Money Diaries este o rubrică săptămânală de lifestyle și de educație financiară. În fiecare săptămână, cititorii și cititoarele Inoza ne povestesc, cu sinceritate, cum și pe ce și-au cheltuit banii.

Săptămâna aceasta facem cunoștință cu o analistă servicii clienți, de 31 de ani, din București, care locuiește împreună cu logodnicul ei. 🙂

***

Job: Analist Servicii Clienți
Domeniu: BPO (Business Process Outsourcing)
Vârstă: 31 de ani
Locație: București
Salariu: 8200 lei + bonuri de masă (aproximativ 300 lei/lună)

Cheltuieli lunare

Economii: 4500 lei
Chirie: 1170 lei (partea mea)
Manichiură/Pedichiură: 130-250 lei (la fiecare 2 luni îmi fac și pedichiura). Luna aceasta a fost doar pentru manichiură, deci 130 lei
Tratament dermatologic pentru ten cu probleme: 240 lei (luna asta nu am reușit să ajung)
Utilități: 337 lei (a fost one time luna aceasta, din cauza facturii Enel)
Factură Vodafone: 91 lei (aveam reducere de la angajator, care a expirat în ianuarie. M-am mirat când am văzut factura de 91 lei de luna aceasta, așa că am reevaluat abonamentul și l-am schimbat cu unul mai ieftin. Următoarea factură ar trebui să fie în jur de 54 lei)
New York Times: aproximativ 9.75 lei (2 euro)
Donații: 60 lei (luna aceasta 104 lei)

Despre mine

Numele meu este Daiana, am 31 de ani și locuiesc împreună cu logodnicul meu, A., într-un apartament închiriat în București. Amândoi avem joburi de corporație și lucrăm exclusiv de acasă de când a venit pandemia. Ca să evităm orice discuție legată de bani, împărțim cheltuielile casei (chirie, utilități și facturi, produse de curățenie, mâncare), iar apoi fiecare își administrează venitul după cum dorește.

Anul acesta ne pregătim să facem probabil cea mai importantă achiziție din viață, întrucât ne vom cumpără o casă situată într-o localitate limitrofă. Nevoia de a strânge banii necesari pentru a porni pe acest drum (avansul pentru creditul ipotecar și minimul de mobilă pentru mutare) a fost și cea care ne-a predat o foarte serioasă lecție de educație financiară.

Amândoi provenim din familii modeste, iar singurul model de educație financiară de care am avut parte a fost «cumpărăm ce e mai ieftin, ca să ne ajungă banii și luna asta». Așa cum se mai întâmplă când ai crescut dorindu-ți ceea ce alți copii aveau și tu nu, odată ajuns pe picioarele tale, începi să arunci banii în stânga și în dreapta, ca să suplinesti acele lipsuri. Salariul de acum îl am doar de 1 an de zile. Până să ajung aici am crescut puțin câte puțin în cei 10 ani de carieră. Am trăit și cu 5000 lei pe lună la un moment dat, dar mult timp am trăit cu 2000.

Apoi, într-un târziu, am conștientizat că eram amândoi nemulțumiți trăind de la un salariu la altul și că stabilitatea financiară de pe hârtie nu se vedea nicăieri în practică, pentru că deseori rămâneam cu foarte puțini bani (de ordinul zecilor de lei) sau chiar deloc, și asta cu câteva zile înainte de următorul salariu. Și intram în descoperitul de cont… A fost dureros și când am conștientizat că am făcut toate greșelile din manual: cheltuiam haotic, nu țineam evidența cheltuielilor, mâncam foarte des în oraș, nu eram deloc organizați cu cumpărăturile și meniul, aveam amândoi carduri de credit pe care le-am folosit pentru a cumpăra lucruri pe care nu ni le permiteam și de care nu aveam cu adevărat nevoie.

