Money Diaries este o rubrică săptămânală de lifestyle și de educație financiară susținută de Școala de Bani. În fiecare săptămână, cititoarele Inoza ne povestesc, cu sinceritate, cum și pe ce și-au cheltuit banii.

Săptămâna aceasta facem cunoștință cu o jurnalistă de 35 de ani, din București, care lucrează ca freelancer și care locuiește în chirie, cu prietenul ei.

***

Job: Jurnalistă
Domeniu: Jurnalism/ Comunicare
Vârstă: 35 ani
Locație: București
Venit lunar: 4500 – 7000 lei (în funcție de numărul de proiecte)

Despre mine

Sunt M., am 35 de ani, sunt născută și crescută în București. De 4 ani jumate locuiesc cu prietenul meu, A., într-o chirie în care stau de 5 ani, într-o zonă verde din București, cu două parcuri în apropiere. Lucrez în jurnalism și comunicare de 15 ani, iar de 7 ani sunt freelancer. Îmi place foarte mult meseria mea pentru că totul e mereu nou, întâlnesc oameni interesanți, subiecte captivante și-s tot timpul în mișcare. Fac cu pasiune ce fac și mă simt norocoasă că am avut mereu ce să lucrez.

Mă simt un om protejat, atât de oameni buni, cât și de oportunități de lucru interesante. Sunt pasionată de călătorii, îmi place să fac mișcare și mă interesează experiențele de viață mai mult decât obiectele sau posesiunile. De aceea, de-a lungul timpului, am avut mult noroc de proiecte care, pe lângă bani, implicau și deplasări în țară sau străinătate.

În ceea ce privește abordarea mea financiară, cred în economii și precauție (ca freelancer, am devenit foarte conștientă de faptul că dacă nu am grijă de mine, nimeni n-o va face) și nu am avut niciodată credite (nici nu plănuiesc să am). Îmi fac mereu mici plăceri și bucurii. Cred într-o viață trăită senin și cred că cu cât suntem mai sinceri cu noi înșine, cu atât viața e mai simplă și frumoasă. Mă consider un om relaxat, optimist și mereu cu zâmbetul pe buze!

Cheltuieli lunare

Chirie: 1400 lei
Întreținere: Între 200 lei (vara) și 500 lei (iarna) (cu tot cu gaze și curent)
Telefon: 50 lei
Internet: 80 lei (e împreună cu cablul TV)
Abonament RATB: 50 lei. Pe Metrorex cheltui în jur de 60 lei pe lună (dar nu mereu, în funcție de cât de mult sau puțin folosesc).
Benzină mașină: Nu știu, plătește A., mașina e responsabilitatea lui.
Abonament sală: 200 lei – nelimitat
Alte abonamente: Spotify – 5 euro, Decât o Revistă – 15 lei, Press One – 25 lei, Silviu Gherman (comediant) – 5 euro (umor nelalocul lui, dar pe gustul meu)
Donații către diferite cauze, dar nu recurente: 50 lei
Asigurare de sănătate la Regina Maria: 60 de lei
Asigurare de sănătate NN: 138 lei (include operații decontate în spitale de stat și private)
Asigurare tip economii NN: 168 lei
Pensie privată NN: 100 lei (dar voi crește suma în curând)
Economii (în cont de economii): 300 lei
Înfrumusețare (tuns/ vopsit/ cosmetică/ mani-pedi): 300 – 400 lei (în funcție de ce servicii îmi fac)

LUNI

Mă trezesc la ora 7.00. În fiecare dimineață mă trezesc între 6.30 și 8.00, în funcție de câtă treabă am de făcut, pentru că îmi merge mintea brici în prima parte a zilei și pentru că vreau să am după-amiaza liberă pentru alte activități.

Îmi fac o cafea și citesc e-mailurile, newsletterele la care sunt abonată și … horoscopul, fiindcă mă distrează să aflu ce mi-au pregătit astrele, chiar dacă, în timp, am descoperit că previziunile se repetă, cu fix aceleași texte, la anumite intervale de timp. Dar e parte din ritual.

