Există localuri în București unde un ceai sau o cafea băute cu prietenii ajută o femeie să lupte împotriva cancerului, oameni defavorizați să aibă un loc de muncă sau copii bolnavi să primească îngrijirea de care au nevoie.

Dacă nu știi despre ce este vorba, citește mai departe și, la prima ieșire în oraș cu prietenii, propune-le să vă bucurați de o cafea delicioasă într-un loc nou, unde banii voștri se transformă într-o a doua șansă pentru cineva.

SanThe Fitoceainărie

Pe strada Lipscani, la numărul 104, este o ceainărie micuță și cochetă care, la prima vedere, pare ca oricare alta. În spatele perdelelor cu flori roz se ascunde însă un loc foarte special, în care oameni care au eșuat în a-și găsi un loc de muncă au, în sfârșit, un rost.

Despre ce este vorba: SanThe Fitoceainărie este prima afacere socială înființată de Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București, prin care persoane din grupuri defavorizate (oameni crescuți în sistemul de protecție a copilului, oameni de etnie romă, femei peste 45 de ani care nu-și puteau găsi un loc de muncă etc.) au fost calificate ca barmani-preparatori de ceai și au un loc de muncă stabil.

Prețurile sunt mai mult decât prietenoase și toate veniturile realizate sunt investite exclusiv în dezvoltarea afacerii sociale și în deschiderea unui al doilea sediu.

Milu Cafe

Despre Smaranda Milu Némethi și povestea ei de dragoste am citit prima dată într-un articol minunat scris de prietena mea, Andreea Vasile, ”Bărbatul care a văzut-o pe Smaranda”. Am aflat atunci că ea se luptă de câțiva ani cu o formă rară de cancer la plămâni, al cărui tratament nu este disponibil în țară și care este foarte costisitor.

Inițial, Smaranda a acoperit costurile tratamentului din donații de la prieteni și cunoscuți, dar apoi, când povara financiară a devenit prea grea, a decis împreună cu soțul ei să-și deschidă o cafenea, Milu Cafe.

Dan Milu, soțul Smarandei, de profesie fotograf, a făcut cursuri de barista și acum servește în fiecare zi clienții micuței cafenele. Iar banii pe care îi câștigă astfel o ajută pe Smaranda să-și plătească tratamentul și să-și prelungească viața.

Puteți citi mai multe despre Milu Cafe din acest interviu și data viitoare când sunteți pe strada Bărăției, vă puteți opri la numărul 33 să beți o cafea și să faceți o faptă bună.

Therapy Bistro

Atunci când am trecut prima dată pragul bistroului Therapy mi-a plăcut faptul că e găzduit într-o superbă vilă interbelică, că e foarte luminos, plin de verdeață și că are prețuri decente. Abia ulterior am aflat că, la fel ca SanThe, locul are o importantă componentă socială.

Therapy este un proiect ALIAT (Alianţa pentru Lupta Împotriva Adicţiilor şi Toxicomaniilor), iar angajații lui sunt persoane care au dus lupte ani de zile împotriva dependenței de alcool sau de droguri și care acum au o a doua șansă la viață.

Mai mult decât atât, această întreprindere socială servește produse proaspete și de calitate provenind de la alte întreprinderi sociale din România, ajutând la dezvoltarea acestui sector aflat la început de drum la noi.

Vă recomand să vizitați localul (aflat pe strada Sfinții Voievozi la numărul 60), mai ales că organizează și diferite evenimente în jurul ideii de terapie (terapie prin artă, psihoterapie etc.)

Merci Charity Boutique

Am ajuns la Merci Charity Boutique, primul concept store caritabil din România, acum câțiva ani, la invitația unei prietene. Pe atunci sediul ceainăriei-boutique era în Centrul Vechi, deasupra French Bakery.

Cât am băut noi un ceai delicios, am aflat de la doamna care ne-a servit (care era și fondatoarea lui) că banii obținuți din urma vânzărilor ceaiurilor, dar și a obiectelor expuse, urmau să ajungă la copii bolnavi sau la familii cu venituri mici.

Cum funcționează acest concept store caritabil? Oricine poate dona obiecte (doar în stare bună și foarte bună), respectiv haine, bijuterii, piese de mobilier, obiecte de decor, cărți, discuri de vinyl etc., iar banii obținuți din vânzarea lor merg către persoanele pe care Merci Charity Boutique le sprijină.

Am primit cadou o bombonieră din porțelan absolut superbă cumpărată de acolo și, la rândul meu, am făcut cadou o pereche de cercei handmade, achiziționați din acest concept store caritabil. Vă recomand să-i treceți pragul pe strada Popa Nan nr. 13, să beți un ceai, să cumpărați ceva frumos sau, de ce nu, să donați un obiect.

Magazinul caritabil SocialXChange

Ultimul pe lista recomandărilor de azi nu este, de fapt, un local, ci un magazin, dar am zis că se potrivește foarte bine în peisaj și l-am inclus aici.

Este vorba despre SocialXChange, primul magazin fără bani din București. Înființat de Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului din Sectorul 6, acest magazin are o premiză de funcționare foarte interesantă.

Donatorii, persoane fizice sau juridice (care pot fi de oriunde din București) oferă anumite produse (alimente, haine, produse igienico-sanitare, electrocasnice, rechizite, piese de mobilier, jucării etc.), iar în schimbul lor primesc un anumit număr de puncte (puteți citi acest articol pentru a înțelege mai bine sistemul). Pentru a primi aceste produse, beneficiarii (care sunt persoane asistate social din sectorul 6) prestează diferite servicii pentru donatori (calcă, transportă diverse materiale, fac curat etc.).

Concret, tu donezi un produs alimentar în valoare de 12 lei și primești la schimb 6 puncte în magazin, valoare de care poți solicita, de exemplu, o oră de călcat (care valorează 6 puncte).

Am fost foarte surprinsă să aud că această idee a venit din partea unor angajați ai statului (pe care de multe ori îi acuzăm de indolență) și mă bucur că un astfel de magazin există în București. Poate, cine știe, ideea o să fie preluată și de alte sectoare sau orașe din țară.

Există două magazine SocialXChange în sectorul 6, unul pe Calea Crângași nr. 3 și un al doilea pe strada Lunca Cernei nr. 6A.