Într-unul dintre celebrele ei monologuri, Carrie Bradshaw spunea că, la fel cum grecii antici se agățau cu disperare de mituri pentru a-și explica existența aleatorie și, deseori, nefericită, femeile moderne au nevoie de mituri moderne de dragoste pentru a-și face propriile vieți să pară mai puțin lipsite de speranță.

Povestea pe care v-o spun azi are toate premizele unui mit modern de dragoste. Am auzit-o la a cincea mână și e atât de surprinzătoare încât pare fabulație. Eu aleg să cred că e adevărată, însă, nu doar pentru că sunt o romantică incurabilă, ci pentru că demonstrează ceva ce am crezut mereu, cu toată ființa mea.

Radu (nu este numele lui adevărat – nu știu, de altfel, numele lui adevărat) e un bărbat de succes, de 30 și ceva de ani, care avea tot ce și-ar putea dori în viață, mai puțin o parteneră alături. Așa că a făcut ceea ce fac mulți bărbați single de 30 și ceva de ani: și-a făcut un cont pe una dintre aplicațiile de dating moderne. A dat swipe în stânga și în dreapta până a cunoscut-o pe Andreea (nici acesta nu e numele ei real).

Frumoasă, amuzantă, deșteaptă, empatică, Andreea l-a cucerit imediat. Și-au petrecut următoarele 2-3 săptămâni povestind online despre cărțile și serialele lor preferate, vacanțe, planuri de viitor, amintiri mai mult sau mai puțin reale din copilărie, preferințe, antipatii, vise și dorințe secrete. Într-un final, cei doi și-au sincronizat agendele foarte ocupate și au decis să se întâlnească într-o seară.

Emoționat, Radu a așteptat-o pe Andreea la masa unui local stylish. Vă puteți imagina, așadar, șocul lui când, în loc de frumoasa Andreea, s-a trezit în față cu…Andrei. Radu s-a simțit, probabil, trădat, șocat și umilit. Își petrecuse ultimele săptămâni flirtând și împărtășindu-și gândurile și visele cu cineva care nu exista. Fusese victima unei glume de cea mai joasă speță. Andrei i-a spus însă că n-a fost vorba despre o glumă sau o farsă și l-a rugat să-l asculte doar câteva minute. Dacă întâlnirea ar fi avut loc la o zi sau două după ce s-au cunoscut online, Radu s-ar fi ridicat, probabil, și n-ar fi privit înapoi. Așa, a stat să asculte explicația.

Nu știu ce i-a povestit Andrei în acea seară, dar știu că cei doi au continuat să iasă împreună, ca prieteni, și că astăzi formează un cuplu. Ceea ce mă aduce la una dintre credințele mele cele mai puternice. Noi, oamenii, nu ne îndrăgostim de învelișul moale de carne al celuilalt, ci de miezul lui crocant de personalitate, credințe și valori.

Creștem crezând despre noi înșine că suntem heterosexuali sau homosexuali și, în funcție de aceste credințe adânc înrădăcinate, ne ”permitem” să ne simțim atrași sau să ne îndrăgostim de persoane de sex opus sau de același sex. Uneori, ne identificăm ca bisexuali, ceea ce înseamnă că suntem atrași de ambele sexe. Problema, cred eu, e că ne raportăm mereu la sexul biologic al celuilalt, ca și cum asta ar fi cea mai definitorie caracteristică a cuiva.

Fiecare celulă umană e formată, după cum știți, din 46 de cromozomi. 44 dintre acești cromozomi sunt identici la femei și la bărbați (se numesc autozomi) și doar o singură pereche de cromozomi, heterozomii, ne diferențiază (sunt identici la femei, XX, și diferiți la bărbați, XY). Ce s-ar întâmpla, însă, dacă am uita tot ceea ce știm despre sexul biologic? Ce s-ar întâmpla dacă ne-am permite să fim atrași sau să ne îndrăgostim de o persoană pentru faptul că e integră, plină de compasiune, optimistă și atentă? Pentru că ne face să râdem și să vrem să devenim oameni mai buni, pentru că ne înțelege cum nu o face nimeni? Și nu pentru că are heterozomii XX sau XY?

Bineînțeles, într-o societate în care orice trebuie etichetat, și această identitate sexuală are un nume. Pansexualii sunt acele persoane considerate ”gender-blind” (”orbi” la sexul biologic și la identitatea sexuală ale cuiva), care sunt pur și simplu atrași de o persoană pentru ceea ce este ea, dincolo de sex/identitate sexuală.

Cred că o lume în care toți oamenii ar fi pansexuali (și, de fapt, nici n-ar simți nevoia să să numească astfel, spunându-și, pur și simplu, oameni) ar fi o lume cu mult mai puțină violență, ură și discriminare. Pentru că ar fi o lume în care ne-am concentra mai mult pe ceea ce ce iubim și pe ceea ce ne apropie și mai puțin pe ceea ce urâm și ne diferențiază.

Sigur, e o lume foarte, foarte îndepărtată de lumea noastră, în care identitatea sexuală este încă un subiect suculent de cancan, controverse, dezbateri și revolte, în timp ce probleme reale, ca încălzirea globală, mortalitatea infantilă sau sărăcia sunt mult prea seci și serioase pentru a ține prima pagină a ziarelor. Dar e o lume pe care o putem construi cărămidă cu cărămidă, pas cu pas, cu fiecare poveste de dragoste modernă trăită, auzită sau împărtășită.