La 7.30 mă apuc de treabă și adaptez un text pentru unul dintre clienți, apoi scriu un text pentru blog, răspund la niște mailuri și pregătesc întrebările pentru un interviu pe care îl voi face abia joi, dar dacă tot am timpul să le pregătesc acum, o fac să scap de-o grijă.

Muncesc până pe la 10.00, când iau o pauză pentru micul dejun. Fiindcă lucrez de acasă de 7 ani de zile, mănânc la ore fixe pentru că îmi e ușor. Îmi fac două sandvișuri cu avocado și somon pe lângă care pun legume și îmi pun un episod dintr-unul dintre serialele la care mă uit, Better Things, pe HBO, pe care-l recomand din toată inima. La final, îmi comand un tricou pe care mi-l doream de mai multă vreme. Dau 100 de lei, cu tot cu transport. Îmi place să mă răsfăț!

La 10.30 decid să mai dorm un pic fiindcă azi noapte m-am foit încontinuu din cauza căldurii și am dormit pe bucăți și acum mă doare capul și simt că-mi pica ochii-n gură de somn. Dorm până la ora 13.00, când mă trezesc vioaie și mă apuc de lucru la un text pe care trebuie să-l public marți. E destul de amplu, are cam 11 pagini, așa că va dura ceva. Muncesc până la 15.00 când mi se face foame, deci urmează o nouă pauză. Îmi pregătesc un mix de legume și un piept de pui și mai bag un episod din Better Things.

La 15.30 continui cu editarea textului până pe la 17.00 când, deși mai am doar 2 pagini de editat, mă opresc fiindcă trebuie să postez texte pentru pagina de Facebook a unui client, pentru toată săptămâna, iar după aceea, la ora 18.00, trebuie să fiu la ora de sport de la o sală din apropiere.

Momentan, am două abonamente la două săli, pe unul l-am primit de ziua mea, care a fost recent, așa că mă bucur să mixez diferite tipuri de mișcare. Mișcarea e foarte importantă pentru mine pentru că mă relaxează și mă face să mă simt foarte bine. În plus, acum, în perioada pandemiei, când e atât de mult stres în jur, mișcarea mă ajută să rămân echilibrată. Chiar dacă subiectul pandemiei nu îmi dă bătăi de cap fiindcă port mască, păstrez distanța, mă spăl pe mâini des și încerc să am un stil de viață sănătos pentru un sistem imunitar puternic, cred că sportul e super benefic pentru corp și minte, indiferent de context. Practic sport constant de 10 ani de zile.

La 17.40, când dau să ies pe ușă ca să plec la sală, mă întâlnesc cu A., prietenul meu, care vine acasă, dar își lasă ghiozdanul și iese și el să dea o tură cu bicla. Ne pupăm din mers și fiecare pleacă la treaba lui. Ora de sport e un mix de flexibilitate și rezistență, perfectă pentru o zi de luni. Suntem doar 4 fete în sală și, în general, lumea nu prea se înghesuie să revină la mișcare din cauza pandemiei, deși igiena e impecabilă și măsurile de siguranță sunt ca la carte. Pe de o parte îmi place, e ca și când ai lucra cu antrenor personal, pe de alta, sper ca aceste business-uri să reziste în timp, pentru că nu știu cum vor face față pe termen lung cu atât de puțini clienți.

La 19.00 pornesc înapoi spre casă, dar mai întâi mă opresc la un Mega Image și fac cumpărături diverse. Cheltui 60 de lei. Acasă, îmi fac un duș, vorbesc cu prietenul meu despre cum a fost ziua și îmi pregătesc de mâncare, o salată de roșii, castraveți, ceapă, salată de vinete și brânză telemea.

Programul de seară poate să înceapă, de obicei include timp petrecut cu A., fie că vedem un film împreună, sau vorbim, sau pur și simplu stăm împreună și batem câmpii despre câte-n lună și-n stele. Înainte de pandemie, mergeam destul de des la teatru sau la concerte în oraș. Acum nu mai e cazul, dar găsim mereu câte ceva cu care să ne umplem timpul, împreună sau separat.

