Am citit rândurile de mai jos pe @cercul.freud și m-am gândi la Crăciunurile în familie.

La tensiunile care apar. La vechi răni care se redeschid. La concesiile pe care le facem. La prăpăstii de comunicare. La cât lăsăm de la și din noi.

“Cum se face că există atât de multe situații în care ne spunem

”e, totuși, mama/tata”,

”e, totuși, iubitul meu/iubita mea”,

”e, totuși, prietenul meu/prietena mea” etc.

pentru a ne motiva să facem, să spunem, să gândim ceva ce nu simțim

– și atât de puține situații în care ne spunem

”e, totuși, sufletul meu”,

”e, totuși, corpul meu”,

”e, totuși, viața mea”

pentru a ne motiva să trăim o viață de dragul nostru, ca și cum merităm ceea ce ne dorim,

ca și cum avem dreptul să vrem ceea ce vrem și să nu vrem ceea ce nu vrem?”

Ca să o parafrazez pe scriitoarea Glennon Doyle, dacă aveți de ales între a dezamăgi pe altcineva și a vă dezamăgi pe voi, alegeți mereu să dezamăgiți pe altcineva.

Aveți grijă de sufletul vostru. De Crăciun și în fiecare zi.

Sărbători cu Bine! 🌲