Pentru ca nimeni nu ii invata la scoala ce vor femeile. Pentru ca urmeaza cateva luni grele pentru ei. Pentru ca m-am saturat sa primesc intrebari disperate din partea prietenilor mei. Si pentru ca, intre noi fie vorba, nici femeile nu stiu ce vor. :))
Avem o prietena, cum procedam?
Mai avem putin pana la Marea Zi: aniversarea ei, Sf. Valentin, 8 martie, 1 iunie, ziua ei onomastica etc. Prietena sa avem, ca motive sa o sarbatorim sunt destule. 🙂 Daca suntem impreuna cu fata respectiva de suficient timp incat sa-i cunoastem gusturile si pasiunile, atunci neindoielnic ii luam ceva care sa-i arate asta si, in plus, ca suntem in stare de orice sa o vedem fericita. S-ar putea sa fie un autograf de la scriitorul ei preferat (stiu pe cineva care l-a obtinut de la un autor international, nu e imposibil), o cutie muzicala care sa-i completeze colectia, un pick-up si discurile pe care le asculta cand era mica, un aparat de facut vata pe bat…the sky is the limit.
Sfaturile de mai jos, insa, sunt pentru relatiile de cateva luni, in care cei doi nu se cunosc suficient de bine si unde gasirea cadoului perfect pentru Ea devine motiv de nopti nedormite.
Sa o luam cu the basics. In primul rand NU ii luam:
Flori si atat. Ai putea la fel de bine sa-i spui ca ai aflat de ziua ei din statusul de pe mess, alaturi de ceilalti 300 de oameni din lista ei. Si ar putea foarte bine ca asta sa fie adevarul.
Exceptie: Daca florile ei preferate sunt lalelele si ziua ei e in noiembrie. Intelegi tu.
Parfum, daca nu stii EXACT care e parfumul ei preferat. Asta e pe principiul ce tie nu-ti place… In nici un caz nu te duci la o parfumerie stiind despre denumirea parfumului respectiv doar ca include cuvantul “L’Eau”. Ai fi uimit sa afli cate indeplinesc criteriul asta. In plus, L’eau par Kenzo e total diferit de L’eau Ambree de la Prada, care nu seamana deloc cu L’eau d’Issey de la Issey Miyake, care la randul lui n-are nimic de-a face cu L’eau The One de la D&G…si tot asa. E ca si cand ea ti-ar darui toata un zambet discografia completa a lui James Morrison si tu esti fan Jim Morrison.
Ursuleti. Mesajul pe care i-l transmiti e: “Nu prea stiu exact ce-ti place, dar e pufos, are ochii mari si e roz. Nu asta vor TOATE fetele?”
Exceptie: Daca are intr-adevar acasa o camera plina cu chestii pufoase cu ochii mari sau se extaziaza in fata lor in magazine. Momentele in care ea se extaziaza in fata a ceva trebuie memorate, de regula. Te vor scoate din impas cand esti in pana de inspiratie. Sper doar sa ai o memorie fotografica buna si destula pelicula. 😉
Care e Regula de Aur?
Regula de Aur e, bineinteles, ca toate regulile de aur, o mare platitudine: Ea e unica si la fel trebuie sa fie si cadoul (sau macar pe aproape). 🙂 Si da, fetele apreciaza din plin efortul depus, altul decat cel de natura financiara. Asa ca, hai sa vedem cu ce/cum o putem surprinde:
Bijuteriile sunt o mare slabiciune a oricarei fete. Nu le luam insa de la Magazinul Unirea, de la Melli Melo sau de la un butic unde toate seamana intre ele. Orienteaza-te, in schimb, pe ceva hand-made, ca tot se poarta. N-o sa-i iei insa o pereche de cercei la 10 lei de la tarabe. Vrei ceva hand-made, dar nu o chestie mainstream, ci unica, la fel ca ea. Tine minte Regula de Aur. 😉
Norocul tau e ca au aparut tot felul de tineri designeri care produc bijuterii cu adevarat interesante si pe care le vand la preturi foarte accesibile.
Un exemplu e Virginia Toma, care are si un blog. Daca prietena ta e genul indie-vintage-something, you, my friend, have hit the jackpot. Cateva dintre bijuteriile ei unicat care mi se par foarte interesante sunt mai jos (da, exista o obsesie pentru o fata pisi-forma 🙂 )
Marele dezavantaj e ca, fiind unicat, produsele nu vor fi reproduse. Asa ca ai face bine sa fii atent la noile aparitii cu ceva vreme inainte de ziua ei (si nu, “cu trei zile inainte” nu se inscrie in categoria “ceva vreme inainte”).