Primul moment când am simțit cam ce ar putea însemna să fii stăpânul finanțelor tale și să nu îți mai fie frică să îți verifici contul și să te întrebi retoric: «Dar pe ce s-au mai dus banii de data asta?» a fost când am reușit amândoi să închidem cardurile de credit. Nu vă pot spune cât de bine ne-am putut simți când am reușit să rambursăm creditele și să terminăm cu asta! Încă un proiect de cuplu dus la bun sfârșit.

Apoi am început să facem schimbări: întâi am început să punem totul în Excel și să ținem astfel evidența cheltuielilor. A. încă face asta cu sfințenie, dar mie mi-au fost suficiente câteva luni ca să îmi dau seama cam care îmi sunt nevoile financiare reale și în ce direcții și cu ce limite am nevoie să cheltui. Am învățat cea mai importantă regulă: plătește-te pe tine însuți. În ziua de salariu, primul lucru pe care îl fac este să transfer 4500 lei în contul de economii. Pe tot parcursul lunii trăiesc din ce rămâne, iar ceea ce nu am cheltuit la final de luna aterizează tot în economii, până să între salariul următor.

Gătim foarte mult acasă. Bine, aici poate că sunt eu mai norocoasă, îmi place foarte mult să gătesc și să experimentez mereu rețete noi, atât tradiționale, cât și din bucătăria internațională. Doar că și aici ”jocul” își are regulile lui : stabilim meniu săptămânal, calculăm la număr de porții, apoi facem lista de cumpărături. De obicei includem și produse de care nu avem nevoie imediată (pentru meniul din acea săptămână), dar care se consumă oricum în casă și care vor fi utile pentru meniurile viitoare. Ne abatem de la listă doar dacă am uitat să includem ceva sau dacă ne-a scăpat din vedere vreo promoție sau ofertă în momentul în care am scris lista.

Cumpărăturile le facem de la Lidl, unde cheltuim în medie 150 lei pe săptămână. Primele două săptămâni le acoperim exclusiv din bonurile de masă. Legumele și fructele le comandăm separat. Am încercat mai mulți furnizori și am rămas fideli unui număr de doi dintre aceștia.

Cumpărăturile de produse pentru casă și de igienă corporală le facem de obicei de la eMag și Farmacia Tei, dar am început să caut alternative și la Lidl de la o vreme și până acum sunt plăcut surprinsă.

Sunt fashionista, dar mă tratez. 😊 Dacă înainte cumpărăm orice, de oriunde,la un moment dat am devenit mai selectivă și am început să investesc cu preponderență în materiale naturale, iar de când a venit pandemia am devenit de-a dreptul Hagi Tudose. Foarte rar îmi cumpăr ceva, și asta după ce am gândit și am întors « problema » pe toate părțile. Vânez și mai asiduu promoțiile și aștept cel mai bun preț posibil înainte să fac achiziția.

Ador să citesc și nu ratam niciun târg de carte, iar orele petrecute în Cărturești se numărau printre ritualurile noastre preferate de fiecare dată când ieșeam în oraș. Dar a venit pandemia, a început munca de acasă, a crescut timpul alocat lecturii, iar în lumina noilor priorități, mi-am reconfigurat și obiceiurile de cumpărare. Pe scurt: promoții, oferte speciale, anticariate – toate online. Anticariatele au fost senzația anului pentru mine în materie de citit. La câteva luni, dau în medie 40 lei și mă aleg cu ediții superbe ale unor opere neprețuite. Am și un anticariat preferat unde îmi face mare plăcere să petrec zeci de minute navigând printre titluri și actualizându-mi wishlist-ul.

Am decis de comun acord să nu ne punem sănătatea în pericol în mod inutil, așa că nu ieșim la restaurante, nu mergem în vacanțe sau escapade și evităm orice formă de aglomerație, pe cât posibil. Sigur că faptul că nu am mai plecat pe nicăieri a ajutat foarte mult în procesul de economisire, dar totodată recunosc că mă simt tot mai obosită psihic și că îmi lipsește o schimbare de peisaj. Din fericire, casa noastră va fi gata în luna iunie și vom putea, în sfârșit, să facem o schimbare.

