Inaugurez de azi o nouă rubrică pe blog, cu provocări săptămânale, pentru mine și pentru voi, deopotrivă.
***
Totul a început ieri, când eram la un brunch cu două prietene. Între două ouă poșate și un latte, le-am mărturisit că una dintre persoanele pe care le admir cel mai mult stă pe strada mea. Și că, deși o văd tot timpul și mi-am propus de multe ori să-i scriu s-o rog să fie mentorul meu, mă tot codesc.
O oră mai târziu, una dintre prietenele mele ne spunea că ar vrea să-i scrie un email unui șef din echipa internațională a companiei ei, lucru care ar putea să-i schimbe cariera. Dar și ea, ca și mine, ezită fără să aibă vreun motiv.
Înainte să ne despărțim, am făcut un pact: săptămâna asta urmează să trimitem fiecare câte un email: eu persoanei pe care o admir, prietena mea șefului ei și, la finalul săptămânii, ne verificăm progresul.
Mi-am dat seama, cu ocazia asta, că noi, oamenii, avem nevoie uneori de factori de presiune externi, de cineva în fața căruia să fim responsabili pentru lucrurile pe care vrem să le facem, dar care ne sperie. Și mi-am adus aminte de un articol citit mai demult, care arăta că există 5 tipuri de emailuri care îți pot îmbunătăți substanțial viața, dacă le scrii. Așadar, săptămâna asta, începând de azi și până vineri, îmi propun să scriu cele 5 emailuri (sunt, de fapt, mai multe, dar ajungem și acolo).
Dacă și vouă vă surâde ideea după ce citiți articolul ăsta, lăsați-mi, vă rog, un comentariu în care răspundeți provocării. Săptămâna viitoare revin cu un articol în care vă spun concluziile mele după o săptămâna de trimis respectivele emailuri și aștept concluziile voastre în comentarii.
Iată, așadar, care sunt cele 5 emailuri care promit o viață personală și profesională mai împlinită.
1. Emailul de recunoștință
În ce constă: În fiecare dimineață trimite-i unei rude, unui prieten sau unui coleg un email în care să-i mulțumești pentru ceva.
Cum te ajută: Scrierea unor mesaje de recunoștință crește nivelul de fericire și satisfacția personală și scade simptomele depresiei, arată un studiu numit ”Letters of Gratitude: Further Evidence for Author Benefits”, publicat în revista de psihologie Journal of Happiness Studies.
Și, chiar dacă cercetătorii care au realizat studiul respectiv s-ar înșela, tu ai face un om fericit într-o dimineață, ceea ce automat îți va da și ție o stare de bine.
Dacă nu știi de unde să începi: Îi poți scrie unei persoane la care te gândești mereu cu recunoștință, dar căreia n-ai apucat niciodată să-i mulțumești pentru modul în care te-a ajutat.
2. Emailul de prietenie
În ce constă: Scrie-i unui prieten și propune-i o întâlnire.
Cum te ajută: Un fizician și un sociolog au studiat mai mult de 8 milioane (!) de apeluri telefonice între 2 milioane de oameni încercând să descopere ce stă la baza prieteniilor de lungă durată. Concluzia studiului? Unu la mână, prietenii adevărați te sună înapoi dacă ți-au ratat apelul și doi la mână, aceștia păstrează legătura cel puțin o dată la 2 săptămâni.
Dacă nu știi de unde să începi: Ai putea începe prin a-i scrie unui prieten cu care n-ai mai comunicat de luni bune și continua, în ordine crescătoare a frecvenței comunicării, până la prietenul cu care te vezi/auzi cel mai des.
3. Emailul profesional
În ce constă: La finalul fiecărei săptămâni scrie-i șefului tău un email în care treci în revistă, pe scurt, tot ce-ai realizat în ultimele 5 zile.
Cum te ajută: Un astfel de gest proactiv îi arată șefului tău că ești o persoană de încredere și responsabilă. În plus, îi oferă liniște și îi ușurează munca, ceea ce înseamnă că te va aprecia mai mult.
Dacă nu știi de unde să începi: Îți poți nota, în fiecare zi, cele mai importante 3 realizări, iar la sfârșitul săptămânii vei avea 15 obiective îndeplinite pe care să i le prezinți.
4. Emailul de networking
În ce constă: Scrie-i unei cunoștințe care lucrează la o companie/într-un domeniu de care ești interesat/ă, pentru a păstra legătura.