Daca prietena ta este mai mult genul punk, dar cu accente feminine, s-ar putea sa-i placa cateva dintre creatiile Agatei Sacelean, pe care le gasesti pe blogul agat-art.blogspot.com. Mai jos am selectat cateva exemple:
De asemenea, Agata face si niste brose foarte chic.
Partea buna (sau rea, depinde de perspectiva) e ca, spre diferenta de Virginia Toma, Agata nu are doar piese unicat, dar unele sunt in serie limitata. Daca mai arunci un ochi pe blogul ei cu ceva timp inainte de Marele Eveniment, ai sansa sa gasesti ceva ce i-ar placea.
Daca fata e genul de diva diafana care iubeste pietrele (altele decat cele de pavaj), ai noroc pentru ca stiu pe cineva care te poate ajuta. 🙂 Bineinteles, poti oricand comanda cristale Swarovski direct de la mama lor, dar asta doar daca nu gasesti o intrebuintare mai buna pentru cateva sute de euro.
Recomandarea mea e Florina Erimescu, care face cateva bijuterii cu adevarat speciale din cristale si perle Swarovski si, mai mult decat atat, lucreaza la comanda. Iar preturile sunt foarte, foarte accesibile. Tu iti alegi pietrele si genul de bijuterie dorita si ea iti creeaza o bijuterie unica care sa i se potriveasca perfect iubitei tale, din materiale comandate special din Franta.
Site-ul pe care poti gasi bijuteriile Florinei este Josephine, iar mai jos poti vedea o mica selectie din creatiile ei.
Un cadou nu trebuie sa conste neaparat intr-un obiect, insa. O experienta mi se pare ceva mult mai memorabil.
Du-o la Observatorul astronomic daca e noapte cu luna plina si ea e pasionata de astronomie, sau pur si simplu o romantica incurabila. Ia cu voi un termos cu ceai fierbinte si o patura pufoasa si bucurati-va de o seara cozy, dar speciala.
Sau, daca stii ca e iubitoare de ritualuri de infrumusetare, fa-i cadou un voucher pentru o zi la spa. Poate fi un pic mai costisitor (315 ron cu pret promotional la spa moments, mai gasesti si la magnolia spa, de exemplu), dar ii vei face o surpriza foarte placuta. Daca nu vrei sa-si petreaca ziua departe de tine, sunt terapii de spa speciale pentru cupluri (vreo 650 de ron la spa moments), desi nu stiu cat se dau barbatii in vant dupa ele. 🙂
O varianta mai altruista, dar care iti va obtine un surplus de puncte este sa ii oferi un spa party, pentru ea si prietenele ei. Aici nu stiu care sunt preturile, dar ambele site-uri pe care m-am uitat iti promit o oferta personalizata. Fetele se vor bucura de ritualuri de infrumusetare si mici gustari, iar tu te vei bucura de o imagine extrem de favorabila. 😉
Si daca tot vorbim de momente cu adevarat memorabile, am o sugestie that will literally rock her world. Inchiriaza o sala de cinema numai pentru voi doi. Ideea asta mi-a venit cand o prietena m-a rugat sa-i dau o sugestie pentru aniversarea ei si a iubitului ei. Ce decizi sa urmariti aproape ca nu mai conteaza: fie ca e un film cu voi (montat din filmele cu vacantele sau momentele voastre speciale), fie ca e filmul ei preferat (daca e Jeux d’Enfants, cu atat mai bine), efectul e garantat.
M-am interesat si am descoperit ca The Light Cinema din Liberty Mall ofera sali spre inchiriere pentru vizionari private. De pret nu stiu, dar dupa un calcul sumar ar trebui sa fie aproximativ 200 de euro. Bineinteles, daca alegi sa inchiriezi cea mai mica sala, intr-o zi a saptamanii si la o ora mai putin populare, sunt convinsa ca poti obtine un discount.
Am pastrat pentru final ceea ce, in my top favorite gifts e situat foarte sus. Hand-made gifts, unde mainile cu pricina sa fie ale tale. 🙂 Am o prietena care a primit anul acesta de Craciun o pictura facuta de iubitul ei. Si nu, pentru aceia dintre voi care se pregateau sa vocifereze ca ei n-au terminat Artele, el nu e pictor.
Daca nu ai incredere in talentul tau la desen, poti oricand sa faci un colaj din poze cu voi, bilete de avion/tren/muzeu unde ati fost impreuna, plus alte cateva imagini sugestive si sa-l inramezi super-dragut.
Mai exista varianta in care faci o imagine mozaic, din sutele sau miile de imagini pe care le aveti cu voi doi. Gasesti foarte multe aplicatii gratuite pentru crearea de imagini-mozaic online, de exemplu click7.org. Nu-ti ramane decat sa inramezi rezultatul muncii tale si sa i-l oferi. O sa-l tina minte cu siguranta.
