După ce am ajuns acasă am făcut un duș revigorant și până la următoarea programare mi-am aranjat hainele de vară în dulap. Programările îmi sunt acoperite de abonamentul pe care îl am de la firma.

După programarea nr. 2 am mers cu o prietenă la plimbare. În timp ce o așteptam am mâncat o înghețată (19 lei) iar apoi am stat la o terasă să bem un pahar de vin. Nota a fost de 49 de lei și eu am fost cea care a achitat.

Total zi: 168 lei

JOI

M-am trezit cu gândul clar de a merge la alergat, dar afară ploua și am decis să amân.

După cafea și mic dejun (roșii și telemea) îmi încarc telefonul (35 lei) și încep să lucrez. Îmi iau o pauză pe la 10 și fac o tavă de brownies. Pentru prânz pregătesc niște șnițele și o salată de primăvară.

După prânz merg până la birou să las ceva și la întoarcere cumpăr căpșuni și mere (16 lei).

După ce termin cu cele 2 ședințe stabilesc cu o prietenă o plimbare prin parc și ne oprim la o grădină de vară. Vremea este perfectă, nici prea cald nici prea frig, ca după furtună. Beau un pahar de vin și optez de data asta doar pentru desert. Nota a fost 50 de lei.

Total zi: 101 lei

VINERI

Mă trezesc dimineața și merg în parc pentru jogging. Mă echipez și pornesc un pic buimacă.

După alergat mă opresc la una din cafenelele mele preferate și iau un cappucino (10 lei). Îi cumpăr soțului meu 2 felii de pizza (10 lei) și merg spre casă în pas alert pentru că azi voi avea o zi plină.

După duș încep să lucrez și la prima pauză mănânc un sandviș cu șuncă și beau un iaurt. Nu îmi iau pauză la prânz pentru că îmi închei ziua mai devreme.

La 16:30 am o programare la medic, unde mi se efectuează o investigație care nu intră în abonament (172 de lei).

După, mă opresc la o librărie să îi cumpăr două cărți unei prietene (74 de lei). Iau cina în oraș cu prietena mea și plătesc partea mea (47 de lei).

Ajung acasă destul de târziu și mă apuc să îmi fac bagajul pentru că în weekend mergem la o cabană.

Total zi: 313 lei

SÂMBĂTĂ

Plecăm la 7 dimineața din oraș și prindem cel mai frumos răsărit.

În drum spre cabană ne oprim să mâncăm un brunch delicios și 2 cafele (20 lei). Masa a fost achitată de soțul meu.

Mergem într-o zona superbă de munte, iar pe drum ne oprim la un hypermarket să facem niște cumpărături. Acestea din urmă le achita tot soțul meu.

Ziua se încheie cu povești pe terasă, unde frigul de mai se cuibărește serios în oase, dar aerul puternic de munte te ajută să ai un somn de calitate.

Total zi: 20 de lei

DUMINICĂ

Ziua începe cu mirosul cafelei proaspăt măcinate și pare că vremea va fi superbă și azi. Azi tot brunch vom avea, prietenii noștri pregătesc un grătar pe care îl savurăm pe la 11. Beau câteva pahare de vin și stau la soare, dar norii se adună și după prânz începe ploaia.

După câteva povești ne decidem să plecăm, dar în drum spre casă ne oprim la un târg de vechituri de unde îmi iau niște veselă vintage (60 lei).

Ajungem acasă la timp pentru a evita aglomerația la intrarea în oraș.

Pregătesc niște pui la cuptor cu legume și stăm la o bere nefiltrată pe terasă și ne facem planuri pentru următoarea perioadă.

Total zi: 60 de lei

***

Dacă citiți cu plăcere această rubrică și o găsiți utilă, vă aștept și pe voi cu Money Diaries la adresa inoza.ro@gmail.com.

Cu cât o să fie mai multe și mai diverse, cu atât cred că o să învățăm lucruri noi și o să facem această conversație mai relevantă.