La 22.00 mi se face somn, așa că mă culc. De obicei mă culc între 22.00 și 23.30, la fel și A., și asta e mișto că avem un bioritm similar, ne trezim și mergem la culcare cam în același timp.

Total zi: 160 lei

MARȚI

Mă trezesc la 7.00 să termin de editat ultimele două pagini din textul de 11 pagini la care am început să lucrez ieri și pe care trebuie să-l public azi. Îmi fac o cafea și mă așez la birou imediat pentru că am timp să lucrez doar o oră jumătate, apoi îmi fac un duș și mă îmbrac.

La 9.00 vine doamna care face curățenie, așa că o las în casă, iar eu plec să lucrez de la părinții mei și mă bucur că, cu ocazia asta, îl văd pe tata, care mă așteaptă cu cafea și apă rece. În camera de acasă, unde am crescut, lucrez mereu super eficient!

După ce pălăvrăgim un pic, mă retrag la scris și public textul lung, a cărui aranjare pe platforma de publicare îmi ia vreo 3 ore, atât text, cât și foto. În timpul ăsta, fac multitasking, mai răspund la mesaje, la mailuri, la telefoane. La 13.30 iau o pauză și, firește, mă uit la un episod din Better Things, pe HBO GO. La 14.00, tata mă întreabă dacă vreau să mănânc, așa că luăm prânzul împreună. Nici nu terminăm bine, că primesc SMS de la doamna cu curățenia că în 30 de minute mă pot reîntoarce.

Pornesc spre casă și, în drum, mă opresc să scot bani de la bancă pentru serviciul ei, 100 de lei. Văd că e nevoie să-mi reactualizez datele, așa că mă duc la ghișeu, dau de un tip amabil, termin rapid și cu povestea asta și mă ajută și cu instalarea aplicației astfel încât să pot plăti direct cu telefonul, de acum înainte. Îmi face un crash course și rămân plăcut surprinsă de amabilitatea lui și atitudinea tonică și veselă, îmi ridică nivelul de energie.

Acasă, totul strălucește, îi mulțumesc doamnei, care mi-a și gătit ceva, așa face mereu dacă găsește alimente care stau să se strice în frigider și ăsta e unul dintre lucrurile pentru care o apreciez atât de mult.

E deja ora 16.00 și mă reapuc de lucru, am de făcut un interviu prin telefon, așa că sun și am noroc, persoana e disponibilă și după 30 de minute de conversație, sunt bucuroasă că am informațiile care îmi trebuie să scriu un alt text pentru un alt client. Pe la 16.30 vine A. de la serviciu, ne povestim unul altuia ziua, apoi el se retrage să mai lucreze un pic, iar eu mai văd un episod din Better Things.

La 17.00 am un alt telefon de lucru, pe care îl închei la 17.30, iar apoi mă pregătesc de ora de sport de la 18.00, de data asta online, fiindcă la 19.15 trebuie să plec cu A. spre restaurantul unde m-a invitat să luăm masa în seara asta. Varianta de sport online e cea mai la îndemână fiindcă apoi pot ușor să fac duș și să mă pregătesc să ies, fără să fiu pe fugă și să pierd timp pe drum. Sportul mă energizează după o zi în care am fost ca titirezul și la finalul orei sunt gata de o seară în oraș cu prietenul meu.

Deși avem rezervare pentru ora 20.00, plecăm de acasă pe la 19.20 și mergem pe jos până la destinație, timp în care povestim vrute și nevrute. Stăm la restaurant vreo oră și jumătate, apoi decidem să mai rămânem în oraș ca să mai bem ceva, deci ne îndreptăm spre un loc cu mult spațiu și verdeață din apropiere și îmi iau o vodca tonic, iar el o bere și timpul curge până când se face 00.30, așa că pornim spre casă, tot pe jos, deși de data asta nu mai avem așa mult elan.

După alte 30 de minute ajungem în casă și pe la 1.00, frânți, mergem la culcare și adormim instantaneu. El plătește pentru întreaga seară. Eu sunt bucuroasă că am făcut vreo 11.000 de pași toată ziua!