Sau, daca te descurci mai bine la capitolul cuvinte scrie-i o poezie, o poveste sau chiar un mini-scenariu de film. Va avea un success nebun. Iti spun din experienta. 🙂
Acum ca am parcurs acest mic (dar util, cred eu) ghid de orientare in jungla care este alegerea cadoului perfect pentru Ea, sper ca te-am ajutat sa vezi luminita din spatele hatisului de liane.
Ce mai spui acum de un ursulet pufos si un buchet de trandafiri rosii?
PS: Fetelor, in pur sprijin de intr-ajutorare reciproca, poate povestiti in comentarii ce cadouri memorabile ati primit de la baieti sau, eventual, care ar fi cadoul ideal pentru voi, pe care nu l-ati primit inca. 🙂
23 Comentarii
Jen
cel mai important e sa stii ce ii place. ce ii place pe bune, nu ca ai vazut-o cumparandu-si o pereche de cercei intr-un an si ai concluzionat ca asta e cadoul ideal. sau daca si-a luat un medalion micut, nu trebuie sa fugi imediat la magazinele recomandate de ina (mie mi se par urate 90% din produsele de acolo).
cadourile mele memorabile: un kindle, un set de carti scumpe pe care mi le doream foarte mult, un bilet la un concert in strainatate la care nu speram vreodata ca o sa ajung, o punga mare de tot cu dulciuri, un upgrade pentru calculator, acces la cardul lui ca sa pot sa imi comand ce vreau eu de pe amazon 😀
Cristina
Super tare :), ghidul, eu totusi astept si pareri masculine de cadouri perfecte, adicatelea nu stiu ce pot lua unui tip care pare sa aiba tot! Revenim cele mai frumoase cadouri pe care le-am primit: un toblerone imenssss, o carte, de fapt mai multe carti si visez mereu sa primesc ceva hand made, da’ de mana lui sa fie facut!
Ina
Jen,
Bineinteles ca ideal e sa faci un cadou foarte personal si irepetabil. Eu ma adresam celor care inca nu stiu suficiente lucruri despre prietena lor (fie pentru ca nu sunt foarte perceptivi, fie pentru ca relatia e la inceput), dar care vor totusi sa o surprinda.
Cat despre designerii de bijuterii pe care i-am mentionat, of course ca e o chestiune de gustibus. Eu am incercat doar sa le arat ca exista si alte bijuterii decat cele din magazinele hiper-cunoscute, si altele hand-made in afara de cirese si prajiturele. Daca stii un alt designer de bijuterii accesibile, do share. The more options, the merrier. 🙂
Un kindle isi doreste si o prietena de-ale mele de ziua ei. Daca mai gasim alte cateva doritoare, putem sa il includem in ghid. :))
Cristina,
Poate convingem cativa baieti sa ne ofere un insight asupra dorintelor lor. Oricum, fii pe pace. Nimeni nu are chiar tot ce-si doreste, in ciuda aparentelor.
Si da, boyfriend-hand-made stuff rock. 🙂
Flo
Asta este oferta pe care am primit-o de la Liberty Center: Sala de maximum 77 locuri. Tarif inchiriere: 100 Euro / ora la care se adauga TVA. Interval disponibil 11.00 – 13.00 (ora de finalizare).
Jorjel
Daca voi nu prea stiti ce va doriti (si nu ma refer la kindle, iphone si excursie in strainatate – aici se vede ca sunteti foarte hotarate), ce va face sa credeti ca noi stim? 🙂
Din punctul meu de vedere, un cadou gandit si “personal” e grozav. Nu conteaza valoarea pe cat gestul. Bineinteles, un ceas dragut e intotdeauna binevenit, dar – ca si la voi – daca nu ma vezi in fata magazinului ca ma uit insistent la el, s-ar putea sa fie dificil sa mi-l iei fara sa ma tragi de limba.
