În câteva zile va apărea la chioșcurile de ziare numărul doi al revistei Max, pentru care am avut fericitul prilej (dar mai ales o curiozitate aproape bolnavă :D) să-l intervievez pe Roman Tolici. Dacă nu știți cine este Roman Tolici, citiți mai jos, în avapremieră, începutul articolului respectiv.
Linkurile sunt puse ca să vă familiarizați cu munca lui. Atenție, însă, unele dintre lucrările lui s-ar putea să vă testeze pudoarea într-un mod cât se poate de neplăcut. Nu-mi asum nicio responsabilitate pentru persoanele cardiace, habotnice sau pentru feministele convinse. Acestea fiind spuse, enjoy!
„Dacă faci parte din categoria celor care consideră ”Portocala mecanică” un film prost, menit să promoveze violența gratuită, nu o să-ți placă Roman Tolici. Deloc. Ai putea fi tentat, de fapt, să simți indignare, stupoare sau chiar dezgust la vederea lucrărilor sale. Caz în care ai avea, inconștient, chiar reacția scontată de artist. Pentru că, din spatele fiecărei picturi ale sale, Roman Tolici se distrează pe seama tabuurilor din mintea ta.
Când le-am spus cunoscuților că îl voi intervieva pe artistul Roman Tolici pentru ”Max”, prietena mea Ligia m-a avertizat grijulie: ”Să te îmbraci până în gât, auzi? Să n-ai decolteu sau fustă. A, și să vă întâlniți într-un loc public.” Cine îl cunoaște pe Tolici din prisma ciclului său de picturi ”Park” (în care se folosește de imagini ale societății contemporane pentru a reda specificul unor națiuni) sau din prisma seriei ”Action” (în care Tolici descompune ca în animație imaginile hiperrealiste) va fi uimit de un astfel de sfat. Pe de altă parte, atunci când nu pictează cinematografic fetițe mâncând prăjituri, schelete vesele sau celebrități rase, Tolici găsește o plăcere deosebită în a se juca cu pudibonderia celorlalți: scene de sex oral, anal sau de grup încărcate de violență, portrete nud ale lui Iisus, poezii în care se regăsesc toate sinonimele posibile ale organelor genitale etc. Recunosc că m-am îndreptat către locul de întâlnire destul de circumspectă. Persoana pe care am întâlnit-o, însă, mi-a cam spulberat prejudecățile. Faceți, așadar, cunoștință cu Roman Tolici.“
PS: Deși n-am inclus-o în prezentarea de mai sus, trebuie să vă dau un link și către capodopera – în viziunea mea – creației toliciene: Evanghelia după Moș Crăciun. Știu că, exceptând o pictură, toate celelalte din serie au fost deja vândute unor colecționar particulari, dar nu mă pot abține să-mi imaginez că poate voi reuși cândva să cumpăr, la supra-preț, măcar una dintre ele. 🙂
2 Comentarii
Alina
Recunosti un artist adevarat dupa capacitatea de a-ti provoca sentimente atunci cand ii privesti opera. Iar intalnirea cu picturile lui Roman Tolici mi-a provocat o sumedenie de sentimente de la extaz, deznadejde, uimire, adoratie pana la dezgust si nedumerire. Un artist exceptional cu o viziune unica asupra lumii; si nu-mi vine sa cred ca traieste in Romania…
Ina
Alina,
Da, Tolici traieste in Romania, dar este un produs al plaiurilor de peste Prut. Si, asa cum mi-a marturisit si el, e posibil ca tocmai combinatia asta dintre realismul rus si abordarea mai occidentala pe care a gasit-o in Romania sa fie secretul viziunii lui unice.
In rest, sunt perfect de acord cu tine: fie ca te dezgusta, fie ca te incanta, Tolici nu te lasa rece. Si cred ca asta e si intentia lui. 🙂