Suntem pe ultima sută de metri din 2017 și se apropie perioada celebrelor rezoluții de Anul Nou. În loc să vă bazați pe noroc, pe Legea Atracției sau pe speranța că în 2018 totul va fi splendid (fără să depuneți niciun efort, desigur), vă propun să folosiți o super-putere pe care nici nu știați că o aveți. Vă promit că Wonder Woman va fi mic copil pe lângă voi. 😀

***

Dacă nu cumva v-ați petrecut ultimii 10 ani într-un templu nepalez dintr-o pădure virgină (norocoșilor!), cu siguranță ați auzit de Legea Atracției. Aceasta susține că atât oamenii, cât și gândurile lor sunt, la bază, energie și că energia pozitivă atrage energie pozitivă, în timp ce energia negativă atrage energie negativă. Bun.

Așadar, dacă ești sărac, bolnav și singur, adepții Legii Atracției îți garantează că, prin gândire pozitivă și vizualizare, vei deveni bogat, sănătos și-ți vei găsi perechea. În timp ce, dacă te concentrezi doar pe faptul că ești sărac, bolnav și singur – nasol, vei atrage și mai multă sărăcie, boală și singurătate.

Prea sună a hocus pocus să fie adevărat, nu? De fapt, conceptul din spatele Legii Atracției funcționează cu adevărat. Dar nu pentru că există vreo energie astrală mistică, ci datorită unei porțiuni din creierul nostru care are rolul de filtru al realității (și care ”atrage” ce ne interesează din mediul înconjurător).

Bodyguardul creierului nostru

În interiorul trunchiului cerebral există un grup de fibre nervoase numit Formațiunea Reticulată.

Toate simțurile (văz, auz, simț tactil, gust etc.) sunt filtrate prin aceste fibre nervoase înainte de a ajunge la creier (cu excepția mirosului, care e transmis direct creierului). Așadar, pentru a se asigura că nu suntem copleșiți de prea multă informație senzorială, formațiunea reticulată alege ce informație percepem zilnic și elimină ce nu e relevant pentru noi.

Oricine a fost vreodată într-un club a văzut la intrare acei domni bine-făcuți, cu ceafa lată și/sau rasă, care-i selectează pe cei care au voie să intre în local și-i resping pe cei care nu respectă dress code-ul.

Dacă vă imaginați că acel club este creierul vostru și că în locul clienților sunt informațiile senzoriale pe care le primiți, formațiunea reticulată este bodyguardul care se ocupă cu selectarea clienților.

De ce e importantă formațiunea reticulată

Imaginați-vă că aproximativ 2 milioane de oameni vor să intre într-un club unde încap doar 100. Ca să nu se creeze panică și haos, la intrare stă bodyguardul care decide cine intră și cine nu.

Același lucru se întâmplă și în creierul nostru. Potrivit cercetătorilor, suntem bombardați cu până la 2 milioane de informații senzoriale în același timp (sunete, senzații tactile, imagini), dar putem percepe doar aproximativ 100 pe secundă.

Tot acest balast informațional cade în grija formațiunii reticulate, care are capacitatea extraordinară de a distinge între ce e relevant și ce e irelevant pentru noi. Un sunet de claxon, de exemplu, e transmis creierului ca informație importantă dacă e la câțiva metri de noi, dar ignorat dacă se aude la distanță.

Cine decide ce informații ajung la creier

La fel cum bodyguard-ul unui club recunoaște clienții VIP și nu-i lasă să aștepte la coadă, există o categorie de informații senzoriale foarte importante, care trec de fiecare dată de filtrul formațiunii reticulate. Este vorba despre sunetul numelui nostru când suntem strigați de cineva sau orice senzație care e o amenințare la siguranța noastră sau a celor pe care-i iubim. Respectivele informații senzoriale sunt considerate vitale pentru supraviețuire și ajung direct în mintea conștientă, fără a mai fi filtrate de formațiunea reticulată.

Ce se întâmplă însă cu informațiile care nu sunt vitale – cine decide ce e important pentru noi și ce nu e? Surpriză: noi facem asta. Uneori conștient, alteori inconștient, setăm, clipă de clipă, ”lista de invitați” pentru bodyguard-ul clubului nostru privat. Cum facem asta? În funcție de ce ne interesează pe moment, dar și de propriul nostru sistem de credințe, decidem ce informații lăsăm să treacă de filtru și ce nu.

