Money Diaries este o rubrică săptămânală de lifestyle și de educație financiară susținută de Școala de Bani. În fiecare săptămână, cititorii și cititoarele Inoza ne povestesc, cu sinceritate, cum și pe ce și-au cheltuit banii.

Săptămâna aceasta facem cunoștință cu un fotograf freelancer care locuiește în Saint-Étienne, Franța, împreună cu partenerul ei și cei doi copii.

***

Job: Fotograf freelancer
Domeniu: Fotografie
Vârstă: 34 de ani
Locație: Saint-Étienne, Franța
Salariu lunar: Variază între 400 de euro (1949 lei) și 3000 de euro (14617 lei) brut

Cheltuieli lunare

Întreținere: 100 euro/487 lei (partea mea)
Curent: cam 15 euro/73 lei (partea mea)
Telefon: 15 euro/73 lei
Internet: 10 euro/48,7 lei (partea mea)
Cartelă 10 călătorii tram, bus etc: 10 euro/48,7 lei
Cantinele copiilor: 120 euro/584 lei
Benzină mașină: 50 euro/243 lei
Abonament sală: plătesc o licență de 200 de euro/974 lei pe an, la un club sportiv
Netflix: 10 euro/48,7 lei
Adobe Creative cloud: 13 euro/63 lei
Alte cheltuieli: 10 euro/48,7 lei unui partid politic românesc

Despre mine:

Stilul meu de viață este mai degrabă ecologist și minimalist și mă străduiesc să practic ceea ce predic. Sunt fotograf și locuiesc de trei ani în Franța, împreună cu partenerul meu și cei doi copii preadolescenți, într-un apartament în centrul unui oraș de mărimea Brașovului.

Un venit care variază atât de tare de la o lună la alta necesită multă disciplină și organizare. Ajută să economisești pentru lunile de iarnă și sa cheltuiesti cu cap. Gen furnică, nu greiere. Ca regulă generală, mă plătesc întâi pe mine, adică mereu 10% din orice job merge în fondul de economii. Înainte, banii mergeau într-un fond de urgență, dar acum am atins suma dorită acolo. Fondul de economii conține o parte pentru vacanțe pentru că am în plan sa mă plimb cu Transsiberianul imediat ce se termină pandemia.

Jurnalul meu începe marți, de ce nu, ținând cont că nimic nu mai e la locul lui zilele astea.

MARȚI

Suntem în lockdown, al doilea pe anul asta, dar școlile au rămas deschise. De 10 ani lucrez de acasă, din biblioteci, cafenele și baruri, îmi place să fac asta, am învățat să ignor mormanele de vase și de rufe, de lego sau de cărți și să fiu productivă lucrând de pe canapea.

A fost complicat când scoala era online și N., partenerul meu, lucra de acasă. Practic toata lumea locuia în “biroul” meu și mai aveau și așteptarea să pun masa de trei ori pe zi. Am trecut cu bine peste lunile alea, să zicem că s-au gătit cantități neobișnuite de paste cu sos. Acum însă e mult mai ok, îi las pe fiecare la scoala și la job dimineața și am toata casa pentru mine.

Marți e ziua de cumpărături pentru că e deschisa cooperativa de fermieri, așa că înainte sa ajung acasă, trec pe acolo. Doisprezece fermieri din departamentul nostru, care practică agricultura ecologică, au un magazin pe care îl deschid trei zile pe săptămână și în care vând doar ceea ce produc: de la paste homemade și suc de mere, la praz, cartofi și brânză de capră.

Mă duc cu propriile ambalaje, inclusiv pentru ouă; cumparaturile aici sunt zero waste. A fost un exercițiu fantastic să învăț sa gătesc doar cu legume de sezon. Înainte nu eram sensibilă deloc la asta, luam din Mega roșii în ianuarie, dar mă învârteam în aceeași bulă de rețete. Azi aveau niște dovleci arătoși, așa în seara asta fac curry cu dovleac, năut și orez (40 de euro/195 lei pentru coșul de cumparaturi).

