Cea mai grea saptamana de cand sunt redactor la Tabu a fost, fara indoiala, prima. A doua este asta.
Saptamana a inceput cu nopti nedormite pentru un subiect care va intra in revista doar peste doua luni (cum am aflat abia dupa ce m-am stresat vreo doua zile cu el). Si a continuat cu articole pe care le-am scris cu aceeasi usurinta cu care as escalada Kangchenjunga (al treilea cel mai inalt varf din lume, in case you were wondering). Si biata mea Andreea a avut numai ghinioane cu subiectele si intervievatii de luna asta. Cred ca cineva ne-a deochiat. :))
Cireasa de pe tort a fost aseara cand, dupa un interviu, am descoperit ca am apasat nu stiu ce nenorocit de buton al reportofonului si am sters nu doar respectivul interviu, ci absolut tot ce aveam pe el. Practic am alergat acasa de la Universitate, unde ma intalnisem cu fata, si am notat  pe prima bucata de hartie care mi-a iesit in cale tot ce am retinut din discutia cu ea. Adrenalina si vinovatia se pare ca fac casa buna impreuna pentru ca mi-am amintit chiar si cateva citate. Incerc sa ma consolez cu gandul ca raul a trecut si ca ultimele trei zile ale saptamanii nu-mi vor mai aduce cine stie ce dezastre.
Un lucru promitator in acest sens e ca dimineata asta o sa-mi beau cafeaua (o figura de stil, evident, eu nu beau cafea, dar intelegeti voi 🙂 ) cu vedeta de pe coperta noastra de aprilie (in timp ce o sa ma rog fierbinte in gand sa nu mi se blocheze/strice reportofonul in timpul interviului cu ea).
Iar gandul care ma entuziasmeaza cel mai mult e ca duminica o sa mananc cel mai bun gelato din lume la Milano, unde o sa stau, de altfel, pana la mijlocul saptamanii viitoare. In caz ca ati uitat, marti ma duc cu surioara mea mai mica la concertul lui Taylor Swift (heavy playback la spray in fiecare dimineata in asteptarea momentului, yup). 🙂
 Asa ca va las cu bine, dragii mei. Din pacate azi si maine lucrez la cover story si nu cred ca o sa mai apuc sa scriu ceva pe blog. S-aveti parte de mult soare si nu uitat cele doua evenimente de importanta globala de luni: Hug An Engineer Day si Skirt Day. Recomandarea mea calduroasa e sa le combinati si sa imbratisati un inginer in timp ce purtati fusta. Eu una asa voi face, daca gasesc unul up to the challenge la Milano. :)))