Azi-noapte am fost trezita de un orgasm. Buimaca de somn, mi-a luat cateva secunde sa-mi dau seama ca nu e al meu. Odata ce i-am localizat sursa, insa, am inceput sa fierb de nervi.

O sa fac aici o mica paranteza sa precizeze ca nu am nimic impotriva orgasmelor. Din contra. Daca sunt ale mele, cu atat mai bine. Si fata de ale altora manifest aceeasi atitudine binevoitoare, daca nu cumva bifeaza concomitent urmatoarele 3 puncte: 1. sunt extrem de galagioase, 2. au loc la ore absolut nesimtite si 3. apartin unui vecin/unei vecine cu care impart unul sau mai multi pereti.

Ori orgasmul de azi-noapte s-a facut vinovat de toate cele trei capete de acuzare de mai sus. S-a desfasurat la ora 4, a avut cam la fel de multi decibeli ca un aspirator si i-a apartinut vecinei de sus.

Orgasmele vecinei de sus si cu mine suntem dusmani vechi. Am si pierdut sirul noptilor in care am fost trezita, la 3, 4 sau 5 dimineata de trompeta si/sau buciumul vecinei, dupa caz. Prima data a fost amuzant. Ca in scena aia din “Amélie”, in care protagonista se gandeste cata lume face dragoste in momentul respectiv in oras. A doua oara m-am gandit ca si eu am mai repetat la taragot la ore nesimtite. A treia oara m-am gandit ca tipa e o norocoasa. A patra oara m-am gandit ca tipa e o nesimtita. A cincea oara m-am intrebat daca as putea s-o inregistrez si s-o amenint ca public inregistrarea pe YouTube daca nu inceteaza cu repetitiile la trombon la 4 noaptea. A sasea oara mi-am facut ceai si am plans de nervi ca nu mai puteam adormi la loc. Dupa care am pierdut sirul.

Ce e de facut? M-am intrebat chestia asta in multe zile si (mai ales) nopti (cu nesomn). Sa bat la usa si cand imi deschide sa-i spun “Auzi, stii orgasmele alea pe care le ai de la 3 noaptea incolo, cate 30-40 de minute? Nu poti sa lucrezi la sonor?”. Sa ii las un mesaj cu “Peretii au urechi si s-au saturat sa te auda”? Sa ridic problema poluarii fonico-orgasmico-nocturne la urmatoarea sedinta de bloc? (la care nu particip, niciodata, din principiu, dar, vorba aia, desperate times call for desperate measures)

Nu e ca si cum orgasmele galagioase ale vecinilor au un capitol dedicat in “Codul bunelor maniere astazi”, ca sa stii care e protocolul intr-o asemenea situatie. Una e cand dau televizorul prea tare, aspira noaptea sau au copii care urla, dar cand au orgasme? They don’t teach you that shit in books.

Partea si mai proasta decat insomniile si cearcanele mele (da, daca va vine sa credeti exista o parte si mai proasta) – vecinii de alaturi cred ca eu sunt sursa gemetelor si tanguielilor nocturne! Mi-am dat seama de chestia asta cand ne-au strecurat, jenati, un bilet in usa pe care au scris “Stim ca si noi deranjam cu bebelusul, dar facem eforturi sa nu va deranjam noaptea”. Am incercat atunci sa ii invit la un ceai, pentru ca mi se parea penibil sa le explic tot printr-un biletel ca nu eu bucium de rasuna vaile noaptea, ci tipa de sus. Nu mi-au raspuns la usa cand am batut.

De atunci, ori de cate ori raman cu el in lift, vecinul imi zambeste complice, in timp ce vecina imi arunca priviri care, la aeroport, ar fi considerate arme albe. In tot timpul asta, vecina de sus continua sa cante la cimpoi noptile, fara nicio grija, de parca ar fi pe plaja la Vadu, cu cortul.