Să fii o gazdă bună e relativ simplu. Să fii o gazdă perfectă e puțin mai greu, dar nu imposibil. Să fii cea mai proastă gazdă din lume e, însă, o performanță pe care nu mulți ar putea s-o atingă. Eu am reușit, însă, și vă povestesc și vouă secretele din culisele eșecului meu flamboaiant.

***

O să încep prin a vă spune că tot ce descriu mai jos s-a întâmplat acum două seri, când, pentru prima dată de când ne-am mutat în noul apartament, am găzduit o cină de 6 persoane. Am făcut acest disclaimer pentru că uneori acțiunile mele sunt atât de absurde, încât oamenii cred că inventez. Aș vrea eu, dragii mei, aș vrea eu.

Iată, without further ado, care sunt pașii pe care vi-i recomand dacă vreți să-mi luați coroana de cea mai proastă gazdă din istorie.

Pasul 1: Gătește o rețetă nouă, pe care ai găsit-o pe Internet, într-o limbă pe care n-o înțelegi.

Ce m-am gândit eu atunci când am aflat că urmează să găzduiesc doi oameni flămânzi, abia coborâți dintr-un avion și un alt cuplu, în care ambii gătesc foarte bine? Ia să încerc o rețetă nouă, cu un ingredient pe care nu l-am gătit niciodată!

Șansa a făcut să fi văzut zilele trecute pe Facebook filmulețul de dedesubt, în care sunt exemplificate 5 rețete cu vinete. Ce-i dacă n-am gătit niciodată vinete și nu înțeleg descrierea ingredientelor pentru că sunt în rusă?

Chestia aia albă pare mozarella, alea roșii sunt, cu siguranță, roșii, cât despre ”тимьян”, poate să fie cimbru/mărar/mentă/măghiran/oregano etc. Imaginile sunt atât de frumoase și muzica de fundal atât de veselă, că n-are cum să nu iasă!

PS: În caz că vă tentează și pe voi rețetele, le-am găsit și aici, în germană. Credeți-mă pe cuvânt, e mai ușor de folosit Google Translate când înțelegi măcar literele.

Pasul 2: Nu le da opțiuni musafirilor. Opțiunile sunt pentru oamenii slabi.

Vedeți voi, gândul că unuia (sau mai multora) dintre oaspeții mei s-ar putea să nu-i placă vinetele nici nu mi-a trecut prin căpățâna roșcată. Așa că am pregătit două feluri de mâncare, ambele constând în…vinete (rețeta numărul 1 și rețeta numărul 2 din video-ul de mai sus).

”Dar aveai și un platou cu brânzeturi, nu? Sau unul cu mezeluri, ca aperitiv?”, m-a întrebat mama ieri, când i-am povestit despre eșecul meu triumfător. Problema cu mama e că n-a văzut filmulețul și n-a ascultat melodiile alea vesele din fundal, pentru că dacă o făcea, își dădea seama că nu mai ai nevoie de nimic altceva în viață în afară de vinete.

Pasul 3: Folosește un instrument de gătit pe care nu-l stăpânești deloc (în cazul meu, cuptorul)

Avem un cuptor aproape nou nouț, dar cu butoane clasice, pe care nu este specificată temperatura. Una dintre rețete spunea că vinetele trebuie ținute la cuptor ”15 minute la 220 de grade Celsius”, cealaltă ”20 de minute la 180 de grade”. Ce am decis noi (în punctul ăsta a apărut în peisaj și iubitul meu)? Să punem ambele tăvi în cuptor, la foc minim, timp de 20 de minute.

20 de minute mai târziu, am scos vinetele și le-am servit oamenilor flămânzi, doar să descoperim că erau încă crude. Când spun ”crude”, vreau să zic că spun că, practic, încă puteau face fotosinteză. Așa că le-am luat oamenilor farfuriile din mână și am reintrodus vinetele la cuptor. Zece minute mai târziu le-am scos, aproximativ la fel de ”bine” făcute, dar, de foame, oamenii le-au mâncat fără să mai protesteze (sau, mă rog, au mâncat părțile comestibile).

Pasul 4: Nu pregăti un plan B. Planurile B sunt pentru cei care n-au încredere în ei.

”Sigur”, veți spune voi, ”o dată ce ai văzut că vinetele sunt incomestibile și oamenii sunt lihniți, ai făcut rapid un platouaș cu ce aveai prin frigider, nu? Sau ai sunat și ai comandat pizza, nuu?” Probabil așa aș fi făcut, dacă aveam toți boii acasă. În mintea mea, însă, nu cred că voiam să accept eșecul, așa că am refuzat faptul că era nevoie de o altă opțiune.

Abia când fratele meu a întrebat, timid ”Da’ niște unt din ăla de arahide, mai ai?”, mi-am dat seama de dimensiunile fiascoului. Am făcut un ultim gest disperat pentru a-mi salva demnitatea de bucătăreasă: m-am oferit să-i prăjesc pâinea pe care și-a uns untul de arahide. Am reușit să n-o ard.

Pasul 5: Ține alcoolul (singurul element care ar putea salva situația) la temperatura camerei

Un singur lucru ar putea să facă 5 oameni flămânzi (mie îmi trecuse orice foame atunci când mi-am văzut toate eforturile culinare înotând în sincron pe apa Sâmbetei) să uite de foame și de faptul că le-ai servit vinete fierbinți, dar crude: alcool, mult alcool. Alcoolul călduț, băut într-o seară caldă de august n-a părut să aibă același efect asupra oamenilor. Hm…oare de ce?

”Ok, ok”, veți spune în punctul ăsta, ”sigur ai făcut și ceva bun în seara aia!”. Mă bucur că ați adus în discuție și aspectele pozitive. Așa e. Am avut și niște realizări, deloc de trecut cu vederea:

– Nu doar că am avut șervețele în casă, dar le-am oferit musafirilor înainte să mi se ceară
– Am găsit, undeva pe fundul tăviței de gheață, 4 cuburi și le-am oferit celor însetați
– Am întreținut atmosfera cu vorbe de duh, glume și mici ghidușii (“If you can’t feed them, make them laugh!” e noul meu moto în viață)
– Am avut inspirația să deschid televizorul și să las filmul prost cu Nicolas Cage care rula pe PRO TV să trezească suficiente comentarii încât oamenii să uite de foame/senzația ciudată din stomac, odată ce vinetele au ajuns acolo

De ce v-am povestit pățaniile mele culinare? Unu la mână, să mă asigur că n-o să-mi călcați pe urme (deși, ar fi imposibil; cineva cu o inteligență practică atât de scăzută ca a mea n-ar trebui, teoretic, să poate supraviețui până la 31 de ani) și doi la mână, să mă asigur că nu vreți să ne vizitați în viitorul apropiat. Sau, dacă o faceți, să știți ce vă așteaptă. Dar, poate, totuși, n-o faceți. Abia am scăpat de norul de fum din bucătărie.