Ajung acasă și mă pun pe treabă, mai fac o cafea, hrănesc maiaua, fac o turtiță din excesul de maia, o prăjesc și merge bine cu o salată cu brânză. Îmi place să gătesc, mi se pare fain și mult mai economic.

Iau un copil de la școală (celălalt vine pe bicicletă). Ne jucăm, citim un pic, toata lumea pare happy deși azi e zi fără ecrane, dovadă că se poate trăi și fără. De la 19.00 ne punem oricum, zilnic, cu toții telefoanele într-o cutie ca să nu ne lăsăm distrași de ele când suntem împreună.

După ce se culcă copiii, la 21.00, bag în sfârșit pâinea la cuptor. Time for cuba libre și The Queen’s Gambit. Estetic e o bombonică filmul asta, deși am avut câteva momente de “meh” vizavi de storyline.

Scot pâinea din cuptor și nu mă culc până nu mănânc o felie caldă, cu unt sărat. O prietenă buna zicea că viața e prea scurtă ca să porți poliester, eu am adaptat treaba asta și îmi spun că viața e prea scurtă ca să refuzi carbohidrați.

Total zi: 40 euro/195 lei

MIERCURI

Azi nu e școală. Yep, copiii de școală primară au cursuri doar patru zile din șapte în Franța. Iar cei de gimnaziu merg miercuri doar până la prânz.

Cafea pentru mine, cereale pentru copii. De câțiva ani nu pot să mănânc dimineața. Pun vase și rufe la spălat. Negociez niște timp la laptop, în timp ce fiică-mea dansează pe o muzica agasantă.

Lansez o campanie de ședințe foto pentru Crăciun. Nu am mai făcut asta până acum în Franța, dar evenimentele corporate pe care le aveam de pozat în decembrie au fost toate anulate iar următorul contract semnat pe care îl am este în martie. Las panica pentru mai târziu, pentru că fără școală înseamnă și fără cantină, deci paste cu pesto de leurda la prânz pentru toată lumea (mă felicit că m-am dus la cules de leurdă în primăvară și am pus și la borcan). Plouă, nu mai iese nimeni din casă azi.

La cină fac un quiche lorraine și scot niște murături, să vedem ce a ieșit. A ieșit. 🙂 După 21.00 comand cadoul de Crăciun pentru fiul meu de 13 ani: niște căști de gaming pe care și le dorește de ceva timp (70 de euro/341 lei, la reducere). Comand prin click and collect la un magazin de gaming din oraș; mai bine un business mic decât prin Amazon.

Copiii primesc în fiecare an câte unul, maxim două cadouri de Crăciun pentru că nu îmi place să încurajez consumerismul. Anul ăsta și-au dorit căști (de gaming, respectiv wireless pentru sport). În plus, am luat un bullet journal (pentru ea) și ceva din gama Bygglek, o colaborare între Lego și Ikea care merită toți banii (pentru el).

Total zi: 70 euro/341 lei

JOI

Azi îi las pe toți la job și la școală și mă duc să lucrez trei ore la supermarketul cooperativ. În urma cu niște ani am văzut la Pelicam un film despre un supermarket fondat în anii ‘70 la New York, Food Coop, și cand s-a deschis unul în orașul nostru, am fost printre primii care s-au înscris.

Principiul e simplu. Cel mai scump lucru într-un supermarket e forța de lucru, prin urmare, dacă toți clienții lucrează câte 3 ore pe lună, costurile produselor se reduc și ai și un cuvânt de spus în alegerea produselor care ajung la raft. Suntem 628 de furnici (supermarketul se numește ”La Fourmilière”, Furnicarul). Eu sunt ”super furnică” (ador să spun asta), adică sunt coordonatorul echipei mele de cinci persoane, astăzi toți peste 65 de ani, toți fără chef să intre în camera frigorifică, așa că mă duc să lipesc niște etichete cu coduri de bare pe borcane de iaurt.

