Ieri v-am povestit despre cum am reușit să ne mutăm în apartamentul perfect, după o mică odisee ce a implicat leșinare de câine și infiltrare prin șantaj emoțional.

Azi o să povestesc cum am ajuns, fără vina noastră, persona și canis non grata în blocul în care abia ne-am mutat.

Totul a început într-o frumoasă zi de mai, când am ieșit cu Lily (cățelușa mea chihuahua de 9 ani) la plimbare. N-am apucat să facem câțiva pași că aud o voce de pe trotuarul de vizavi:

– Ce face scandalagiul mic?

Era o doamnă blondă, în jur de 50 de ani, foarte elegantă, care plimba și ea ceva câine mic și pufos. Mă uit în jur ca în comediile alea proaste, când nu ești sigur că vorbește cineva cu tine. Femeia se uita însă țintă la mine.

– Ăăă, cred că îl confundați.
– Mă îndoiesc!, a strigat doamna. Nu stați în blocul ăla?, și a arătat fix clădirea din care tocmai ieșisem, spre marele meu necaz.
– Ăă, ba da, dar nu cred că l-ați auzit până acum lătrând.
– Nu l-am auzit lătrând?! Îl aud zi și noapte! Când ies din bloc, când intru în bloc, face gălăgie tot timpul.

Mi-a crescut tensiunea când am auzit-o. Unu la mână, de când nu mai lucrez full time, stau cu Lily acasă toată ziua (și aș ști dacă ar face gălăgie). Doi la mână, sunt obsedată să nu deranjez noii vecini, așa că e suficient ca bietul câine să strănute, că mă materializez imediat lângă ea și o dau pe silent.

– Îmi pare rău, dar eu tot cred că îl confundați. Vă garantez că nu face gălăgie, i-am răspuns, zâmbind cât de prietenos am putut.
– Da? Îmi cer scuze, văd că v-am deranjat!, a strigat iritată și s-a întors pe călcâie (una dintre singurele dăți când am văzut cum arată mișcarea asta live).

M-a lăsat cu un amestec de sentimente neplăcute, dintre care frustrarea era cel mai puternic. Am decis să dau uitării întâlnirea.

Câteva zile mai târziu, eram cu Lily în holul blocului, verificând cutia poștală. Un tip la vreo 30 de ani trece pe lângă noi.

– Ce faci, măi, Scandalule?, a spus zâmbind când a dat cu ochii de Lily.

M-a lăsat cu gura întredeschisă și cu nevoia foarte puternică de a plânge de nervi. N-am apucat însă să-l întreb nimic, atât de șocată am fost. Când a lătrat Lily de i s-a dus buhul în tot blocul? Și eu unde eram? Fusesem într-o comă de care nu-mi aminteam?

Aveam să primesc răspunsul la toate aceste întrebări după o săptămână, când proprietarea apartamentului a venit într-o mică vizită.

Când i-am deschis ușa, un schelălăit lung, ascuțit și agasant mi-a invadat timpanele. M-am uitat după sursa lui și, când am identificat-o, mi s-au mărit ochii ca personajelor de desene animate. Era un chihuahua. Maro, ca Lily. Mic. Și. Isteric. Oh, scuze, am zis isteric? Am vrut să spun ISTERIC!!!!!!!!!!

– Ia uite, mai avem unul în bloc, a râs veselă proprietara. Cum îl cheamă?, a întrebat-o pe stăpâna lui, o fată cam de vârsta mea.
– Gâză!
– Gâză, ce drăguț! Cine te-a supărat azi, Gâză?, a întrebat doamna amuzată, printre lătrăturile isterice ale patrupedului.

N-am apucat nici de data asta să spun ceva înainte ca fata și ”Gâză” să dispară.

Peste alte câteva zile, însă, aveam să-mi iau revanșa din plin. Mă întorceam cu Lily de la plimbare, când ne-am întâlnit cu un cuplu în fața blocului.

– Ia uite, gălăgiosul mic, a apucat să spună nefericitul bărbat, înainte să urmeze ceea ce aș numi mica mea cădere nervoasă.
– NU ESTE ACELAȘI CÂINE! Îl confundați! Toată lumea îi confundă! Ne-am-mutat-abia-de-trei-săptămâni-în-bloc-și-toată-lumea-crede-că-Lily-e-cea-care-face-gălăgie! NU E EA! Câinele-ăla-gălăgios-este-Gâză! GÂZĂ! E-tot-un-chihuahua-și-are-aceeași-culoare-așa-că-evident-că-nimeni-nu-îi-deosebește! O SĂ LIPESC AFIȘE PRIN BLOC ȘI ÎN LIFT CU AMÂNDOI! Lily-e-un-câine-foarte-cuminte-și-liniștit! NU E CINSTIT!

Bieții oameni s-au uitat la mine cu un amestec de teamă și milă. Când mi-am mai revenit puțin, le-am cerut scuze pentru izbucnirea avută și le-am explicat de ce am ajuns în acea stare.

Nu știu cine erau cei doi sau cui (și cum) au povestit despre micul meu meltdown, dar zilele trecute m-am întânit în fața blocului cu o vecină nouă. Nici n-am apucat s-o salut, că s-a grăbit să zică:

– Aaa, ăsta e câinele cu confuzia!

”Câinele cu confuzia!” În pofida cacofoniei, îmi venea s-o îmbrățișez.

Sunt fericită că probabil toți vecinii mă știu acum drept fata aia isterică ce are un chihuahua cuminte? Nup. Dar dacă am de ales între reputația mea și a lui Lily, mereu o s-o protejez pe a ei. Așa cum spunea și Patrick Swayze, ”Nobody puts Lily in the corner”. Sau cam așa ceva.