O felicitare handmade, o cana/un stilou/alte obiecte personalizate, o bratara de argint daruita din suflet si alte asemenea ma incanta mai mult decat o sticla de bautura mea preferata sau un parfum. Depinde foarte mult si de persoana si de gusturi. 🙂
Ce am observat e ca desi Inozza a precizat ca e vorba de o relatie inca la inceput, ati vorbit de cadouri destul de scumpe (si tipic pentru femeile din sitcomuri – da, am sesizat ironia cu cardul 😛 ) pentru un student sau un proaspat absolvent si angajat. Nu zic ca nu ar merita iubita sa dai salariul pe o luna pentru a inchiria o sala de cinema sau pentru un kindle, dar parca mai trebuie sa si mancam. Si la cate ocazii sunt, trebuie facuta o diferenta de cadouri, mai ales daca serbezi si fiecare luna de cand sunteti impreuna. :))
Ina
Flo,
Cam pe-acolo am aproximat si eu. Abia astept sa-mi spui ce ai ales pana la urma. 😀
Jorjel,
Perfect adevarat, inchirierea unei sali de cinema e un gest mai potrivit pentru un moment avansat al relatiei. Va largeam si eu perspectivele, atata tot. 🙂
Si nu cred ca era nicio ironie, doar ca Jen se referea la cadouri primite in cadrul unei relatii de durata, nu dupa prima luna impreuna. 🙂
pateticu
cadoul ..
cand a pierdut piatra la una din bijuteriile de la mine, i-am montat altele mai scumpe, dar am umblat pe la bijutieri diversi si comercianti de pietre.. mi-au facut test pentru autenticitate.. a fost alergatura mai mult de o saptamana, asa ca putem spune ca a fost hand-made
altfel am luat lucruri de care stiam ca are nevoie si in cele mai multe cazuri am reusit
mie cadou: inca ma bucur la aparate gilette de unica folosinta cu banda de aloe-vera (sau simplu), la after-shave, deodorant stick si gel-de-dus 😀
vorba poetului de duh: “un pranz sarac si o primire buna fac la un loc un vesel ospat”
dar ina, chiar si de 1 iunie ??!!??
(am primit cadou up-grade pc, textile diverse, computer nou, samd)
bine scris articol, te stii lucra cu literele
Ina
pateticu,
mai ales de 1 iunie! (cel putin in unele cazuri) 🙂
foarte frumoasa povestea cu repararea bijuteriilor. 🙂
ChloeOnHeels
Interesante majoritatea ideilor, desi mie nu prea mi-au placut bijuteriile hand-made. Nu e prea original, dar prefer florile si jucariile de plush. 😀
Ina
ChloeOnHeels,
Nu e vorba de originalitate, e vorba de ce te face fericita. Si daca florile si jucariile te fac fericita, bring them on. 🙂
Anonymous
Tocmai ti-am redescoperit blogu’ si ma bucur ca ai inceput sa scrii din nou. Stii ca am fost dintotdeauna fanul tau…bine, mai mult din anul 3 de facultate 🙂 Numai bine, iti ureaza Andrei, ex-colegul ajuns pe malurile Senei!
Ina
Andrei,
Ce surpriza foarte placuta! Sper ca Franta te trateaza bine. 🙂 Trebuie sa-mi povestesti odata cum o mai duci. Te pup!
razvanbb.ro
The anti-valentine gift:
http://razvanbb.ro/2010/01/anti-valentine-gift.html
Ina
Razvan,
Genial! :)) Bob Brooks asta e my kind of Valentine’s guy. 🙂
Cristian
Cozy, hand-made, sky is the limit?! De un dicționar al limbii române ce spui?
Ina
Cristian,
Spun numai de bine. :))
mihai
Cel mai tare ar fi un tabel cu doua coloane. Pe prima coloana tipul cadoului. Pe a doua coloana locatiile (fizice sau virtuale) de unde se poate obtine respectivul cadou. Astfel incat fiecare sa stie unde sa caute.
Ina
mihai,
Asta pe principiul “Muieti is posmagii”? 🙂
alexa
http://www.breslo.ro e un loc plin de hand-made-uri la preturi diverse si rezonabile.
cadouri primite de mine…
– 19 trandafiri superbi, de gradina, acum ceva vreme
– carti cu dedicatie
– bijoux-uri
Seba
wow…deci Inozza..toate ideile sunt super!! mai ales ideea cu mini-scenariul de film e geniala!! asta as vrea sai fac de ziua ei cadou pe 13 martie 🙂
Seba
Hey la toata lumea!! Ideile sunt tari de tot…mai ales ideea cu mini-scenariul care mie mi se pare incredibil de geniala :)))). Am multe in comun, parerea mea, cu aceasta fata, unul dintre ele foarte important calatoriile. Chestia e ca eu nu sunt cu ea inca…iam cam dat de inteles ca vreau sa fiu cu ea. De Valentine’s Day iam cumparat o cana cu o inima pe ea, fain designul, si iam pus un biletel in cana 😀 Sper ca macar sa o surprind, din moment ce am stat ca un fraier si nu am actionat si cred ca sia gasit prieten deja :(. Ma scuzati ca v-am insirat o povestire aici…dar sper sa o surprind cu aceste idei geniale..si astept cat mai multe idei si pareri :). Ma scuzati pentru limbajul messului…nai cum sa te scapi de el :)) cred..