Total zi: 100 lei

MIERCURI

Mă trezesc la 8.30 pentru că în seara precedentă am petrecut. Dar, ca de obicei, mă mobilizez rapid așa că după ce beau cafeaua, mă apuc de scris. Editez texte, scriu mailuri, documentez interviuri, adaptez texte. Muncesc cu spor până la 10.30, când mi se face foame, așa că mănânc micul dejun, apoi continui să scriu până la ora 13.00 când iau o pauză și mă uit la un episod din Better Things.

Între timp, A., care a rămas să lucreze de acasă, gătește prânzul și mă cheamă să mănânc cu el, halloumi la grătar cu morcovi și cartofi copți și salată. Ciugulesc câte ceva, dar nu prea mult, că nu vreau să am burta plină, fiindcă la 15.30 mă duc la masaj. Am nevoie de puțină destindere, umerii mei sunt cam rigizi și de la statul la birou, și de la antrenamentele cu greutăți mai mari.

La 15.00 ies pe ușă și pornesc spre Unirii, acolo unde e Urban Relax Therapy, un loc foarte simpatic, unde Lucia primește câte o singură clientă, căci spațiul e mic, deci totul are loc în siguranță. Masajul e absolut divin și spatele meu e revigorat. Plătesc 80 de lei.

La 16.30 îmi iau la revedere de la ea și pornesc pe aceeași stradă către sala de sport unde am abonament (una dintre săli) pentru că la 17.00 începe ora și am zis că, dacă tot sunt în zonă, pot să le combin pe amândouă.

După masaj, sportul merge la fix, mă simt foarte bine toată ora și-s bucuroasă că am făcut mișcare. La 18.15, după ce mă schimb în hainele de stradă, pornesc pe jos spre Piața Romană. Constat, cu părere de rău, că piața Sf. Gheorghe, dintre Unirii și Universitate, arată jalnic și mi se pare că centrul Bucureștiului n-a fost niciodată mai urât: pavaje sparte, miros de pipi, jeg. Oare când s-au întâmplat toate astea?

La Piața Romană îmi propun să intru la Mega Image-ul de la fostul magazin Eva, însă văd autobuzul care mă duce spre casă, așa că mă sui în el și, până la urmă, ajung la Mega-ul de lângă casă.

În autobuz, îmi dau seama că abonamentul mi-a expirat, așa că îmi fac repede unul nou, online. Folosesc aplicația BPay făcută de STB cu PMB, așa că adio cartele și carduri, abonamentul e direct în telefonul meu, fără bătaie de cap, e practic un QR code. Folosesc aplicația de vreo jumătate de an. Plătesc 50 de lei pentru toată luna pe liniile urbane și asta e. Fac apoi și câteva cumpărături la Mega și plătesc 75 de lei.

Acasă fac un duș, mănânc ceva ușor și, între timp, apare și A., care avusese o întâlnire de muncă. Ne povestim ziua, ca de obicei, apoi decidem să vedem un film, ”Black and Blue”, pe HBO, foarte mișto, vi-l recomand.

Mâncăm chipsuri și bem bere în tot timpul ăsta și murim de cald, a fost arșiță azi și-n casă, căldura de peste zi, chiar și cu aer condiționat, se simte ca un cuptor. Pe la 22.30 mergem amândoi la culcare, deși prevăd o noaptea grea pentru mine, căldura mă face să mă foiesc și să dorm foarte prost.

Total zi: 205 lei

JOI

Mă trezesc, ca de obicei, la 7.00 după o noapte prost dormită din cauza căldurii, cum anticipasem, în care m-am trezit la fiecare 2 ore. Mă simt nervoasă și iritată, dar îmi fac o cafea și aștept să-mi treacă starea. Citesc newsletter-ul CONCENTRAT de la DOR, apoi câteva articole pe Press One și, la 7.45, mă simt gata de treabă, cu mintea clară, cât de cât.

