Pentru că în presă joburile sunt mai rare decât filmele în care Angelina joacă bine, iar pentru PR nu sunt suficient de kosher, am ajuns la două opţiuni profesionale cel puţin bizare la prima vedere, dar care mă atrag inexplicabil.
Prima este aceea de wedding planner. Ok, admit it, câte dintre voi nu s-au visat în pielea lui Mary Fiore, the control-freak-always-on-top-of-her-game-wedding planner din filmul al cărui nume trădează jumate’ din mister: The Wedding Planner? Da, ştiu că filmul a fost slăbuţ. Da, ştiu că atracţia dintre Jennifer Lopez şi Matthew McConaughey e aceeaşi dintre o veioză şi un rântaş, dar pe mine mă fascina jobul ei.
Cum e oare să ai ca sarcini de serviciu să organizezi o petrecere a burlacilor, să comanzi torturi sau aranjamentele florale şi să participi (aproape) în fiecare weekend la câte o nuntă? Fabulos, în mod cert! 🙂 Deşi am văzut anunţul cu jobul de câteva zile, încă nu mi-am trimis aplicaţia. I mean, sunt 500 de contra-candidaţi. O să trebuiască să mă gândesc la ceva really, really slick să mă aleagă pe mine.
Hm…ştiu ce fac. O să mă uit (în scopuri inspiraţionale, of course!) încă o dată (în unele cazuri a 6-a sau a 7-a) la My Best Friend’s Wedding, Father of the Bride, 27 dresses, Runaway Bride, Bride Wars, My Big Fat Greek Wedding, Made of Honor sau la alte câteva zeci dintre comediile mele preferate care au ca temă nunta. Mă sacrific pentru viitorul carierei, daaa?! 😛
Enough about weddings, însă. Al doilea job sună la fel de fabulos, îţi asigură o ascensiune rapidă , implică un salariu super ok, călătorii zilnice în interes de serviciu şi e învăluit într-o aură de sexyness (meritată, pe alocuri). I hereby present you….tadada….dada…the flight atendant. Sau stewardeza, între noi fie vorba. O să fiu ca Gwyneth în View from the Top! Ok, mai puţin părul blond. Şi picioarele super-lungi. Şi silueta fără cusur. Şi boyfriendul hot. Şi…ok, poate n-o să fiu chiar ca Gwyneth. Dar aţi prins voi ideea.
Cât despre job description, am cam 80% acoperit. Am peste 1.60, vorbesc engleza fluent şi ca bonus am şi cursuri de prim-ajutor la activ. Ha! (care e emotioiconul ăla care ridică sprânceana arogant, huh?). Nu prea am eu experienţa în client service, dar n-o să las un fleac ca ăsta să mă împiedice. Bineînţeles, n-am de gând să ies la pensie de aici. M-am gândit că mi-aş putea petrece următorii 1-2 ani în aer, până trece criza, se potolesc spiritele şi le vine ăstora din presa feminină mintea la cap. Asta dacă o să mai existe glossy-uri până atunci. :))
Ce zice vox populi? Aţi avea mai multă încredere să vă puneţi nunta sau siguranţa aeriană în mâinile mele? :))
15 Comentarii
Carmen
faine ambele joburi 🙂
si mie mi-ar fi placut sa ma fac stewardeza, dar am doar 1.50
care din ele te atrage mai mult? 🙂
Andra
Din cate stiu (verisoara mea a trecut prin procesul asta in urma cu putin timp), ca sa devii flight attendant e nevoie sa urmezi un curs foarte strict de vreo 3 luni de zile, pe care dai vreo 3000 de euroi. Sunt o gramada de examene, si nu e tocmai o bucata de tort… Dar cu siguranta e un job care merita!
Pe de alta parte, si un wedding planner are portia lui zilnica de fun, atat timp cat este vorba de o femeie sau un homo. Si in plus, nu e nevoie sa stii sa inoti sau sa acorzi primul ajutor ca sa poti organiza nunti. Partea proasta e ca exista sansa sa dai peste niste mirese isterice in stare sa-ti sara la beregata daca florile sunt mov si nu lila cum le-au comandat ele, sau daca husele de scaun sunt bej in loc de crem.
Ca sa formulam o concluzie… 3000 de euro + 3 luni de armata cu o usoara posibilitate de a fi ucisa intr-un plane crash VS shopping de decoratiuni si flori while bridezillas shooting at you… Va trebui sa spun… wedding planner.