Ca să te înscrii trebuie să cumperi părți sociale, devii astfel proprietar al magazinului. A fost haos la început, dar acum sunt 3 angajați permanent care se asigură că totul merge bine. La finalul celor trei ore fac și cumparaturile, aici găsesc chestii pe care nu le găsesc la cooperativa de fermieri, de exemplu detergent lichid made în France, pe care îl cumpăr vrac (vin cu bidonul de acasă, am același bidon de un an). Am mai luat șampon solid (să-l testez), hârtie igienică, cereale, vin, un săculeț de făină și încă niște fructe și legume. În total 67 de euro/326 lei. Destul de mult față de obicei, dar am luat detergent și făină pentru o lună.

La prânz fac supă cremă de legume și niște crutoane din pâinea mea de marți. Pentru diseară o sa fac o tartă tatin și ceea ce copiii numesc “capră caldă”. În franceză e “chevre chaud”, dar se referă la brânză de capră, nu la capra în sine. Pâine cu o felie generoasă de brânză pe deasupra (eventual miere, piper sau oregano) și la cuptor la 220 de grade plus o salată generoasă pe lângă. Plus niște vin alb pentru adulți. Mereu îmi spun că iau vin că să gătesc cu el, însă a găti cu vin nu mai înseamnă demult să pui vinul în mâncare, ci în paharul bucătarului.

Mă joc niște șah pe tabletă (de la serial mi se trage) și mă culc pe la zece.

Total zi: 67 euro/326 lei

VINERI

Azi e ziua din săptămână în care vorbesc cu prietenele mele. Încep cu o bună prietenă psihanalist, care locuiește acum în Austria. O am în căști în timp ce toc niște legume. Am stabilit amândouă că nu arătăm prezentabil la 9 dimineața, așa că nu vorbim pe video. Îi povestesc despre un articol fain pe care l-am citit despre islam și ea îmi povestește despre invidia de penis la femei, în timp ce calcă niște cămăși.

Mai trec niște poze prin Lightroom și uit să mănânc la prânz, așa că deschid un borcan de zacuscă pe la două și jumătate (ce bine că am făcut zacuscă în toamnă).

Vorbesc apoi cu o prietenă din America. Se trezește la 7 am (ora ei) ca să vorbim vinerea și povestim despre Trump, alegeri, arme și imigranți.

Apoi fug la dentist, pe drum o sun pe mama. Mi-am propus sa fiu la zi cu îngrijirea dentară, pentru ca la 60 de ani sa pot sa mă uit în urmă și să îmi zic ce bine ca mi-a dat prin cap sa fac asta la 30. 150 de euro/730 lei mai târziu aflu ca imi trebuie aparat dentar, cel mai probabil mi-l voi pune în România. Din suma asta voi recupera cam 80%, pentru că îmi plătesc impozitele aici și sistemul lor de sănătate funcționează.

Iau copiii de la școală și povestim la o ciocolată caldă, apoi alegem un film și fac niște popcorn, pentru că vineri e movie night la noi. Alegem ”Le fabuleux destin d’Amélie Poulain”. În amintirile mele era adaptat pentru vârstele lor. Later edit: nu era. Am uitat complet că personajul masculin lucra într-un sex shop, a trebuit să explic ce e un dildo și unde se bagă, de ce exista lenjerie comestibilă și de ce plătesc oamenii pentru “peep shows”. “Thanks for ruining my childhood, mom!”, zise copilul mare. “You’re welcome, buddy”. După ce am transpirat atat în timpul discuției, duș și direct la culcare.

