Nu știu cum a fost la voi, dar 2023 a fost un roller coaster emoțional pentru mine.
Am început anul cu un accident domestic, în urma căruia mi-am ars corneea, mi-a murit câinele, am trecut printr-un proces legal, am fost stresată în legătură cu sănătatea, războiul din Ucraina, tragediile de la noi, situația mea financiară și am avut un accident auto care ne-a distrus mașina și m-a lăsat traumatizată (și anul nu e gata încă, yay me!).
Mi-am dat seama cu ocazia asta că unele lucruri (accidente, dezastre) vor fi mereu în afara controlului meu. Sănătatea și finanțele sunt altă poveste. Și aici există mult loc de hazard, dar există la fel de mult loc de prevenție și control.
În vară, după o pauză de un an (freelancerii știu de ce 😄), mi-am refăcut abonamentul la Regina Maria. Mi s-a părut o investiție deșteaptă în sănătatea mea fizică. Ce nu am bănuit, însă, a fost cum avea să-mi impacteze, în bine, sănătatea psihică și emoțională.
În articolul de azi o să vă povestesc cele 4 motive pentru care abonamentul medical mi-a redus semnificativ anxietatea și m-a făcut să mă bucur mai mult de viață.
Am economist 3803 lei într-o singură lună
A existat o perioadă în viața mea în care orice problemă de sănătate era dublată și de anxietate financiară. Dincolo de disconfortul fizic și de modul în care îmi afectau viața, o durere de spate persistentă, o cefalee sau o tuse sâcâietoare însemnau bani dați pe consultații, analize și, în cazurile grave, investigații costisitoare, ca CT sau RMN.
Faptul că acum, datorită abonamentului, am acces la servicii medicale premium gratuit sau cu reduceri semnificative îmi reduce mult anxietatea financiară. De altfel, am citit undeva că abonații Regina Maria economisesc, în medie, 3500 lei pe an cu ajutorul abonamentului, adică peste un salariu minim brut pe economie.
Ei bine, între 1 iulie și 10 august (când mi-am făcut un upgrade la abonament), am economisit 3803 lei cu abonamentul Regina Maria.
Știu asta pentru că suma economisită îmi apare în aplicație, cum le apare tuturor utilizatorilor, de altfel (sper doar că cea/cel căreia/căruia i-a venit ideea să transparentizeze acest proces și să facă informația disponibilă abonaților a primit o mărire de salariu și o vacanță în Maldive, pentru că merită).
Am ajuns la această economie mergând la 7 consultații (dintre care 3 face to face și 4 online) și făcând 3 seturi de analize, o ecografie și o investigație ORL. Bineînțeles că nu fac un astfel de tur de forță lunar, dar după un an în care nu mi-am prioritizat deloc sănătatea, am vrut să mă asigur că totul e bine.
Surpriză, nu e chiar totul bine (că doar n-am făcut 3 seturi de analize de fleurs de coucou), dar faptul că știu exact ce probleme de sănătate am și chiar am rezolvat deja unele dintre ele, prin tratament, îmi aduce multă liniște.
De asemenea, știu exact cât mă costă o investigație, o consultație sau un set de analize înainte să intru în clinică, din aplicație. True story: am stat o dată la telefon cu o operatoare de la call center-ul Regina Maria vreo 30 de minute, cât timp mi-a verificat o listă nesfârșită de analize și mi-a comunicat prețul fiecăreia. De când cu aplicația, am acces la informația asta instant.
Am descoperit (și iubesc) consultațiile online
Penultima mea consultație medicală a avut loc în bucătăria mea. Purtam niște pantaloni de trening și un tricou și aveam în față o cană de cafea. Mă rog, eu eram în bucătărie, doctorița mea era la Cluj.
Am descoperit-o întâmplător pe doamna doctor al-cărei-nume-nu-vreau-să-l-divulg ca să nu săriți pe ea cu programările (glumesc, o cheamă Lupu Anamaria, e din Cluj Napoca și e absolut minunată).