Cochetăm de dinainte cu ideea de casă pe pământ în detrimentul comodității unui apartament și tot în pandemie am realizat că luaserăm deja decizia potrivită. Statul la bloc pur și simplu nu este pentru noi, din multe motive. Visăm cu ochii deschiși la momentele pe care le vom petrece pe terasă și în curtea casei, privind cerul și pădurea, savurând un pahar de vin și o mâncare bună, bucurându-ne de ceea ce avem. Este visul nostru și de-abia așteptăm să îl trăim împreună.

Pe lângă faptul că suntem atât de aproape să ne îndeplinim acest vis, am învățat amândoi o lecție de viață: moderația este cheia în orice. Siguranța psihică pe care o avem cand știm că avem cu ce acoperi urgența de mâine sau un proiect important este de neprețuit.

Ce ne propunem pe viitor:

📌 Mobilă în casă o vom cumpara treptat, după puteri. Vrem să facem totul pe cât posibil fără să apelăm la alte credite, cel ipotecar să rămână singurul;
📌 Deschiderea unui cont de economii comun, unde să depunem lunar fiecare o sumă fixă, agreată împreună, și pe care să-l folosim pentru proiecte de cuplu și situații neprevăzute;
📌 Deschiderea unui fond de pensie privată.

LUNI

Alarma sună la 07.50, dar astăzi mă simt cam somnoroasă după weekend și decid să mai dorm puțin. Nu îmi stă în obicei, dar în unele zile fac o excepție, dacă simt că o “cere” corpul. Mă trezesc în cele din urmă pe la 8.20, pornesc filtrul, apoi îmi pun cafeaua în cana roz preferată și mă așez la un episod din Big Bang Theory, pe care îmi place să îl abreviez “BBT”. Este noul meu ritual de dimineață (în mod normal dimineața la cafea citesc), care mă pregătește pentru provocările zilei.

Îmi pregătesc 2,5 linguri de fulgi de porumb Vitte cu 1 pahar de lapte și deschid laptopul, mă pun la zi cu mail-urile, apoi citesc presă/bloguri. Lucrez un pic, iar pe la 11 îmi fac o nouă cafea. Să fie de vină vremea înnorată?

La prânz mâncăm varză călită cu cârnați, gătită ieri, cu mămăliguță, apoi câteva bomboane de ciocolată ca desert. Ne uităm un episod din BBT și ne reapucăm de lucru. Pe la 16 facem o pauză de lapte cu cacao și câteva marshmallows deasupra, la un episod din BBT.

Pentru cină pregătesc un sos de roșii pentru chiftelele de curcan gătite ieri și așez și o salată fresh de castraveți lângă. Se apropie vremea caldă și începem să simțim nevoia de legume proaspete, ceea ce pentru noi se traduce în salate mai dese. 😊

Luăm cina la un episod din BBT, apoi ne mai relaxăm împreună la încă două. Observ că se termină roșiile și pătrunjelul, castraveți deja nu mai avem, așa că dau comandă de legume cu livrare sâmbăta aceasta. Comanda costă 61.50 lei, livrarea 15 lei, deci totalul va fi de 76.50 lei, pe care îi voi plăti cu cardul la livrare.

Restul serii ni-l petrecem făcând ce ne place fiecăruia. A. « joacă o Dota cu băieții », iar eu citesc cam 40 de pagini din volumul I (intitulat « Turnul Nebunilor »), din «Viața lui Freud» de Irving Stone. Adorm pe la 23.45.

Total zi: 0 lei

MARȚI

Greu cu trezitul și astăzi, alarma la 07.50, trezire efectivă la 8.20. O cafea în cana mea preferată, cu scorțișoară presărată deasupra și 2 episoade din BBT. Am zile când nu simt nevoia de mic dejun, iar astăzi se pare că este una dintre ele.