Trebuie sa recunosc ca ma incanta pericolul 🙂 Si in plus, ca si stewardesa ti-ai ucide neuronii, nefiind un job care sa-ti permita vreun soi de creativitate. Imi si imaginez cum, daca ai avea cateva prietene in vizita, te-ai plimba printre ele cu o masuta pe role, intreband docil: “Cafea, ceai, apa?”, sau cum ai incepe sa gesticulezi cu ambele maini, de 2 ori in lateral, de 2 ori in fata, cand una din invitate te va intreba unde este toaleta…
Daca organizarea nuntilor presupune si gasirea de soti, pot fi primul tau client. Platesc dublu daca acel sot gasit e chiar actualul meu prieten!
Spor la treaba! :))
P.S. Oare daca ai face din nou public blogul asta nu ai primi ceva oferte de angajare? Din cate tin minte, in trecut au fost cateva…
Ina
Carmen,
Cred ca pentru multe state din Asia de Sud-Est esti chiar over-qualified ca inaltime :))
Cat despre care mi-ar placea mai mult, wedding planner, fara indoiala, dar nu stiu ce sanse am. Vorba aia, om trai si om vedea. 🙂
Ina
Andra,
Mega-analitica ca de obicei >:D< Da, stiu despre cursurile de stewardeza, sunt examene de istorie, geografie, limbi straine si chiar si un examen fizic si psihologic. Vorba aia, nu e suficient sa zambesti dragut si sa ai peste 1.6 m ca sa te descurci cu all that pressure. 🙂 Si mie imi surade ala de organizatoare de nunti, dar o sa pastrez the flight attendant thingie ca back-up. 🙂 Si nu, last time I’ve checked, organizarea de nunti nu presupunea sa faci si lipeala mirilor. :)) PS: Sa inteleg ca ai cunsocut-o pe mama si ti-a impartasit si tie opinia ei pe tema asta? 😛 Da, stiu ca ar exista o mica sansa sa-mi gasesc ceva mai usor cu blogul pe public, dar I’m not ready yet. Oricum, mi-am fixat limita la sfarsitul anului, asa ca mai am timp… 😀 😀
Andra
Hai sa incercam si cu blogul privat…
http://www.bestjobs.ro/top-locuri-de-munca-new-media-assistant/139166/2
P.S. Cum sa nu fiu “mega-analitica” daca sa dai din gura (sau din taste) e atat de usor ? 🙂
P.P.S. Nu am cunoscut-o pe mama ta, dar o felicit pentru activitatea profesionala fara cusur in cariera de mama.
>:D<
Ina
Hihi! 🙂 Am pus si eu jobul de la Ambasada pe lista, dar nu stiu care ar fi sansele. Dar deh, unde sunt aproape 900 de candidati mai incape unul 😉
andressa.ro
Hello!
Cu siguranta ti-ai gasi de lucru mai usor daca ai avea blogul public, iti zice o persoana care a primit multe oferte pe vremea cand inca scria pe blog. Dar daca tu nu vrei, nu vrei.
Trimite-mi pe mail un CV, eu zic sa mai incerci in presa pana una-alta. Nu s-au inecat toate corabiile. Vorbim pe email!
Ina
Ok, will do. Thanks! 😀
Andra
http://jobs.pentalog.ro/bpo/web-agent-20-rbra301/
Postul e de preferinta pentru Brasov, dar fiind presati de timp merge si Bucuresti.
Ina
Andra,
Esti waaaay too sweet, hooking me up with jobs and stuff >:D< Prin “fiind presati de timp” se intelege noi? Noi angajatorii? 😛
Mihai
personal assistant e cel mai tare. uite, asistenta personala a lui george clooney a primit o masina intr-o ocazie, alta data o vacanta in hawaii…
Mihai
hahahahahhaa http://www.breakingnews.ie/archives/2003/0623/entertainment/kfaumhojojid/
Ina
Mihai,
O casa pe aceeasi strada cu seful meu ca sa ma aiba la indemana 24/7? Hm…thanks, but no thanks! :))
Andra
Nu “noi – angajatorii”, dar “noi – firma”. De fapt grupul, familia de firme. Uff… complicat 🙂 Ideea e ca sunt colegii mei si lucram prin aceleasi birouri.
Ina
Aha…so it runs in the family, after all 🙂
Suna foarte tentant, mai ales partea in care nu trebuie sa mergi, propriu-zis, la serviciu, fiind la distanta & stuff. 😀
Mersi foarte mult pentru sustinere! O sa te tin la curent cu ce decid sa fac. >:D<