În primul caz (ce ne interesează pe moment), să ne imaginăm că nu ne găsim cheile. În timp ce le căutăm prin casă, mintea noastră vizualizează imaginea cheilor și a brelocului, pentru a le recunoaște imediat când le vedem. Să zicem că iubitul ne-a luat forfecuța de unghii și a folosit-o pentru a tăia frunzele unei plante din bucătărie. În timp ce căutăm cheile, chiar dacă vedem forfecuța în bucătărie, n-o să ne dăm seama că a fost mutată din dormitor decât mai târziu, când vrem să ne facem manichiura. Până atunci, respectiva informație n-a fost considerată importantă, cum era găsirea cheilor.

În cel de-al doilea caz (sistemul nostru de credințe), să zicem că trebuie să ținem un discurs în fața unui grup de oameni și credem că suntem niște oratori foarte proști. Inconștient, ne setăm formațiunea reticulată pentru a recunoaște semnele că ne descurcăm execrabil (o persoană care cască în public sau pe cineva care râde încet în spate). Dacă, în schimb, credem despre noi că suntem niște vorbitori excelenți, tot inconștient ne setăm formațiunea reticulată pentru a recunoaște dovezile că avem succes (nu vedem persoana care cască și nu auzim râsul din spate, dar vedem oamenii care ne zâmbesc sau ne privesc interesați).

Cum ne programăm creierul

Exemplul cu discursul de mai sus arată că formațiunea reticulată caută în mediul înconjurător informații care să ne valideze convingerile. Odată ce-i setăm niște parametri, va filtra lumea prin acei parametri și ne va arăta ce vrem să vedem. Și odată ce vedem respectivele lucruri, suntem și mai convinși că sunt adevărate și intrăm într-un cerc vicios.

Mai jos puteți vedea un video (mai mult motivațional decât științific), în care e explicat cum funcționează formațiunea reticulată în cazul convingerilor personale.

Știind acum aceste informații, putem să ne programăm conștient formațiunea reticulată să ne ajute să obținem ce vrem. Cum?

✔️ Primul pas este să identificăm o situație pe care vrem să o schimbăm (să găsim un nou job, să slăbim 5 kilograme, să devenim mai matinali, să fim promovați la birou, să ne găsim un iubit/o iubită, să devenim mai organizați etc.).

✔️ Apoi trebuie să ne gândim (și, cel mai bine, să și notăm) exact ce vrem să obținem la finalul acelei schimbări.

✔️ Ultimul pas este să ne creăm o imagine mintală puternică a rezultatului final – cu cât mai detaliată cu atât mai bine (ar trebui să ne imaginăm ce vedem, ce auzim, ce simțim când ni s-a îndeplinit scopul). Iar această imagine trebuie să o rulăm cât mai des în creier, ideal zilnic. Trebuie să devină un exercițiu de vizualizare pe care îl facem la fel de frecvent ca spălatul pe dinți.

Dacă ați ridicat din sprâncene la partea cu vizualizarea, de ce vizualizăm un fular sau cheile atunci când le căutăm prin casă? Pentru că dacă n-am ști cum arată, n-am reuși să le găsim niciodată. Vizualizarea unui obiectiv este la fel de importantă – îi transmite formațiunii reticulate pe ce să se concentreze și aceasta va prelua din mediul înconjurător informațiile care ne vor ajuta în atingerea acelui obiectiv.

Sigur, să-ți programezi creierul pentru a-ți atinge scopurile nu e un proces ușor și nici la fel de simplu ca găsirea unor chei într-un apartament. Știind însă că putem face asta, vrem să ne lăsăm credințele negative să ne dicteze ce vedem/auzim/simțim sau suntem dispuși să facem un efort pentru a le schimba în credințe pozitive?

Depinde doar de noi dacă în interiorul ”clubului” nostru ”dansează” credințele că suntem persoane slabe, incompetente, mereu în întârziere, singure și lipsite de încredere în sine sau credințele că suntem persoane puternice, capabile, punctuale, înconjurate de prieteni și cu încredere în sine. Bodyguard-ul va da din umeri în ambele cazuri. Tu i-ai dat lista de invitați. 🙂

***

La final, vreau doar să mai spun că înainte să scriu acest articol am citit un Curs de Neurologie de la Facultatea de Medicină și Carol Davila, o Prelegere despre Anatomia Funcțională a Măduvei Spinării și a Encefalului de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie Nicolae Testemițanu”, articolul ”Activation by Attention of the Human Reticular Formation and Thalamic Intralaminar Nuclei” și am urmat un curs online de psihologie pe Study.com, respectiv ”Introduction to Psychology: Tutoring Solution”.

Cu toate acestea, nu am studii de specialitate în domeniul psihologiei sau al neurologiei, așa că dacă există un neurolog sau psiholog printre cititorii mei, primesc bucuroasă feedback pentru informațiile științifice pe care le-am prezentat.