“Write from the scar, not from the wound” e unul dintre puținele principii după care mă ghidez în scris.

“Pe pământ suntem strălucitori o clipă” a lui Ocean Vuong e o carte scrisă toată numai din cicatrici. E dureros de frumoasă și frumos de dureroasă.

Povestea de viață a lui Vuong e una singulară.

Și totuși, felul în care povestește traumele transgeneraționale ale războiului, viața de imigrant, relația cu mama sau propria sexualitate, o transformă într-o experiență universală, în care îți regăsești propriile răni și cicatrici.

Mai jos, câteva fragmente care au rămas cu mine.

📌 “Mi-ai spus cândva că ochiul omului este cea mai însingurată creație a lui Dumnezeu. Ochiul, singular în orbită sa, nici măcar nu știe că mai există un altul ca el, la un centimetru și jumătate distanță, la fel de înfometat, de gol.”

📌 “Rana este și locul în care pielea se reîntâlnește pe sine, o margine întrebând-o pe cealaltă: unde ai fost?”

📌 “Uneori, când ți se oferă tandrețe o simți ca pe însăși dovada faptului că ai fost distrus.”

📌 “Într-o lume infinit variată ca a noastră, privirea este un act singular: a privi ceva înseamnă a-ți umple viața întreaga cu acel lucru, fie și numai pentru o clipă.”

📌 “Un fel de tăcere s-a ascuțit între noi.”

📌” Alerg crezând că pot să o iau înaintea tuturor lucrurilor, voința de a mă schimba mai puternică decât frica mea de viață.”