Deschid laptopul, pun la zi jurnalul, iar înainte de a mă apuca de lucru caut pe net cum se face Kaffeekuchen, o prăjitură austriacă despre care am aflat aseară din carte. Găsesc o rețeta care e, desigur, în limba germană, dar nicio problema, există DeepL. 😊 O traduc, o pun în bookmark (cred că îi va veni rândul în weekend), apoi revin la lucru.

Lucrez până la 12.30, când senzația de foame își spune cuvântul. Încălzesc o porție din ciorba de salată cu afumătură gătită duminică și prăjesc niște pâine lângă. Nu a trebuit să fac pâine, pentru că mai aveam câteva felii păstrate în congelator, yey! Da, știu, nu e prietenoasă cu silueta, însă este cu sufletul…În vremuri ca acestea, mâncarea este una din bucuriile care ne mai rămân, mai ales pentru pofticioșii că mine. Încerc să compensez cu perioade când nu consum.

După prânz mai lucrez cu spor până pe la 16.00, când este timpul pentru pauza de după-amiază: o cafea la French press și un episod din serial. Nu râdeți că iau multe pauze, sunt abia în săptămâna 2 de testare a acestui «nou» mod de a-mi organiza ziua de lucru. Nici nu fumez (ceea ce mi-ar asigura necesarul «forțat» de pauze pe zi) și mai sunt și stresată de la natură, așa că am tendința să lucrez cam mult și prea intens, uitând de orice alte nevoi sau dorințe. Așa mi se pare mie că pot ține pasul cu exigențele clienților mei, fără să îmi sacrific întreaga zi pentru serviciu. După prima săptămână m-am simțit excelent, așa că voi continuă tot așa.

Pentru cină decidem să pregătim una dintre rețetele noastre preferate de paste, cu sos de roșii cu mult usturoi, pătrunjel, plus mozzarella care se topește delicios printre paste. 😊 A. le-a botezat «sticky pasta» și nu a mai vrut alt tip de paste în ultimele săptămâni.

Mai vedem și glumim împreună la câteva episoade din serial, apoi el se retrage la un meci de gaming, iar eu la citit din Irving Stone. Parcurg 30 de pagini în această seară. Este genul de carte care se citește repede, însă fără a se parcurge repede. Poate nu sunt nici eu în formă că altădată, însă subiectul este foarte interesant și nu renunț la carte nici în ruptul capului.

Mă culc în jurul orei 23.30.

Total zi: 0 lei

MIERCURI

Astăzi se anunță o zi cu spor, pentru că mă trezesc fără efort pe la 07.45 ! Urmează, desigur, ritualul de dimineață, apoi deschid laptopul pe la 08.35.

Împreună cu A. hotărâm meniul pentru prânz, apoi decidem să punem mașina de pâine la treabă, în loc să comandăm. Când am poftă de pâine cu maia, comand prin Food Panda de la o brutărie locală, numai că sunt nevoită mereu să comand de cel puțin 20 lei ca să evit taxa pe comanda minimă. Cum de la o vreme îi calc pe urme lui Hagi Tudose, vreau să evit cheltuiala.

Îmi pregătesc un ceai, o felie din checul cu banane și cacao pe care l-am pregătit în weekend și mă apuc să citesc mail-urile. Lucrez până pe la 13.30, când luăm pauză de prânz și servim ultima porție de chifteluțe cu sos de roșii, alături de puțină pâine proaspătă. Îmi dau seama că vom acoperi și prânzurile de joi și de vineri cu ce am gătit duminică. Mai trebuie doar să consultăm lista cu meniul și să alegem ce gătim pentru cină. Stau întinsă și mă relaxez la un episod, apoi revin la lucru, unde clienții mă așteaptă cu alte noi probleme și cerințe. 😊

În această seară ne simțim amândoi cam obosiți și fără chef. Cred că lunile de stat în casă cu aceeași rutină zi de zi încep să își spună cuvântul. Fac o tavă cu brioșe cu ciocolată, să avem pentru un quick treat, dar și pentru micul dejun de joi și de vineri. Reduc cantitatea de zahăr din rețetă și ies exact pe gustul nostru. Au consistența brioselor cu afine de la Starbucks, după care sunt topită și care mi se par unice. Nu mai spun că A. este cel mai mare fan. 😊

Mâncăm o porție mică de varză călită, apoi hotărâm că este o seară numai bună pentru «me» time. A. își ia porția de gaming, iar eu am un spor fantastic la citit, parcurgând 60 de pagini din Irving Stone. Îmi rămân doar 10 pentru mâine și pot începe și volumul al II-lea !