Acum 2 ani am căutat pe site-ul Regina Maria un medic internist, care să-mi recomande niște analize. Dacă n-ar fi existat Clinica Virtuală Regina Maria (unde poți să fi consultat online de medici din toată țara) drumul meu și al dnei dr. Lupu nu s-ar fi intersectat niciodată și n-aș fi descoperit un doctor incredibil de empatic și de cald.
Dincolo de astfel de descoperiri norocoase, ideea de Clinică Virtuală îmi aduce un imens confort psihic. Nu mai trebuie să mă machiez, să mă îmbrac, să fac 40-50 de minute până la clinică cu autobuzul sau metroul, să stau în sala de așteptare, să fac alte 40-50 de minute înapoi. Nu e vorba numai de timpul pierdut, ci și de liniștea de a discuta cu un medic din confortul propriei mele case.
În plus, consultațiile online îți oferă o flexibilitate grozavă, care pentru un anxios profesionist ca mine contează. Ca să înțelegeți ce vreau să spun: peste 2 săptămâni am programat un consult medical, dar tocmai am aflat că voi fi plecată din București.
Primul meu gând, panicat, a fost că trebuie să anulez programarea. Al doilea gând a fost că abia găsisem loc la medicul respectiv, oare mai reușesc să mă reprogramez, așa din scurt, mai ales că programările de prevenție se fac din timp și cu recurență. Abia când am intrat în aplicație am realizat: nu e o consultație fizică, e una virtuală. Deci absolut oriunde aș fi pe glob (o să fiu în România, nu ma invidiați degeaba), dacă am acces la internet, pot să-mi onorez programarea. It’s as easy as that.
Pot să-mi fac programare la orice oră în aplicație
Povestea asta nu-mi face cinste, dar dacă aș povesti doar lucruri care îmi fac cinste, n-ar mai exista acest blog.
S-a întâmplat în iulie, când am făcut o analiză cu un rezultat incert (și, ca să înțelegeți stările care au urmat, era vorba despre ceva life changing, nu un moft). Aveam programare la medicul meu curant într-o săptămână, pentru interpretarea rezultatelor, dar toată ziua, după ce am primit acel rezultat, n-am fost în stare de absolut nimic.
M-am perpelit de pe o parte pe alta. Mi-am făcut o programare în aplicație pentru a doua zi, la un alt medic. Apoi m-am simțit vinovată și am anulat-o. După care am refăcut-o, la un al doilea medic (slot-ul de la medicul inițial se ocupase cât eu m-am perpelit). După care, surpriză, am anulat-o și pe a doua.
Nu știu dacă mă speria confirmarea rezultatului, mi-era rușine să-mi ”înșel” medicul curant (insert face palm here) sau mi-era teamă ca nu cumva un alt medic să nu fie la fel de bun ca al meu, dar am ținut-o tot așa, într-o anxietate și un stres până la culcare.
În mod deloc surprinzător, după o zi întreagă de anxietate, m-am trezit la ora 1 noaptea și n-am mai reușit să adorm vreo 2 ore. Într-un târziu, mi-am dat seama că trebuie să mă duc la un consult cât de repede posibil, sau aveam să înnebunesc din cauza incertitudinii.
Am pus mâna pe telefon și, la 2:30 noaptea, mi-am făcut programare pentru a doua zi. Am găsit loc, printr-o minune, în 6 ore, la 8.30 dimineața la o doctoriță care părea incredibilă (nota 9.91 din 1804 recenzii pare too good to be true – dar și eu am sfârșit prin a-i da nota 10).
A doua zi dimineața, la prima oră, eram în fața cabinetului ei. Totul s-a terminat cu bine, iar eu am simțit un munte de anxietate și de panică cum mi s-a ridicat de pe piept odată cu discuția noastră. N-am mai făcut de atunci programări la 2 noapte (și sper nici să nu mai fac), dar mă bucur să știu că am această posibilitate. #AnxietyForLife
Am redus interacțiunile sociale la (aproape) zero
Sunt un om care iubește oamenii, dar căruia, paradoxal, interacțiunile cu străinii îi creează multă anxietate. Probabil pentru că am un nivel de empatie peste limita legală, o interacțiune cu cineva grăbit, iritat, dezinteresat sau rece îmi afectează mult starea de spirit.
