În ultimii 10 ani, cu excepția tatălui și fratelui meu, au existat doar două prezențe masculine constante în viața mea: Andrei și Ștefan. Este ziua lor astăzi și, pentru că niciunul dintre ei nu este acum lângă mine, ăsta e modul meu de a le ura “La mulți ani!”.

Când i-am cunoscut, în clasa a XI-a, nu aveam de unde să bănuiesc ca cei doi gemeni blonzi, veseli și intimidant de inteligenți aveau să-mi schimbe viața. Aveau sa mi-o și pună în pericol, de fapt, un an mai târziu, într-un moment de teribilism adolescentin, cu care voi avea grijă să le scot ochii până o să-i închid pe ai mei (da, da, știți la ce mă refer, you two!). Dar aveau să mi-o și îmbogățească, în mai multe moduri decât ar putea bănui.

Împreună cu Andrei, într-o noapte târzie de vară, am primit prima amendă pentru consum de alcool în spațiul public. 🙂 Tot Andrei a fost însă și cel mi-a servit drept confident și busolă morală. Ori de câte ori credeam că nu mai știu cine sunt, ieșeam cu el la o plimbare lungă și auzeam exact ce aveam nevoie ca să mă regăsesc.

Ștefan este unul dintre foarte puținii oameni din viața mea pe care i-aș putea suna la 4 dimineața, convinsă fiind că va sări în mașină și va veni la mine dacă am nevoie de el. Chiar dacă știu că, genetic vorbind nu suntem înrudiți, niciun certificat de naștere nu m-ar face să-l iubesc mai mult sau să-l consider mai mult fratele meu. M-a ajutat să mă mut de nu mai știu câte ori, mi-a împrumutat bani când am rămas falită (și n-au fost puține ocazii), mi-a găurit pereții groși de cărămidă de pe Magheru ca să-mi atârn vision board-ul, mi-a ales laptopul de pe care tastez acum, i-a făcut lui Lily un robot cât am fost plecată în Anglia, și astea sunt, vorba americanilor, doar the tip of the iceberg.

Andrei și Ștefan sunt singurii bărbați din lume în fața cărora am relaxarea de a sta nemachiată. Cu cearcăne, coșuri, frustrări sau mici meschinării, nu simt nevoia să par mai frumoasă decât sunt. Iar asta, pentru un control-freak care vrea mereu ca totul să fie perfect, e un lucru extrem de rar.

De la ei am învățat, prin puterea exemplului, acceptarea necondiționată, optimismul și, mai ales, bunătatea. Ori de câte ori cineva îmi spune că sunt un om bun, zâmbesc în sinea mea și mă gândesc “Nu i-ai cunoscut pe Ștef și pe Andrei!”.

De ziua lor nu am să le fac nicio urare specială. Aș vrea, oricât de clișeic ar suna, să nu se schimbe niciodată și să creadă cu aceeași convingere oarbă în Bine și în cei din jur. Eu promit să-i iubesc și să le dau la fel de multe bătăi de cap și în următorii 60 de ani. 🙂

PS: Tot astăzi este și ziua celei mai frumoase fetițe din lume, Maria, pe care o iubesc dinainte să o cunosc. La mulți ani, Minune!