Adaptez un text, apoi încep să scriu un altul despre un eveniment la care am participat. Am bătut palma cu un client foarte mișto care are evenimente în țară, e pentru al doilea an consecutive când lucrăm împreună. Îmi place că astfel am șansa să călătoresc în toată țara și-n perioada asta când să călătorești e un lux, mă simt norocoasă că mă pot duce de colo-colo, cu job-ul. În fiecare an am cel puțin un client datorită căruia pot face plimbări prin țară și îl consider un dar pentru că iubesc călătoriile. Iau o pauză de la text și bag o tură de rufe la mașina de spălat, apoi mă întorc la birou unde continui să scriu.

După ce dau gata textul, mă ocup de un contract pe care trebuie să-l semnez și ștampilez, așa că fac asta, apoi, pentru că s-a făcut între timp 10.30, mă opresc să mănânc micul dejun, iaurt cu mure și musli, pe grabă, că azi am mult de lucru.

A. e și azi acasă și, înainte să se apuce de lucru, decide să dea o fugă la piața Obor și să cumpere legume și fructe. Îi place să meargă acolo, iar eu nu pot decât să mă bucur, nu? Plătește el pentru cumpărături. De obicei, plătește fiecare când merge la cumpărături, suntem echilibrați și ne completăm, dacă dă el o tură, apoi dau eu una, și tot așa, e un ritm pe care ni l-am creat fără să vorbim despre asta, avem aceeași abordare în privința banilor și suntem, în general, corecți când vine vorba de împărțirea cheltuielilor.

Între timp, programul la mașina de spălat se oprește, așa că pun hainele la uscat și mai bag o tură la spălat. E vară, și mi se pare că zilnic umplu un coș, dar nu suport pe vremea asta să port de două ori același tricou sau aceeași bluză. Mă întorc la birou și caut niște cărți să fac o comandă, însă dintre 3 de pe listă, găsesc doar una, așa că abandonez planul pentru mai târziu. În schimb, mă apuc să recitesc niște texte despre un tip pe care urmează să-l intervievez tocmai în Canada în vreo 2 ore.

Până la interviu, mănânc prânzul gătit iar de A., care între timp a venit de la piață cu sacoșele pline de verdețuri, legume și fructe. Mă uit la ultimul episod disponibil din Better Things, apoi întind rufele la uscat din a doua mașină spălată, îmi fac o cafea, dau drumul la Zoom și aștept să încep interviul.

Ca să fie liniște în casă, A. pleacă la o tură cu bicicleta. E deja ora 15.00. Discuția cu V., un ONG-ist canadian care face un proiect foarte mișto prin care ajută tinerii să rămână pe un drum corect datorită sportului, mă energizează. Încheiem discuția pe la 16.00, mai dau un mail după niște poze și încă unul să verific dacă am înțeles corect un deadline, apoi pun punct zilei de lucru și mă pregătesc pentru ora de sport de la 18.00, la sala din apropiere de casă.

Azi am un antrenament cardio care implică și niște box și e fix ce îmi trebuie că m-am simțit tensionată toată ziua. Pe drum spre sală văd pe cineva că aruncă o sticlă de plastic pe jos și atenționez frumos, dar îmi fac aiurea de lucru, fiindcă mă înjură. Nu că mă așteptam la altceva, dar încercarea moarte n-are. Ajung la sală un car de nervi că oamenii pot fi așa nesimțiți și nepăsători și lovesc sacul ăla de box like there is no tomorrow. După 45 de minute de antrenament intens, sunt stoarsă de vlagă, dar fericită.

Pornesc înapoi spre casă, fac un duș, îmi pun să mănânc și mă așez lângă A. să-i povestesc peripețiile de peste zi. Nu mai am chef să caut niciun film azi, așa că mă uit pe Comedy Central la seriale pe care le cunosc prea bine, dar care mă fac să râd de fiecare dată. Fac asta timp de vreo 2 ore și jumătate și sunt happily brain dead. Mi se pare că a fost o zi incredibil de lungă.

Mă culc la 23.30 după ce aducem salteaua de pat în sufragerie unde e mai răcoare fiindcă e camera mai mare și mă rog să dorm bine că dacă mai am o noapte ca precedenta, nu mă văd prea bine!

