Ori de cate ori am simtit, nu m-am sfiit sa stau sub ferestre cu casetofoane deasupra capului si sa-mi pun inima pe masa, pe scaun, sau chiar pe jos, daca n-a mai avut loc nicaieri. Nu de curaj, ci de frica lui şitotuşidacă. Pentru ca eu […].

Sunt inca aici, dar am obosit. Si au inceput sa ma doara bratele. Si, daca nu ma opresti, intr-a 99 noapte o sa ma ridic, o sa-mi iau casetofonul si o sa plec.