Nu pot sa-mi amintesc vreun an in care sa nu fi asteptat Craciunul ca pe nu-stiu-ce-minune.
Pana si in copilarie, in anul in care nu am fost cuminte si n-am primit cadou de Craciun, nu m-am suparat (prea tare). In fond, era perioada mea preferata a anului. Cu sau fara cadouri. Iar in anul in care am cazut in prapastie, m-am agatat de Craciun cu frenezie, ca de o promisiune pentru vremuri mai bune care vor veni.
Anul asta:
– nu-mi pasa ca vin Sarbatorile. Nu la modul de Grinch, nu la modul celor care isi dau ochii peste cap cand aud de colinde sau de brad. La modul mult mai trist: de indiferenta.
– nu vreau sa primesc cadouri si nu vreau sa le dau. E primul an de cand imi castig proprii bani in care n-am facut liste interminabile de variante de cadouri pentru fiecare prieten. Stiu ca o sa daruiesc, intr-un final, ceva, dar faptul ca actul propriu-zis nu e precedat de o vanzoleala si de o pregatire de zile mari ma intristeaza ca atunci cand am gasit bluza preferata din copilarie in sifonierul bunicilor, mancata de molii.
– lucrez intre Craciun si Revelion, deci nici macar vacanta de iarna n-o mai astept (pentru ca, evident, nu mai exista)
– nu mai simt nicio fericire sa stau in frig si sa ma uit la luminite. Nici macar nu stiu ce culoare au. Banuiesc ca un albastru sinistru.
– mi-am schimbat wallpaper-ul cu unul hibernal (cel mai frumos pe care l-am gasit) si am cautat toate mix-urile de Sarbatori de pe 8tracks. Si facand asta, m-am simtit ca o impostoare.
-as vrea, pur si simplu, sa inchid ochii, sa-i tin stransi, si, cand ii deschid, sa fi trecut deja decembrie si sa fie ianuarie.
– simt ca am pierdut ceva. O bucurie prosteasca care mi se insinua in suflet la primii fulgi (sau mai devreme) si care ma tinea cateva saptamani. Poate am uitat-o la vreo garderoba si mi-a luat-o altcineva, confundand-o cu a lui. Partea proasta e ca, chiar si daca persoana respectiva si-ar da seama de greseala si mi-ar inapoia-o, mi-e teama ca n-as mai putea s-o port.*As vrea sa inchid comentariile sau sa le moderez pentru o perioada, inca nu m-am decis. Au aparut pe aici niste indivizi care imi dau sentimentul neplacut ca as fi intr-o sala de asteptare a unei autogari de la tara, unde mirosul de transpiratie se impleteste cu cel de alcool ieftin. Or asta e sufrageria mea, iar accesul cu patine cu rotile, cu bauturi carbogazoase si cu bovine e stric interzis. My castle, my rules.