Una dintre cărțile cu cel mai creativ format pe care l-am citit până acum se numește ”Ella Minnow Pea”, este scrisă de Mark Dunn, și este o combinație de ”1984” și Jane Austen. Din păcate o puteți citi doar în engleză, pentru că este absolut intraductibilă. 🙂

Cartea e scrisă sub forma unor scrisori între locuitorii insulei Nollop, locul de baștină al unui anume Nevin Nollop, inventatorul frazei ”The quick brown fox jumped over the lazy dog” (care conține toate literele din alfabetul englezesc).

Locuitorii insulei au un adevărat cult pentru Nollop – au o statuie cu el în piața centrală și celebra lui frază scrisă pe plăci mari deasupra ei.

Într-o noapte, o furtună dărâmă una dintre plăci, iar consiliul orașului decide că e un semn de la însuși Nollop că nu mai au voie să folosească acea literă, în scris sau vorbire. Locuitorii sunt avertizați că vor fi aspru pedepsiți, inclusiv cu exilarea de pe insulă.

Apoi mai cade o placă. Și încă una.

Și aici urmează partea absolut genială. 😃 Deoarece cartea este scrisă sub formă epistolară (cum spuneam, sunt scrisori între locuitorii insulei), autorul trebuie și el să înceteze să folosească literele interzise. Așa că din carte încep să dispară, rând pe rând, literele, până când, la final, mai rămân vreo 5.

Nu poți folosi liter A

Nu poți folosi liter B

Nu poți folosi liter C

Nu poți folosi liter D

Nu poți folosi litr E

Nu poți olosi litr F

Nu poți olosi litr G

Nu poți olosi litr H

Nu poț olos ltr I

Nu poț olos ltr J

Nu poț olos ltr K

Nu poț oos tr L

Nu poț oos tr M

u poț oos tr N

u pț s tr O

u ț s tr P

u ț s tr Q

u ț s t R

u ț  t S

u ț  t Ș

u ț  T

u  Ț

Dunn face un tur de forță impresionant, înlocuind literele interzise cu citirea lor fonetică, iar rezultatul e un deliciu pentru iubitorii limbii engleze.

E o carte ușurică, se citește într-o după-amiază, dar, dincolo de poveste/critica la adresa regimurilor totalitare, realizarea ei mi s-a părut fantastică.

Dacă mai știți astfel de cărți, cu o realizare sau structură sau formă narativă ieșită din comun, do tell. 😊