O prietenă jurnalistă mi-a cerut acum două zile ajutorul pentru un articol cu tema ”Ce te face fericit în cuplu”. Și nu, ideea nu era să-i împărtășesc din experiența mea nemăsurat de bogată în domeniu, ci să îi recomand măcar un cuplu care o duce pe roze pentru a-i intervieva, pentru că, mi-a spus ea: ”Eu nu știu niciun cuplu funcțional”.

Prima reacție, panica. La naiba, nici eu nu știu niciun cuplu funcțional, m-am gândit. Iar puținele (3-4) pe care le știu și care pot fi înghesuite, cu puțină bunăvoință, în sertarul funcțional, nu vor accepta să-și împărtășească experiența într-un cotidian. Cred că era mai simplu dacă îmi cerea să-i aranjez un threesome cu Angie și Brad.

Între timp, însă, după ce a trecut criza de inspirație inițială, mi-am adus aminte de Flo și prietenul ei, cuplu care chiar pare funcțional, și, mai mult de atât, fericit. Apoi m-am gândit și la colega mea de apartament cântăreață și la prietenul ei basist (pe care îi puteți asculta aici) și am început să respir ușurată. Ba chiar, după câteva minute de pus neuronii să alerge ca hamsterii pe rotiță, am descoperit că mai știu vreo două cupluri funcționale, dar care, din motive subiectivo-obiective au refuzat să apară la gazetă.

Mâine puteți citi în Adevărul, așadar, povestea (pen)ultimilor mohicani ai cuplurilor funcționale din universul meu apropiat. Mai demult, cineva îmi spunea că problema mea este că nu cred în ideea de căsătorie. Guess what, la cum arată lucrurile, în curând n-o să mai cred nici în ideea de cuplu.

Later Edit: Găsiți articolul din Adevărul aici. Se pare că Roxana, colega mea de apartament, n-am mai apărut. În schimb sunt Flori și al ei Andrei, care arată sooooo cute împreună! 🙂