Cant pe strada. Cu nerusinare, in fiecare dimineata. Imi pun castile pe urechi, dau drumul MP3 player-ului pe o melodie care imi place, si tot drumul de la statia de autobuz la birou, acompaniez solistul cu patos si din strafundul plamanilor mei.

Straduta pe care merg e dreapta si semi-pustie, asa ca pot sa vad “dusmanul” cu cativa zeci de metri buni in fata. Si de fiecare data cand ma intersectez cu cineva trebuie doar sa reduc volumul si sa iau o scurta pauza din vocalize. Pana azi sistemul a functionat ca uns.

In dimineata asta, ca in toate celelalte dimineti, am coborat din autobuz, mi-am fixat castile si mi-am vazut de drum. La un moment dat, insa, am avut senzatia aia ciudata ca e cineva in spatele meu. M-am intors si m-am facut rosie ca racul. Era Cute Bus Guy, un tip cu care ma intalnesc in unele dimineti in autobuz si care lucreaza pe o strada perpendiculara pe cea unde lucrez eu.

Pentru ca simteam efectiv ca am fata ca o sfecla fiarta, am banguit singurul lucru evident care mi-a trecut prin cap, semi-scuza, semi-adevar:

–  Scuze. Falsez.
A zambit:
– Nu mai mult decat la Muse.

Nu stiu daca m-am facut curcubeu la fata, ca in desenele animate, dar ma simteam atat de jenata ca-mi venea sa o iau la fuga. De cate ori o fi mers tipul asta in urma mea pe strada, razand in sinea lui?

–    A, m-ai mai auzit cantand…
Iar zambet.
–    De cateva ori.

Mergeam deja de cateva secunde unul langa altul, eu dorindu-mi sa se caste un hau in asfalt si sa ma inghita, el foarte relaxat.

–    Acum ascultai Killers?
Jesus Christ! Am aplecat privirea jenata.
–    Da. Cant chiar atat de tare?
A ras:
–    Doar la ”I said maybe, baby, please”.
–    Ah, da. La partea aia…

Am ajuns in fata cladirii unde lucreaza el. Stiam ca asta e biroul pentru ca il mai vazusem intrand aici.

–    Eu aici trebuie sa ma opresc, a spus el.
Doh. Stiu unde lucrezi.
–    A, da? am mimat eu uimirea.
–    Ne mai vedem, a mai adaugat si a zambit.
–    Sau cel putin ne mai auzim, i-am raspuns eu voit degajat, dar felicitandu-ma entuziasmata in sinea mea pentru replica de maxima inspiratie.
–    Asta-i sigur! a spus razand.

Stii ceva, Cute Bus Guy? No more music for you. Si, de fapt, no more music pentru nimeni de pe strada aia. O sa cant de-acum numai in dus si cand dau cu mopul. Viata asta e prea scurta pentru momente penibile atat de lungi.