Acum două săptămâni am vrut să-i fac o surpriză unei prietene, de ziua ei. Poate un cadou mai neconvențional, dar nimic extravagant sau imposibil. Am sunat în mai multe locuri să întreb dacă se poate. Mulți nu mi-au răspuns, iar cei care au făcut-o mi-au râs (mai mult sau mai puțin politicos) în nas. Eu am râs la urmă, dar nu să fac cuiva în ciudă, ci de bucurie. 🙂

***

Știți episodul din ”Friends” în care Rachel și Monica își pierd apartamentul pentru că niciuna nu știe ce job are Chandler? Eu am o prietenă, Roxana, care e genială (la modul de IQ care se vede din cosmos, ca Marele Zid), dar care habar n-am ce face. Ceva cu cifre, dar nu contabilitate, nici finanțe. Dacă ar trebuie să răspund la un quizz pe tema asta, aș zice ”analiză de date” (doar pentru că sună fancy, deși habar n-am ce înseamnă).

Ei bine, recent a fost ziua ei și voiam să-i fac un cadou mai deosebit. Unul dintre hobby-urile pe care Roxana și le-a descoperit recent e ilustrația. Bucuria cu care o face m-a impulsionat, de altfel, și pe mine să-mi explorez latura artistică. Așa că atunci când a venit ziua ei, știam că darul vreau să aibă legătură cu asta. Nu am vrut însă să-i cumpăr materiale de pictat, pentru că nu mă pricep.

Și atunci m-am gândit: ce-ar fi dacă i-am organiza o expoziție cu lucrările ei, într-o galerie de artă, la care să-i invităm toți prietenii? Așa, i-am arăta nu doar că îi apreciem ilustrațiile, ci i-am oferi și o amintire de neuitat (și, de ce nu, poate un imbold să ducă lucrurile la nivelul următor, dacă ar vrea).

Am făcut o listă cu toate galeriile de artă private din București și am început să sun la fiecare, pe rând. Nu vă imaginați că am sunat la galeriile de artă care-l expun pe Ștefan Câlția sau pe Ion Dumitriu, ahahahaha. Am ales spații hipsterish, care s-ar preta la un eveniment mic și intim. Cu toate astea, răspunsul a fost ”Nu!”, de fiecare dată.

Le-am spus oamenilor de la galerii că îmi doresc să închiriez spațiul doar pentru o singură seară, că evenimentul va fi privat și că Roxana nu e ilustratoare profesionistă, ci doar un om talentat și pasionat, căruia vrem să-i facem o surpriză. ”Da, dar a mai expus undeva?” m-au întrebat ei. La început le răspundeam politicos ”Nu, v-am spus că e vorba doar de un hobby”, dar în cele din urmă am ajuns să spun ”Da, la ea acasă”. Ceea ce e adevărat, Roxana are expoziție permanentă în sufrageria ei. 😄

Nu mă înțelegeți greșit. Dacă ar fi fost vorba despre o expoziție publică, cu comunicat de presă și tot pachetul, le-aș fi înțeles refuzul. E dreptul lor să aleagă artiștii cu care vor să se asocieze. Dacă le-aș fi cerut să-mi pună la dispoziție spațiul gratuit, din nou, le-aș fi înțeles reticența. Toată lumea știe că artele vizuale nu sunt cel mai lucrativ domeniu din România (insert irony here). Le-am spus însă de la început că vreau să închiriez spațiul contra-cost și le-am cerut un tarif. Dacă spațiile respective ar geme de expoziții și de vizitatori zilnic, le-aș fi înțeles, din nou, refuzul. Știm bine că nu e așa. Nu în ultimul rând, dacă aș fi vrut să închiriez o galerie privată ca să organizez un curs de gătit, aș fi înțeles de ce n-ar vrea să-și pângărească spațiul cu miros de șalotă caramelizată.

Doar că nu mă refuzau pentru că voiam o expoziție publică sau gratuită sau pentru că erau ocupați. Habar n-am de ce m-au refuzat, de fapt. Poate li se părea un eveniment insignifiant. Poate în accepțiunea lor, Arta se scrie cu ”A” mare și trebuie să ai o diplomă de la Unarte sau să fii un nume cunoscut ca să-ți poți agăța o pânză pe un perete din galeria lor. Cu toate astea, nu m-am supărat și nu mi-am pierdut speranța – știam că cineva îmi va spune da. Știam că mai există locuri pentru visători în București. Și am avut dreptate.

”Da”-ul pe care l-am așteptat a venit din partea unei pictorițe foarte talentate, care se ocupă și de management cultural și conduce o galerie din București. Paranteză: N-o să-i public aici numele, pentru că nu i-am luat acordul pentru asta, dar dacă vreți vreodată să organizați un eveniment similar, mă puteți contacta și o să vă dau datele ei.

Pe 6 iunie, după-amiaza, prietenii și colegii Roxanei o așteptau emoționați într-o galerie de artă unde, pe pereți, erau expuse lucrările ei. Într-o frapieră uriașă stăteau sticle de rosé și șampanie, iar pe masă erau prăjituri (toate datorită iubitului ei minunat, care, pe lângă un catering de excepție, s-a ocupat și de sustragerea lucrărilor Roxanei din apartament în acea dimineață, fără știrea ei – dacă s-ar pricepe și la spart yale, am putea pune amândoi bazele unui nou business: expoziții-surpriză pentru artiști amatori, ahahahaha).

Prietena mea Deea (co-autoarea acestei surprize) și cu mine ne-am dat întâlnire cu Roxana în apropierea galeriei, să mergem la ”un suc”. N-o să uit niciodată șocul de pe fața Roxanei când a văzut, pe ușa galeriei, posterul care anunța evenimentul (pentru că am făcut și postere, evident). Era atât de surprinsă și de emoționată încât, inițial, a refuzat să intre. Dar nu a refuzat ca o balerină timidă, care nu vrea să iasă la bis, a refuzat ca un catâr, cu tot cu scuturat de cap și făcut pași înapoi (love you, Rox, dar știi că am dreptate). 😄

În cele din urmă, au curs lacrimi, s-au ciocnit pahare, s-au făcut poze, s-a râs, s-au purtat discuții sub cerul (aș fi vrut să spun ”înstelat”, dar dacă stați în București, știți că ai șanse mai mari să te vezi cu Andreea Esca la coafor decât să vezi vreo stea) liber, din curtea galeriei până seara târziu.

Nu știu ce a însemnat seara respectivă pentru Roxana, deși sper din toată inima că s-a simțit iubită și apreciată. Mie mi-a reconfirmat că dacă îți pui ceva în minte, o să-ți iasă indiferent de câtă lume te refuză la început. Că mai există oameni pentru care arta e în primul rând bucuria de a crea (și abia apoi profesie sau sursă de câștig), care, la rândul lor, vor susține alți oameni pentru care arta e în primul rând bucuria de a crea (chiar dacă aceștia din urmă expun pe peretele din sufrageria lor sau n-o fac deloc).

Nu știu voi ce visați, dar vreau să știți că e loc pentru voi. În București, în România, în lume. Sunt galerii și studiouri de înregistrat și cafenele și scene și studiouri foto și ateliere. Iar dacă nu sunt, știu că le veți face voi. 😉

PS: Dacă vreți să-i admirați ilustrațiile Roxanei (am pus câteva, bineînțeles, în acest articol) sau s-o încurajați cu un like, o găsiți aici pe Facebook și aici pe Instagram.