Total zi: 150 euro/730 lei

SÂMBĂTĂ

Weekend cu soare, primul în care putem ieși pentru plimbări în natură după lockdown, deci toată lumea e în mașină la zece dimineața, destinația parcul național. Am făcut niște paste cu ciuperci, am pus ceai în termos și gata.

Afara sunt două grade, dar ne petrecem toată ziua la 1000 de metri. Mâncăm de prânz pe un deal și ne întoarcem cu obrajii roșii de frig.

Acasă mai bag o jumătate de oră de cardio cu colegele de handbal pe zoom. Încă nu avem voie să ne vedem live, așa ca improvizăm cum putem. În urmă cu o lună am avut virusul și încă obosesc destul de repede, așa că renunț la cardio și bag niște stretching.

Seara ne uităm la jurnal, nu avem televizor, dar avem un laptop și proiector. Ne petrecem seara discutând despre problemele cu care se confruntă țara în perioada asta și facem brainstorming pentru soluții care implică exterminării în masă pentru unii, călătorit în timp înainte de era colonială, unicorni și activism de mediu pentru alții.

Total zi: 0 euro/lei

DUMINICĂ

”Easy like Sunday morning” nu e doar o expresie la noi acasă, din fericire. Copiii fac clatite duminică, pentru ei e o scuză să exagereze cu crema de ciocolată, iar pentru mine e o scuză să lenevesc în pat cu o carte (”The Testaments”, al lui Margaret Atwood azi). Mă gandesc cu groază la cum o să arate bucătăria după, dar când primești o cafea cu lapte în pat și te lasă toata lumea în pace o oră, aproape că merită.

Fac o prăjitură (Princess Swedish cake) și o ciorbă de perișoare. De obicei nu gătesc cu carne, pentru că la cantină copiii deja mănâncă suficientă. E o excepție de weekend. Azi totul e închis, după-amiază la cald și chill, am aprins niște lumânări și am pus niște jazz.

Seara, după ce toata lumea e în pat, îmi pun un pahar de Saint Joseph și mă uit la un concert Mumford and Sons pe care mi l-a trimis sora mea erudită de la București. Am proiectat concertul pe tot peretele, francezul meu s-a dus la culcare. Am rămas cu băieții: Marcus, Ben, Winston și cu Sfântul Iosif, cel făcător de vinuri alese.

Total zi: 0 euro/lei

LUNI

Toata lumea a plecat și am dat o tură prin oraș sa ridic și să depun diverse colete. În Franța avem o aplicație care se cheamă Vinted, un soi de Olx pentru gagici care își vând hainele și încălțările între ele. Am folosit-o ca să mai vând din hainele copiilor, cele pe care nu au apucat să le poarte prea mult. Cu banii o să iau bocanci de iarnă pentru A., care anul ăsta poarta 43 la picior.

Pentru mine nu e foarte complicat, de doi ani sunt foarte plictisitoare la capitolul haine și îmi cumpăr maxim 5 obiecte vestimentare pe an, inspirată de Liana.

Anul ăsta am ajuns repede la 5: o bluză cu dungi și o rochie neagră din mătase de la COS (noi, luate de pe Vinted), un pulover fancy de casmir, niște blugi și un sacou negru, basic, de la un creator local. Undeva între minimalism și “viața e prea scurtă ca să porți poliester”.

Până la urmă iau bocancii pe care A. i-a ales de la Decathlon (40 de euro/195 lei).

Azi pregătesc grădina de pe balcon pentru iarnă, bag tulpinile de roșii la compost, iar ultimele gogonele se vor transforma, probabil, într-un chutney, pentru că la noapte se anunță minus 3 grade și nu vreau să înghețe.

Total zi: 40 euro/195 lei

***

Dacă citiți cu plăcere această rubrică și o găsiți utilă, vă aștept și pe voi cu Money Diaries la adresa inoza.ro@gmail.com.

Cu cât o să fie mai multe și mai diverse, cu atât cred că o să învățăm lucruri noi și o să facem această conversație mai relevantă.