Total zi: 0 lei

VINERI

În sfârșit un somn așa cum trebuie! Odihnită, mă trezesc la 6.45. Mutatul saltelei în sufragerie a fost o idee foarte bună. Îmi fac o cafea, citesc newsletterele și la 7.30 mă apuc de treabă. Editez și public un text și treaba asta îmi ia vreo 2 ore și jumătate. Apoi mă apuc să emit facturi, e sfârșit de lună, așa că yay! Se face ora 11.00 și mi-e foame de lup, dar aleg un iaurt cu mure de la Obor și musli.

După ce mănânc, urmează alte munci administrative: mailuri, telefoane, to do list-ul pentru săptămâna care vine și așa aflu de două texte foarte mișto pe care urmează să le scriu cu ocazia unor evenimente mai deosebite. A. muncește tot de acasă așa că suntem toată ziua împreună. Pe la 14.00 mi se face foame iar și-mi fac o salată consistentă din legume și ceva piept de pui. După masă, mă odihnesc puțin, căldura mă omoară!

La 17.00 plec spre sală, unde fac o frumoasă oră de stretching. Îmi plac orele de stretching și posturale fiindcă se lucrează fiecare mușchi în parte și pentru că exercițiile mă ajută să stau mai corect și să respir corect.

După oră, mă opresc la mall că tot îmi caut o rochiță după ce am făcut curat în dulap și pe mai multe le-am făcut pachet ca să le dau, dar nu găsesc nimic să îmi placă. Apoi mă duc la un magazin de sport să-mi iau o geantă de sală fiindcă ghiozdanul mă face să transpire groaznic. Am văzut una pe net, dar în magazin aflu că nu e disponibilă fiindcă poate fi comandată doar online. Nici aici n-am succes! La mall bate vântul, mă întreb cum rezistă business-urile perioada asta. Mă urc în autobuz și pe la 19.20 ajung acasă.

Mănânc o cină ușoară, în timp ce A. e la părinții lui. Mă sună curând să mă întrebe dacă vreau ceva de la supermarket și vreau o înghețată că mi-e cald și poftă de una. Pe la 22.00 ajunge și el acasă, eu mănânc înghețata și la 22.30 mă prăbușesc într-un somn adânc!

Total zi: 0 lei

SÂMBĂTĂ

Mă trezesc la 8.00, îmi beau cafeaua, dau o tură pe Instagram, fac un duș și mă duc să mă văd cu un prieten, să luăm micul dejun.

Ne întâlnim pe lângă Herăstrău, luăm un sandviș delicios cu brânză de capră, humus și roșii uscate și-un cold brew tonic la pachet și ne așezăm pe o bancă în parc. Face el cinste. Pălăvrăgim până pe la 12.00, când el are o altă întâlnire, iar eu, tot cu rochița în minte, mă duc spre Piața Romană și caut pe la magazinele pe care le știu acolo ce mă interesează.

Nu găsesc nimic, așa că mă duc în Piața Amzei să mănânc o înghețată la Velocita, un loc nou deschis, despre care am auzit numai de bine. Îmi iau o înghețată cu ciocolată și mango și plătesc 10 lei. Înghețata e, într-adevăr, delicioasă!

Vin spre casă și-s vraiște din cauza căldurii, așa că beau jumate de litru de apă dintr-o suflare. Apoi îmi comand online geanta de sport pe care n-am găsit-o în magazin, ieri. Plătesc 75 de lei. Pe urmă dau iama la Bebe Tei, că am nevoie de câteva produse, și las 120 de lei.

Mi-am luat multe săpunuripentru corp și păr. Încerc și eu să reduc consumul de plastic și fac schimbări mici, când pot. A. folosește săpunul de când îl știu și datorită lui fac și eu schimbarea asta, să vedem cât mă ține. Pe lângă săpunuri, mi-am luat demachiant, deodorant, dischete demachiante, detergent. Îmi place Bebe Tei că au produse mișto și prețuri foarte bune!