Am dat de-a lungul timpului peste angajați de pus la rană în call center-urile și la front desk-urile Regina Maria. Empatici, răbdători, amabili, dornici să te ajute. Dar am dat și peste oameni nerăbdători, care probabil avuseseră o zi proastă sau care, pur și simplu, nu erau făcuți pentru un job ce presupune comunicare cu publicul.
De când am abonamentul și aplicația Regina Maria, sun la call center doar când arde. Și asta pentru că pot să-mi fac singură programare, la orice oră, la orice medic, având în față programul lor clar, pe zile și ore.
Același lucru este valabil și când mă duc, fizic, la o programare în clinică. Îmi fac check-in pe aplicație și nu mai stau la coadă să mi se spună la ce etaj și la ce cameră e medicul respectiv. Totul curge ușor și nu mai pierd timp prețios.
Am zis la începutul acestui articol că vă voi povesti cele 4 motive pentru care abonamentul meu la Regina Maria îmi reduce anxietatea, dar mai sunt multe, multe altele.
Pot vedea, pe aplicație, nu doar rezultatele analizelor, ci și evoluția lor în timp (am analize din 2012 pe care le pot compara cu cele din 2023 – vă dați seama?!). Pot oferi un rating scăzut unui medic care nu mi-a plăcut sau, dimpotrivă, un rating stelar unui medic care m-a impresionat (și deseori mă folosesc de rating-urile altor abonați pentru a-mi alege medicii).
Și, ceva ce am descoperit abia zilele trecute: cu abonamentul Regina Maria (al meu este prin angajator) am reduceri la cosmetice, haine sport, un complex de agrement, abonamente de nutriție tip subscription box și chiar la o școală particulară din București. :)) Dacă aveți abonament de la angajator și, la fel ca mine, nu știați asta, accesați butonul ”Card membru” de sub secțiunea ”Facturi și plăți” în aplicație. Cu plăcere!
La finalul acestui text, vreau să vă spun doar atât: nu trebuie să suferiți de anxietate, ca mine, ca să vă faceți un abonament medical. Dimpotrivă, s-ar putea ca acel abonament să vă ferească de anxietate, precum și de multe alte probleme de sănătate, fie că vi-l achiziționați voi, fie că-l cereți de la compania la care lucrați.
Să poți preveni sau depista din timp afecțiuni complicate, să te simți bine și să-ți crească speranța de viață datorită obiceiurilor sănătoase dobândite, e neprețuit. Și totuși, e posibil cu abonamentul Regina Maria.
* Acest articol este susținut de Regina Maria și reprezintă 100% experiența mea reală cu serviciile lor.
4 Comentarii
Lia
Îmi pare o idee foarte bună în cazul in care sistemul de sănătate s-ar privatiza și nu am mai datora contribuții. In situația mea, in care dau lunar la sănătate mai mult decât ai economisit tu cu abonamentul și nu beneficiez de absolut nimic, mi se pare total aiurea să dau alți bani și la privat. E drept că din vina mea nu am beneficiat de contribuțiile enorme pe care le plătesc, dar mi-e frică să calc într-un spital de stat, am născut de două ori la privat pe banii mei. Poate ar putea si companiile private, precum Regina Maria, să pună presiune pentru așa ceva, măcar să putem opta unde plătim. Eu aș prefera să plătesc la privat, că oricum acolo ma duc in caz de ceva, dar să nu mai plătesc si la stat că deja e jaf la drumul mare!
Mădă
Ce tare! Și eu am abobament la Regina Maria, dar nu am verificat niciodată să văd cât am economisit până acum. 😀 M-am uitat după ce am citit articolul tău și în trei luni am economisit 1956 de lei. Nu-i la fel de spectaculos ca la tine, dar sunt mulțumită. 🙂
Mădă
*abonament, scz! 🙂
Sandra
Eu sunt între abonamente (freelancer, heh) și încă nu m-am decis la o clinică. Vroiam doar să-ți spun că mi se pare tare cum poți lua un subiect arid ca abonamentele medicale și să-l faci o lectură așa interesantă. Felicitări, Ina!