In limba japoneza exista un concept superb si, bineinteles, intraductibil, care se numeste koi no yokan.

Koi no yokan defineste sentimentul pe care il ai atunci cand intalnesti pe cineva si stii ca va veti indragosti unul de celalalt. Ideea este diferita de coup de foudre-ul francezilor, deoarece koi no yokan nu presupune inca existenta unui sentiment, ci doar constientizarea faptului ca, la un moment dat, inevitabil, veti trai o poveste de dragoste.

Daca vi s-a intamplat sa intalniti pe cineva si sa simtiti ca persoana respectiva va reprezenta un capitol important in viata voastra, stiti la ce ma refer.

Incepeti sa va cunoasteti mai bine si numarul paginilor pe care il acorzi respectivei persoane in viata ta creste. Dintr-o data, esti convins ca nu e doar un capitol, ca poate fi un intreg volum. Poate chiar o trilogie, cine stie?

Arunci un ochi catre biblioteca si iti dai seama ca nu ai suficient loc. Dupa primele intalniri, cand incepeti sa va completati unul altuia ideile si glumele proaste, eliberezi un intreg raft. Dupa primul sarut, un Koh-i-Noor al saruturilor, mai eliberezi cateva rafturi. Te uiti acum la biblioteca pe jumatate goala si tremuri de nerabdare la gandul povestilor si cartilor noi cu care vei umple acel spatiu.

Dupa un timp, din motive care nici nu mai conteaza, persoana respectiva dispare din viata ta. Mergi la biblioteca si te uiti la rafturile goale. Nu e nicio carte noua pe ele. Nici macar o brosura sau un pliant. Tot ce a ramas in urma lui e un post-it.

Initial te intristezi, apoi te infurii, apoi incepi sa razi. Nu e vina omului respectiv. Asta e tot ce a putut fi pentru tine: un post-it. E vina ta, in schimb. Pentru ca, fara sa-l cunosti cu adevarat, ai vrut sa crezi ca e “In cautarea timpului pierdut”, mamutul de 7 volume al lui Proust, varianta cu prefata, postfata si note de subsol ale traducatorului.

Am inceput aceasta poveste cu o sintagma japoneza intraductibila si o voi incheia la fel. Pentru ca cei care au inventat arta ceaiului au mai creat un concept de o simplitate aparenta: wabi-sabi. Derivat din invataturile budiste, wabi-sabi se refera la gasirea perfectiunii si a frumusetii in mijlocul imperfectiunii.

“Wabi-sabi is the Japanese art of finding beauty in imperfection (…) It celebrates cracks and crevices and all the other marks that time, weather, and loving leave behind”.

Te uiti la post-it si zambesti. Iti aminteste de un moment absolut magic care a existat in mijlocul acestei relatii efemere si imperfecte. Si asta e tot ce conteaza, de fapt.