Atunci când fosta mea terapeută, Ioana, mi-a spus că sufăr de anxietate, prima reacție a fost să-i spun jenată: ”Ioana, um…cred că mă confunzi cu altcineva. Eu am depresie”.

Pentru că, vedeți voi, în mintea mea naivă, aveai ori una, ori alta. O discuție și câteva lecturi mai târziu, mi-am dat seama că făceam parte din categoria ”privilegiată” care avea o combinație din ambele.

Pentru că da, din păcate, deși sunt afecțiuni distincte, depresia și anxietatea pot coexista, pot alterna și se pot influența reciproc. În cazul meu, de exemplu, apariția anxietății a dus la adâncirea simptomelor depresive.

Am listat, mai jos, o serie de simptome ale anxietății cu care m-am luptat de-a lungul timpului și cu care mă confrunt și azi, atunci când situațiile de viață îmi reactivează anxietatea.

Poate vă recunoașteți în ele, poate nu. Ca și depresia, anxietatea nu are un set fix de manifestări.

🧶 Mă îngrijorez în legătură cu evenimente viitoare.

🧶 Cer excesiv asigurări de la ceilalți.

🧶 Îmi cer excesiv scuze.

🧶 Mă uit la seriale pe care le știu pe de rost, pentru că mă face să mă simt confortabil.

🧶 Îmi fac un ”scenariu” atunci când fac o programare sau dau un telefon oficial.

🧶 Anulez planuri.

🧶 Am insomnii.

🧶 Am sindromul picioarelor neliniștite.

🧶 Mă concentrez greu.

🧶 Îmi pun deseori la îndoială deciziile sau acțiunile.

🧶 Mă compar mereu cu alții și mă evaluez în funcție de ei.

🧶 Îmi exagerez greșelile.

🧶 SUPRA-ANALIZEZ. TOTUL. TOT TIMPUL.

Anxietatea nu înseamnă doar atacuri de panică, hiperventilat, ros unghii până la sânge (dar poate să fie și toate aceste lucruri).

Aveți răbdare cu voi și cu cei dragi vouă care suferă de această afecțiune.

Sper ca mica mea confesiune să vă ajute să realizați că, oricum s-ar manifesta anxietatea în cazul vostru, nu sunteți singuri. 🤗