”Cineva care se îneacă într-o piscină de 3 metri adâncime e la fel de mort ca cineva care se îneacă într-un ocean de 3 kilometri adâncime. Nu-ți mai compara traumele cu ale altora.”
Am găsit citatul ăsta într-o agendă mai veche. E o replică pe care mi-a spus-o mai demult o terapeută, pe care o adusesem la exasperare. 🙂
Refuzam să văd o anumită traumă din viața mea drept traumă, explicându-i că dacă eu consider ce mi se întâmplase o ”traumă” și mă plângeam, ce să zică cineva căruia i s-a întâmplat *insert aici ceea ce au consideram mult mai grav*?
În disperare de cauză, a folosit metafora de mai sus. Un om care se îneacă într-o piscină nu e mai puțin mort decât unul care se îneacă în mijlocul oceanului. Contextele sunt cât se poate de diferite, dar adâncimea piscinei nu-i face celui dintâi situația mai puțin tragică.
Pe moment, m-a ”lovit” comparația. Mi-am dat seama că are dreptate. Contextul poate fi diferit, skill-urile de supraviețuire pot fi diferite, dar trauma e la fel de reală și într-un caz și în celălalt.
M-a ajutat respectiva discuție să fiu mai blândă și mai înțelegătoare cu mine însămi și să nu-mi mai compar traumele cu alte altora? Da, timp de vreo 2 zile, după care am luat-o de la capăt.
De-asta am și pus aici citatul ăsta. Ca reminder pentru mine și pentru oricine mai are nevoie de el.
Atunci când îți compari situația cu a altcuiva, când îți spui că ceea ce ți s-a întâmplat ție nu este la fel de ”rău”, nu faci decât să-ți negi propria suferință. Să te învinovățești și să te consideri slab pentru că suferi, în loc să-ți oferi înțelegere, empatie, căldură.
Ca să nu mai zic că cel despre care tu crezi că suferă mai tare decât tine n-o să sufere mai puțin din acest motiv.
La fel se întâmplă și când îi spui unui om pe care îl iubești că ar trebui să ”treacă peste” o situație care pentru el a fost traumatizantă sau când îi atragi atenția că alții o duc mai rău.
Crezi, poate, că îi faci o favoare, că îl ”scuturi”, că îl ajuți. Adevărul e că îi faci rău. Nu faci decât să îi spui că e slab sau că durerea lui e imaginară.
Cu toții, indiferent în ce corp de apă ne-am ”înecat”, merităm grijă, dragoste și susținere. Hai să începem să ni le oferim. 💙
0 Comentarii