Cum te ajută: Cunoștințele îndepărtate, nu prietenii apropiați, sunt cele care-ți pot spune despre job-uri disponibile sau noi oportunități în carieră, potrivit cărții ”The Power Of Habit”. Asta deoarece, explică autorul, te învârți cam în aceleași cercuri cu prietenii și aflați în același timp despre noi oportunități profesionale, în timp ce cunoștințele mai îndepărtate, cu care te întâlnești accidental odată la 6 luni, sunt cele care te-ar putea informa despre job-uri de care altfel n-ai auzi.
Dacă nu știi de unde să începi: Ai putea începe prin a-i trimite persoanei respective un link către un articol care ți s-ar părea util pentru el/ea sau prin a-l/o invita la un eveniment.
5. Emailul de mentorat
În ce constă: Trimite-i un email unui potențial mentor.
Cum te ajută: Articolul ”Much Ado About Mentors”, publicat de revista Harvard Business Review, arată că angajații care au un mentor au salarii mai mari, urmează mai multe cursuri de specializare, sunt mai satisfăcuți de munca pe care o fac și mai mulțumiți de direcția carierei lor.
De cealaltă parte, studiile arată că și persoanele care le servesc altora ca mentori au parte de numeroase beneficii.
Dacă nu știi de unde să începi: Poți scrie un email scurt (3 paragrafe maximum) în care îi spui motivele pentru care îl/o admiri și îi mulțumești pentru impactul pe care munca lui/ei l-a avut asupra ta. De aici, poate începe un șir de emailuri în urma căruia îi poți cere sfaturi sau chiar ajutorul (dar nu din primul email sau se va simți presat).
Poți urma și sfaturile lui Tim Ferris, care a scris pe blogul lui cum să atragi atenția cu un email unui om ocupat.
***
Ne recitim, așadar, săptămâna viitoare pentru a face schimb de impresii după cele 9 emailuri trimise (cinci de recunoștință, unul de prietenie, unul profesional, unul de networking și unul de mentorat). Pentru mine, personal, e o ieșire destul de mare din zona de confort (cel puțin emailul de mentorat și cel de networking pentru că cel profesional o să mi-l scriu tot mie, fiind freelancer, ahahaha), dar cred în beneficiile acestui exercițiu.
Spor la scris! 😉
11 Comentarii
Mihaela S
Draga Ina, textele tale sunt mereu o inspiratie, dar provocarea asta mi-a mers drept la inima! Si eu trebuie să scriu un email cuiva de la serviciu si am cam pierdut legatura cu unii prieteni. O sa fac si eu provocarea ta si abia astept sa vad ce schimbari imi aduce in viata.
Sunt bucuroasa ca ti-am descoperit blogul, in fiecare dimineata cand primesc un email ca ai publicat ceva nou stiu ca o sa invat lucruri noi sau ca o sa fiu inspirata sau amuzata. Mereu ma suprinzi!
Keep up the good work!
Inoza
Mihaela, yaaay, sunt super bucuroasă că ai acceptat provocarea și abia aștept să-mi spui ce a ieșit! Also, mulțumesc pentru cuvintele atât de frumoase! 😀
Carmen
Eu am emoții, dar mă bag! 🙂 Aveam nevoie de o schimbare, mulțumesc Inoza!
Inoza
Carmen, emoțiile sunt un semn foarte bun! Te îmbrățișez cu drag! 🙂
Natalia
Si eu ma bag. Emailul profesional cu ce sa il inlocuiesc daca acum stau acasa? 🙂
Multumesc!
Inoza
Natalia, îți pot spune ce o să fac eu (sunt fix în aceeași situație): o să-mi notez zilnic 3 task-uri/realizări de care sunt mândră și vineri după-amiaza le trec pe toate într-un email și mi-l adresez mie. :)) Așa, o să pot vedea ce progrese am făcut de la o săptămâna la alta.
Dacă ți se pare un efort inutil, însă, sau crezi că nu te-ar ajuta, poți sări peste mailul ăsta și le poți scrie doar pe celelalte. Sunt destule, oricum. 😀
DeliaMaria
Salutare! Am apucat abia acum sa citesc articolul tau, sper ca nu e prea tarziu sa intru si eu in joc de maine ca tare vreau! Mi-am dat seama ca aman de muuuult sa le scriu unor oameni si cred ca textul tau era exact ce aveam nevoie. 🙂
Inoza
Bună, Deliamaria! Nu este în niciun caz prea târziu, cred că un email plin de energie pozitivă e mereu binevenit. 🙂
Natalia B.
Chiar o sa incerc si eu! 🙂 Merci de sfat!
Inoza
Natalia B, cu drag! Să știi că s-a dovedit un exercițiu mult mai greu decât am crezut inițial, dar a fost incredibil de satisfăcător pe plan emoțional. Succes! 🙂