Dacă aveți chef să răsfoiți niște reviste de lifestyle și fashion de lux, de pe telefon/tabletă, absolut gratuit, am câteva idei pentru voi.
Acum 4 ani am scris un articol despre 20 de articole de fashion și lifestyle gratuite. Căutând-o recent pe una dintre ele am realizat că și-a întrerupt publicarea între timp, așa că am revenit cu 5 noi titluri, care sper să vă placă.
Toate conțin o combinație de pictoriale de fashion, recomandări de beauty, interviuri cu vedete și recomandări culturale.
Acestea fiind spuse, lectură plăcută! 🙂
The Glossary
Supranumită ”The London Style Guide”, The Glossary este o revistă dedicată ”lucrurilor fine în viață”. Are 6 apariții pe an și un conținut atent curatoriat, care atinge toate domeniile de lifestyle, de la fashion și beauty, la wellness, design, artă și cultură.
Aici găsiți toate numerele de până acum, iar cel mai recent număr, publicat în septembrie, este ediția Arts & Style.
Piesele must-have ale toamnei, în viziunea editorului The Glossary
Un articol despre galeristele londoneze
Absolutely
Revistă de lifestyle londoneză care îi targhetează pe ”cei mai cosmopoliți și mai bogați” rezidenți ai capitalei Marii Britanii. Include ultimele trenduri în fashion, beauty, design interior, mâncare, călătorii și cultură.
Apare lunar. Aici găsiți toate numerele de până acum, iar aici este ediția din decembrie 2022.
Country & Town House
O altă publicație britanică, de data aceasta dedicată atât modei și designului, cât și proprietăților imobiliare și călătoriilor.
Revista apare lunar. Aici puteți arunca un ochi pe edițiile de până acum. Cel mai nou număr este noiembrie-decembrie 2022.
Bal Harbour
Revista Bal Harbour este publicată de mall-ul american de lux cu același nume, fondat în 1965 și arată impecabil pentru o revistă de brand. La modul că dacă nu v-aș fi spus că aparține unui retailer, nu v-ați fi dat seama.
Apare de două ori pe an. Aici puteți răsfoi edițiile anterioare, iar aici este cel mai recent număr, de toamnă/iarnă 2022.
Rubrica Must Haves
Modeliste
Revistă din Los Angeles, dedicată ”documentării stilului, modei, călătoriei și artei, datorită unei rețele de colaboratori, experți și vizionari”.
Modeliste apare lunar. Găsiți toate numerele de până acum aici. Iar aici puteți răsfoi cea mai recentă apariție, din luna octombrie.
1 Comentarii