Adorm pe la 23.45.

Total zi: 0 lei

JOI

A sunat alarma când visam și, ca de fiecare dată când se întâmplă asta, mă trezesc mai greu. Mă smulg din pat pe la 08.02, căci mă așteaptă cafeaua fierbinte. Am programat filtrul de aseară să înceapă prepararea la oră fixă și nu am de gând să pierd timpul. Mă bucur de ea la un episod din BBT.

Îmi pregătesc o brioșă pentru micul dejun, deschid laptopul pe la 9, scriu în jurnal, apoi îmi fac curaj să deschid Outlook și să mă apuc de treabă. Astăzi e o zi mai bună, nu mă mai simt somnoroasă și obosită ca ieri, lucrez mai cu spor și rezolv mai multe puncte de pe lista cu priorități.

Pe la 13 mâncăm ultima porție de ciorbă de salată, apoi intru într-o ședință cu echipa, unde se râde și se glumește copios. Binedispusă, mă pregătesc pentru ședința cu clientul care urmează imediat după, unde toată lumea este rapidă și eficientă, întrebările își găsesc repede răspunsurile, deci ședința se termină la jumătatea timpului alocat, așa că îmi iau liniștită pauză de cafea la French Press și serial. Am pus la fiert și orezul pentru porția de fried rice programată pentru cina de astăzi.

Mă mai uit la câteva episoade până termină și A., dar ziua lui de lucru se prelungește neașteptat, iar mie îmi e cam foame. Am un moment de slăbiciune și mă apuc să caut promoțiile de pe Bolt Food și arunc un ochi și pe meniul Domino’s Pizza. Nu sunt hotărâtă să comand, nu prea îmi vine să cheltui bănuții chiar astăzi, mai ales pentru că mâine e zi de salariu și planificaserăm oricum o cină de răsfăț comandată. Îmi spun că îl las pe A. să aleagă, a avut o zi grea astăzi și vreau să se simtă bine. Până la urmă, A. își termină ziua de lucru cu 35 minute întârziere și vine imediat să mă întrebe dacă sunt gata să ne apucăm împreună de gătit cina. :)) La așa entuziasm nu poți să-i reziști, deci facem echipă și punem pe masă un orez prăjit cu curry și ou in no time. Ce bun a fost!

Apoi decid să fac ordine în bucătărie. Nu găsesc bucurie în făcutul curățeniei, eu sunt omul gătitului, dar uneori mă ia valul și, după 30 de minute, vasele sunt spălate, iar aragazul, masa și blatul strălucesc.

Încântată de această ispravă, fac o baie, apoi mă retrag în pat la citit. Termin cele 10 pagini rămase din «Turnul Nebunilor », apoi încep volumul al II-lea, «Paria», din care citesc alte 40. Empatizez și mă doare faptul că un profesionist de talia lui Freud era combătut cu atâta efervescență de către lumea medicală vieneză a acelor vremuri. Cât de greu ne vine să acceptăm idei evidente! De prea multe ori ne pitim în spatele unor concepte precum tradiția («așa se face!») sau dogma și condamnăm din oficiu orice ne amenință sistemul de credințe.

A fost o zi bună, iar mâine avem concediu jumătate de zi, pentru că mergem la Ikea să facem simulare pentru mobilarea bucătăriei din viitoarea noastră casă. Mă culc la 12 noaptea și mă simt ca și cum mâine e sâmbătă deja.

