Într-o lume în care mulți și-au început anul cu dreptul, gata să mute munții din loc, eu l-am început stând pe loc, într-un picior. Și știți ce? Mi-am dat seama că fiecare dintre aceste variante este la fel de ok.

***

Feed-ul meu de Facebook e împărțit zilele astea între oameni care postează fotografii din vacanțe exotice sau de la sală, oameni care anunță că și-au schimbat job-ul și oameni care au citit deja în 2018 două sau mai multe cărți.

Între timp, eu mi-am început anul cu o combinație de Alzheimer timpuriu cu dislexie verbală și analfabetism funcțional. Am spus la un moment dat că sunt o persoană ”sedimentară” (cuvântul căutat era, evident, ”sedentară” – norocul meu e că oamenii din jur mă consideră inteligentă și credeau că glumesc) și am exclamat încântată ”ce frumoase e luminițele!” (sau ceva similar, din registrul vanghelian).

Dar bomboana de pe colivă a fost când am povestit plot-ul ”Mamma Mia 2” ca:

”Fiica din prima parte – aia blondă, Amy…Amanda sau cum o cheamă…care a jucat cu cântărețul ăla în filmul despre timp – rămâne însărcinată și prietenele mamei ei, alea din primul film, îi povestesc despre cum a rămas maică-sa singură și însărcinată în tinerețe ca s-o încurajeze. Numai că maică-sa în tinerețe e jucată de tipa aia din Downton Abbey care era verișoara aia frumoasă și libertină…nu-i mai țin minte numele…Lily ceva…a jucat și în ”Cenușăreasa” – adică n-are nici în clin nici în mânecă cu acrița principală – aia super cunoscută…cum o cheamă…”.

Voiam, evident, să subliniez că mi se pare neverosimil ca Meryl Streep în tinerețe să fie interpretată de Lily James (pentru că au frumuseți foarte diferite). Ce a ieșit, în schimb, puteți uita. Să spunem doar că domnul cu extorsiunea al unui degajament a unei construcții de… într-o apă a fost mult mai coerent decât mine.

Recunosc, dincolo de glumele prietenilor (”Noroc că nu-ți câștigi existența scriind!”) am început să mă îngrijorez la modul serios. Cuvintele nu doar că se supăraseră pe mine și mă evitau, dar, după toate aparențele, își făcuseră bagajele și părăsiseră țara. Rămăsesem să mă exprim folosind doar cuvintele mici, cuvintele feminine, cuvintele bătrâne și cuvintele bolnave. Toate cuvintele masculine și puternice plecaseră din vocabularul meu ca dintr-o dezastruoasă zonă de conflict.

Apoi am făcut legătura dintre brusca mea tâmpire și statisticile Fitbit, care îmi arătau că în săptămânile dinainte de Crăciun dormisem, în medie 4 ore pe noapte, iar de Sărbători undeva la 6. Sufeream (și încă sufăr, din păcate) de efectele unei oboseli cronice. Sigur, o astfel de oboseală ar trece, poate, neobservată într-o lună ca aprilie sau noiembrie, dar în ianuarie, când toată lumea e pe cai mari, gata să cucerească lumea, oboseala mea iese în evidență ca un flamingo într-un stol de ciori.

Eram în plin proces de auto-flagelare pentru că nu m-am organizat bine la sfârșitul anului și am început 2018 atât de low, când am descoperit citatul de jos și m-am liniștit:

”Nimic în natură nu înflorește tot anul, așa că nu te aștepta nici ca tu s-o faci.”

Am început să mă gândesc la flori. Ghioceii înfloresc la sfârșitul iernii și la începutul primăverii. Daliile la sfârșitul verii și la începutul toamnei. N-ar fi absurd ca daliile să fie considerate flori inferioare pentru că nu înfloresc primăvara?! Și totuși, iată-mă, o dalie care îmi reproșez, frustrată, că suntem în ianuarie și nu sunt gata să înfloresc. 🙂

Mi-am propus, așadar, să renunț la a mă mai învinui pentru greșelile de la sfârșitul lui 2017 și să încerc să-mi regăsesc echilibrul la începutul lui 2018. Și se pare că mi-am programat excelent formațiunea reticulată să se concentreze pe ideea de echilibru, pentru că am descoperit, aproape accidental, citatul de mai jos, de la o food stylistă americană pe care o urmăresc cu plăcere:

”Anul ăsta am decis ceva radical: nu cred în echilibru. Cred în pasiune, în ambiție, în dragoste, în muncă și în limite. Cred în a te dedica 100%. Și cred în a ști când să te retragi. Cred în anotimpuri: anotimpul muncii nebune, anotimpul relaxării, anotimpul pentru tine și anotimpul pentru alții. Și cred în a ști când e momentul să faci o schimbare. Echilibrul înseamnă că toate lucrurile au valoare egală. Și nu cred că ceva extraordinar s-a făcut vreodată așa, fie că este vorba despre o operă de artă sau o companie. Așa că haideți să sărbătorim pasiunea, dragostea, dedicarea 100% și a-ți cunoaște limitele. Să ne investim toată pasiunea, dar să știm când trebuie să ne reîncărcăm.”

Sunt de acord cu ea, cu o mică/mare mențiune: ceea ce ea descrie ca ”anotimpul muncii nebune” succedat de ”anotimpul relaxării” și ”anotimpul pentru tine”, succedat de ”anotimpul pentru alții” este, de fapt, o formă de echilibru. Doar că nu este o formă universal acceptată de echilibru, ci forma de echilibru care funcționează cel mai bine pentru ea. Și cred că asta e datoria noastră, a fiecăruia: să descoperim ce înseamnă echilibrul pentru noi și să-l punem în practică.

Atunci când scrie un roman, Haruki Murakami, face exact același lucru în fiecare zi. Se trezește la 4 AM, lucrează 5-6 ore neîntrerupt, apoi ia prânzul, iar după-amiaza aleargă 10 km (sau înoată 1,5 km), ascultă muzică, citește puțin și se culcă la 9 seara. Respectă aceeași rutină în fiecare zi timp de jumătate de an sau chiar un an, fără nicio variațiune. Nu are viață socială, nu merge în vacanțe cu soția, nu primește prieteni în vizită, nu călătorește, nu iese la film etc. Abia când a terminat cartea, își reia viața ”normală”. Pentru unii, o astfel de viață ar fi definiția dezechilibrului. Pentru el, orice abatere de la această rutină ar reprezenta un dezechilibru.

Vă las să vă gândiți ce înseamnă echilibrul pentru fiecare dintre voi, dincolo de ceea ce a decis societatea că înseamnă el. Cât despre mine, dislexia verbală și oboseala fizică îmi arată clar că am nevoie să mă odihnesc. Trebuie să le dau minții și inimii mele timp să se liniștească, să se recalibreze și să decidă împreună ce misiune au în 2018.

Dacă și voi sunteți în situația mea, sper să fiți îngăduitori cu voi înșivă și să vă permiteți să vegetați și să vă regenerați în liniște, în loc să vă așteptați la o explozie perpetuă de flori. Va veni și ea, la timpul ei. 🙂