La Londra adie un vanticel molcom si, in pofida aglomeratiei generale, oamenii iti spun “Sorry, love” cand te imbrancesc, fara sa vrea, la metrou. Si, chiar daca biletele la Olimpiada sunt mai rare decat ouale de Phoenix, e in aer o stare de frumos si de normal care imi lipsea de ceva vreme.
Azi dimineata, la Earl’s Court, delegatia olimpica a Columbiei statea la coada sa intre la metrou, o imagine reconfortant de fireasca.
Tastez dintr-un pat cu Hello Kitty al unei fetite plecate in vacanta la bunici. De pe geamul casutei super cochete care ma adaposteste zilele astea se aud glasuri de copii care se sicaneaza si se vad casute la fel de cochete, cu usi rosii cu tocuri albe si ziduri de caramida, care, la lumina difuza a becurilor stradale, par din turta dulce.
In bucatarie, la parter, ma asteapta doi oameni minunati, cu o sticla de vin rosu, branza si povesti. E bine.