Total zi: 0 lei

VINERI

Alarma la 7.50, greu cu trezitul, se pare că a devenit ”tradiție” și cred că o să tot țină treaba asta pentru o vreme. Cana mea roz de cafea, un episod, dar și un capitol din a doua carte pe care o am în curs, «Acțiunea și sistemul lumii», de Thierry de Montbrial.

De când eram în școala generală învățam cu plăcere la istorie, iar cea mai mare parte a lecturilor mele sunt din acest domeniu. Lucrarea aceasta este destinată însă mediului academic și se parcurge cu ceva mai mult efort decât în mod normal. Am achiziționat-o ca parte a bibliografiei de 3 titluri indicate pentru admiterea la un master pe cultură și politică în context european și internațional, la care nu am mai dat, căci a venit pandemia și tocmai începeam și jobul actual. Am vrut întâi să văd cum mă înțeleg cu noile responsabilități profesionale înainte de a mă angaja și în acest demers.

Un an mai târziu, ideea masterului tot nu mi-a ieșit din minte, însă cred că aștept niște vremuri mai bune, să mă pot duce fizic la cursuri, să cunosc oameni noi și să schimb idei. Da, știu, e la modă viață în online, însă credeți-mă că după 8 ore pe zi de lucrat și întâlniri profesionale exclusiv online, vrei să te mai desprinzi un pic de treaba asta. Nu aș face masterul pentru foloase profesionale, ci doar din plăcerea de a afla lucruri noi.

La 9 deschid laptopul, îmi pregătesc brioșa pentru micul dejun și scriu în jurnal. Mă apuc de lucru, nu înainte de a-mi verifică contul și de a mută bănuții rămași înainte de salariu în contul de economii. Reușesc astfel să mai economisesc alți 660 lei. Tot în luna care a trecut mi-am activat și opțiunea de a rotunji plățile și de a depune automat rotunjirea în economii, dar și transferul automat a câte 10 lei pe zi către aceleași economii. Sunt mulțumită de rezultate și cred că o să continui tot așa.

La 13 ziua de lucru e gata. Arunc un ochi pe lista cu «materia primă» disponibilă în cămară și congelator, ceea ce ne ajută să hotărâm foarte ușor meniul pentru săptămâna care urmează. Lista de cumpărături pentru azi conține o serie de produse utile din care îmi place să îmi fac stocuri atunci când sunt la promoție.

Înainte mergeam la cumpărături sâmbăta, dar de la o vreme am schimbat abordarea, pentru că niciunuia nu îi place aglomerația și călcatul în picioare la raft din weekend, așa că mergem joia, după ora 19. Avem noroc de un Lidl foarte aproape de casă. Săptămâna asta facem o excepție, pentru că joi a picat exact înainte de ziua de salariu, cumpărăturile vrem să le plătim cu bonuri de masă, deci vom merge astăzi.

Pornim spre Lidl, sesiunea de cumpărături se încheie rapid, iar “distracția” o plătește A. cu cardul de bonuri de masă: 172 de lei.

Imediat ne îndreptăm spre Ikea, unde avem programare la 16 pentru simularea bucătăriei. Ne-am dus cu temele făcute, cum s-ar spune, pentru că aveam deja schița făcută încă din ianuarie. 😊 Fata de la Ikea ne-a dat sfaturi utile și a desăvârșit ceea ce am început noi – proiectul bucătăriei visurilor noastre arată acum mai bine că niciodată. Cu ocazie asta ne dăm seama că am bugetat corect și costurile pe care le va implica. Plecăm mulțumiți de experiența avută, dar și mai entuziasmați decât de obicei la gândul de a avea propriul nostru spațiu, amenajat și eficientizat exact cum ne convine nouă.

La cină ne răsfățăm cu câte o porție de costițe în stil american (A. a făcut cinste), mai vedem împreună câteva episoade, apoi mai facem puțină muncă de documentare pe internet cu privire la proiectul Bucătăria.