După sesiunea de shopping mă odihnesc puțin, e deja ora 15.00 și habar n-am unde s-a dus ziua. Îmi trag sufletul câteva ore fiindcă diseară mă văd cu alți prieteni, la unul dintre ei acasă. Chiar dacă nu am vorbit despre prietenii mei în cursul săptămânii, în fiecare zi vorbesc cu câte unul sau mai mulți la telefon. În weekend e, de obicei, cel mai probabil să ne vedem, dar se mai întâmplă să facem asta și-n timpul săptămânii. Mă bag în pat și A., care a muncit și azi, pleacă să dea o tură cu bicicleta prin parc.

Pe la 18.00, A. pleacă să cumpere una, alta de la supermarket, apoi mă duce pe mine la prietenii mei, cu mașina, iar el, pe urmă, se duce la prietenii lui.

Ne distrăm la curte până pe la 23.00 când îmi comand un Bolt și mă duc acasă. Plătesc 17 lei. Ajunge și A. pe la 1.00 noaptea, dar adormim amândoi pe la 2.30.

Total zi: 222 lei

DUMINICĂ

Am dormit agitat, o fi de la cafeaua băută târziu sau de la alcool, și la 8.30 mă trezesc, deși mă simt ruptă de somn, dar am stabilit că merg cu mama la piscină. La 9.00 o sun, și ea abia s-a trezit, și decidem să amânăm fiindcă oricum bate vântul foarte tare. Îmi zice că ea și tata mă așteaptă la prânz la ei, în plus trebuie s-o ajut cu returul unor adidași care nu-i vin. Întâlnirea rămâne stabilită!

Beau o cafea, se trezește și A. și, după ce ne revenim cât de cât, mutăm salteaua înapoi în dormitor, apoi plecăm către centrul orașului în plimbare pentru ca A. să-și ia mașina de unde a lăsat-o aseară, căci a băut. Orașul e gol și aerul răcoros, prima oară în multe zile de caniculă.

După o oră de mers, ajungem la mașină. Înainte să pornim înapoi spre casă, intru la Mega, iau câteva produse și plătesc 45 de lei. A. mă lasă la părinți, iar el se duce acasă să mai lucreze.

Petrec o după-amiază amuzantă cu ai mei, tata face cinste cu pizza, ne uităm toți trei la un film pe Diva, cu un cățel care ajută un el și-o ea să se îndrăgostească, apoi o ajut pe mama să facă returul la adidași și chem Fan Courier-ul pentru prima parte a zilei de luni. Primesc niște legume de la țară de la unchi-miu, apoi, pe la 16.00, plec înapoi spre casă, unde mă bag la somn, căci sunt varză.

Mă trezesc pe la 18.00, sunt ruptă de realitate, A. se pregătește să plece cu bicla la plimbare și îmi zice că la întoarcere să ieșim la o tură prin parc. Nu știu dacă sunt pregătită pentru încă o plimbare, aș cam vrea să zac pentru tot restul zilei.

Pe la 19.00 mănânc două felii de pizza de la prânz, apoi A. mă sună că a terminat tura și mă așteaptă la intrarea în parc. Mă mobilizez cu greu, dar ies pe ușă și dusă sunt.

În parc ne plimbăm, apoi ne așezăm la o terasă ca să bem ceva. A. își ia și o pizza, eu nu mai am poftă de mâncare. Vorbim și râdem, locul e foarte simpatic, dar auzim la o masă alăturată că se poate plăti doar cash. N-avem cash la noi. Pe la 22.00, A. se sacrifică și pleacă la bancomat și revine 20 de minute mai târziu, a trebuit să iasă din parc, apoi să intre iar. Mai stăm la palavre și curând plecăm acasă. Azi e prima zi în care terasele se închid la ora 23.00, deci nu prea avem de ales. A. face cinste și plătește nota.

La 23.30 ne băgăm în pat, a fost un weekend frumos pentru amândoi, așa că suntem pregătiți pentru săptămâna care urmează!

Total zi: 45 lei

***

Dacă citiți cu plăcere această rubrică și o găsiți utilă, vă aștept și pe voi cu Money Diaries la adresa inoza.ro@gmail.com.

Cu cât o să fie mai multe și mai diverse, cu atât cred că o să învățăm lucruri noi și o să facem această conversație mai relevantă.

***