Stiti perioada aia de inceput a unei relatii? In care toata lumea zambeste tamp, poarta cele mai bune haine si nu are gaze si nici familii disfunctionale? 🙂   Ei bine, pe mine ma sperie al naibii de mult.

In primul rand, ca sa intelegeti ce m-a apucat, am avut o seara extrem de girlie, cu ciocolata (cu caramel si flori de sare, mmm) si un maraton Sex & The City. 😀

Si asa am ajuns la una dintre scenele mele preferate din tot serialul. Respectiv cea in care Carrie, care renunta la viata ei din New York si se muta cu Aleksandr Petrovsky la Paris (unde se simte ignorata si nefericita) gaseste in poseta the Carrie necklace si realizeaza cate compromisuri a facut si cat ii lipsesc prietenele si viata ei.

Scena asta imi place de mor, mai ales ca are ca fundal sonor “La belle et le bad boy”, pe care am ascultat-o mult in masina fratelui meu [daca mai ai blogul meu in Reader, sa stii ca mi-e dor de tine, bai 🙂 ]. Dar sa revenim.

Cand treci de la “single” la “in a relationship” (vorba Facebook-ului) calci pe o gheata de a carei finete nu esti constient. Pentru ca inainte de asta aveai viata ta, cu iesirile in locurile tale preferate, cu prietenii tai, cu muzica, filmele, cartile si experimentele tale culinare ratate. Dintr-o data, timpul liber se imparte la doi, iar prietenii se inmultesc. Incepi prin a-ti face programul in functie de programul celuilalt, apoi ajungi sa faci mici compromisuri si, before you know it, te schimbi. In cazurile nefericite atat de mult incat iti schimbi si prietenii si preferintele.

Idealul, din punctul meu de vedere, consta in acel echilibru in care cei doi stau suficient de aproape pentru a se simti uniti, dar totusi suficient de departe pentru a nu se simti sufocati.

Singura problema e ca, spre diferenta de productiile HBO in care revelatiile vin sub forma de coliere la momentul oportun, in viata ele vin uneori prea tarziu. Sau niciodata. Si-atunci ajungi, vorba celor de la Five For Fighting, “I’m a they”.

Well, not on my watch. 🙂