La citit nu am spor în seară aceasta, abia dacă reușesc să îmi adun gândurile pentru 25 de pagini parcurse. Îmi dau seama că nu am dispoziția potrivită – nu îmi mai iese din minte bucătăria, ce să fac! Ultima acțiune a zilei este să îmi setez transferul recurent zilnic a câte 10 lei spre contul de economii.

Total zi: 0 lei

SÂMBĂTĂ

Astăzi nu va fi o zi bună, căci pe la 6 dimineața m-am trezit cu dureri de cap. Am luat o pastilă, apoi am mai furat prea puțin somn până pe la 8:45, căci gândul îmi era la mobilă și la ușa dublă pe care ne-o dorim pentru bucătărie.

Pregătesc cafeaua, pornesc un episod din BBT și simt cum mă ia din nou durerea de cap. Am un pattern, mereu când sunt prea stresată, obosită sau mănânc cam dezordonat, corpul parcă se răzbună pe mine cu câte o migrenă. Trebuia să mă întâlnesc cu o prietenă veche astăzi, plănuiserăm o masă cu pizza de casă, salată și ceva bun la desert, sper să mă simt mai bine în curând.

Iau o nouă pastilă, treptat durerea mă mai lasă, dar tot se mai simte suficient încât să nu mă pot ridică din pat prea ușor. Pe la 11.30 încă mă simt foarte slăbită și îmi dau seama că planurile mele de socializat că fetele s-au cam dus. Stabilesc cu prietena mea să ne vedem weekendul viitor. Între timp, vine comanda de legume și plătesc cei 76.50 lei. Cât de bine arată toate! Abia aștept un castron maaaare de salată proaspătă!

Tot pentru astăzi ne propuseserăm să mergem să vedem pe viu modelele alese pentru ușile de interior din casă, pentru care am primit ofertele solicitate de la dezvoltator. Vrem uși albe, iar la bucătărie vrem una dublă, tot albă, desigur, cu geamuri transparente. Încă mă simt destul de rău, dar din experiență am remarcat că dacă trag un pic de mine să mă ridic din pat și mă mișc puțin, starea mi se ameliorează simțitor. Așa că decidem să plecăm spre showroom, unde totul merge strună; suntem încântați de modelele alese, iar cei de acolo ne confirmă că ușa dublă a visurilor noastre se poate realiza exact cum o vrem noi. Mă simt mai bine! Plecăm încântați, luni vom confirmă dezvoltatorului că acceptăm ofertele primite.

Ne oprim la un Mega, de unde luăm lapte de migdale (îmi era poftă de câteva zile), lapte pentru cafea, 4 banane și floricele de porumb. Lui A. îi place să le facă la ceaun, old school style. Se adună de 30 lei, plătește A. cu cardul de bonuri.

Ajungem acasă și lucrăm în echipă să punem pe masă în scurt timp un bol mare de salată cu legume proaspete și mozzarella. Prânzim la două episoade din New Amsterdam (ce serial încântător!), apoi mai râdem la BBT. Încep să îmi revin, încet încet.

Din păcate astăzi nu am putere să mai gătesc ceva, iar A. își dorește să își facă de cap cu McDonald’s și dă comandă. Îmi ia și mie o porție medie de cartofi prăjiți, din care mănânc jumătate. Mie îmi e poftă de dulce, dar cum gătitul este exclus astăzi, mă răsfăț cu o tartă cu fructe roșii de la Paul. Profit și de oferta lor la croissante și comand, ca să avem mâine la cafea. Îmi plac mult de tot croissantele cu unt, dar nu mă încumet încă să le prepar în casă, așa că prefer să comand din când în când. Plătesc 31.40 lei pentru acest capriciu.

Tot astăzi mă hotărăsc cu greu să îmi comand și pantofii pe care i-am văzut pe un site acum o lună și după care încă mai tânjesc…. Costă 220 de lei și nu mă lasă inima să dau bănuții, deși mi-am tot spus că e luna femeii și că aceasta va fi cadoul pe care mi-l voi face. Mi-au plăcut și două rochii de la H&M, dar acelea vor mai aștepta.

M-am transformat din fashionista care cheltuia în neștire într-o persoană reticență care cântărește fiecare achiziție și de zece ori înainte să o facă. 😊 A. îmi spune mereu să nu mai fiu atât de exigentă cu mine și să îmi îngădui câte o bucurie, pentru că am nevoie și de asta. Dau comandă și gata! 10 lei taxa de transport, total 230 lei, și cred că sunt cam gata răsfățurile pe luna aceasta.

Seara mi-o petrec citind în timp ce ascult sunete de ploaie și vânt în căști.

Total zi: 337.9 lei

DUMINICĂ

Mă trezesc pe la 10 astăzi. Mă simt slăbită, mai ales că a și început acea perioadă a lunii. Pregătesc cafeaua la filtru, pun și niște lapte de migdale în ea, potrivesc și un croissant lângă și mă așez la povești cu A., care își începe ziua spălând vasele rămase de ieri. Facem planul pentru această zi, apoi el își acordă o oră pentru studiu (face următorii pași în cariera de programator pe care a îmbrățișat-o de curând), iar eu stau întinsă la câteva episoade din BBT.

Încep să îmi mai revin, ne îmbrăcăm și mergem la Mobexpert, unde vrem să discutăm despre proiectul Bucătăria. Facem și acolo o simulare, ne mai uităm prin showroom, apoi ne îndreptăm spre eMag și Media Galaxy, ca să ne facem o idee despre frigidere, plite, microunde, mașini de spălat vase (e mare nevoie de așa ceva în casele unde se gătește mult, constatăm noi), mașină de spălat, respectiv uscător de rufe. Ieșim cu idei noi din magazine, apoi plecăm spre casă. Săptămânal vizităm șantierul ca să vedem cum avansează lucrările și să ne bucurăm puțin de liniște, cer senin, vedere la pădure și aer curat. 😊

Pentru că ne-am trezit târziu și am avut ceva treabă în oraș, ora e cam târzie, iar eu într-o formă cam slabă, decidem să comandăm ceva de mâncare din nou. De dată asta fac eu cinste și ne luăm câte o supă Pho de la Toan’s, precum și câte ceva mic pe lângă. Nota de plata se ridică la 76.50 lei. Supa a fost delicioasă, aromată, ușoară, hrănitoare și îmi ajunge pe toată ziua.

Mai văd două episoade, apoi mă apuc de gătit două feluri de mâncare pentru zilele care urmează: vită picantă cu baked beans și ciorbă de pește. Aveam în casă vită rămasă de când am făcut supă concentrată (carnea o congelez și o refolosesc), plus trei conserve de baked beans în cămară. Ciorba am pregătit-o la Instant Pot, o oală sub presiune modernă, super ușor de folosit și care îți face viața muuuult mai ușoară în bucătărie.

Veți râde dacă vă spun din ce fel de pește am preparat-o, dar să știți că și noi am avut o surpriză foarte plăcută la degustare: macrou din conservă. A. a văzut ideea pe internet și nu am mai avut liniște până nu am pus-o în aplicare, adaptând, bineînțeles, rețeta la gusturile noastre.

Mă retrag în pat să scriu în jurnal și să citesc în timp ce ascult soundtrack-ul din filmul care conchide seria « Downton Abbey » (2019).

Chiar dacă în weekend nu am fost în formă, tot se simt efectele experimentului “abordare mai relaxată a muncii”. Nu mă simt epuizată și mă gândesc cu seninătate la săptămâna care urmează. Cred că am găsit formula câștigătoare și voi încerca să o aplic în continuare. Calitatea muncii mele este foarte importantă pentru mine, dar și mai important este să am grijă de mine.

Total zi: 76.50 lei

***

Dacă citiți cu plăcere această rubrică și o găsiți utilă, vă aștept și pe voi cu Money Diaries la adresa inoza.ro@gmail.com.

Cu cât o să fie mai multe și mai diverse, cu atât cred că o să învățăm lucruri noi și o să facem această conversație mai relevantă.