Cred că o vacanță reușită are nevoie doar de trei ingrediente: BFF, SPF și măcar o întâmplare pe care să nu o poți povesti pe blog/rețelele de socializare. 😀

Din punctul ăsta de vedere, weekendul prelungit pe care l-am petrecut săptămâna trecută în Casa Lipton a fost vacanța perfectă. Am avut în geantă suficiente creme cu SPF 50 încât s-o fac pe Albă ca Zăpada să pară mulatră prin comparație, 3 fete cu care aș pleca oricând și oriunde în lume și o noapte (care a pornit de la niște shot-uri numite, sugestiv, „cozonac“) pe care mi-o amintesc oarecum în reluare și în slow motion.

Am plecat spre Costinești joi dimineața cu Mihaela, câștigătoarea concursului pe care l-am organizat pe blog, prietena ei Cristina și prietena mea, Dana. O roșcată, o blondă, o brunetă și o șatenă – un fel de „Sex & The City“ minus the sex, minus the city. :)))

Dacă prima dată când am fost la Casa Lipton am confecționat decorațiuni interioare și am avut grijă să nu transform aracetul într-o armă de distrugere în masă, iar a doua oară am participat la petrecerea de lansare și am avut grijă să nu exagerez cu cocktailurile lui Vali Luca (și știm cu toții ce treabă bună am făcut atunci), de data asta singura mea grijă a fost să mă deplasez de pe șezlong în valuri și înapoi, să citesc, să beau mojito și să povestesc câte în lună și în stele cu fetele.

Nu toată lumea de pe plaja Lipton mi-a împărtășit însă spiritul dolce far niente. De fapt, aproape nimeni. 🙂 Și asta deoarece cei de la Lipton au pregătit o grămadă de concursuri și de activități super fun, care au atras zeci de fete și de băieți cu spirit de aventură.

DSC_0416

Pentru cei elastici au existat probe de limbo, pentru cei dotați de natură cu darul fotogeniei concursuri de selfies, pentru cei agili concursuri de dărâmat sticle de Lipton Ice Tea cu frisbees și, pentru cei cu un echilibru excelent, o întrecere thug of war, pe un teren gonflabil, acoperit cu apă. Nimic pentru mine, așadar. :)))

DSC_0433

Câștigătorii au plecat cu tricouri, frisbee-uri, mingi de volei și ochelari galbeni cool, ceea ce puteți câștiga și voi vara asta, dacă treceți pe la cea mai galbenă plajă din România.

Chiar dacă nu ne-am simțit suficient de în formă să îi concurăm pe tinerii entuziaști într-ale limbo-ului și selfie-urilor, fetele și cu mine ne-am petrecut mai tot timpul pe plaja Lipton, unul dintre principalele motive fiind și faptul că băieții de la bar ne aprovizionau constant cu aromele noastre preferate de ice tea. 😀

DSC_0540

Au fost patru zile de lenevit fără frontiere, de flirt cu nerușinare (mulți chelneri și barmani au căzut victime grupului nostru de prădătoare, ahahahaha), de înot, de dans, de somn după-amiaza, de haine vaporoase, de citit, de nisip pe tălpi, de porumb fiert, de voluptate.

Dacă toate astea vă sună bine și nu v-ați ales încă destinația de vacanță, puteți înscrie codurile de sub capacele Lipton pe www.ovarapezi.ro și puteți câștiga o vacanță de o săptămână la mare în fiecare zi sau ochelari de soare cool în fiecare oră. De asemenea, pe pagina de Facebook Lipton puteți câștiga în fiecare săptămână un weekend prelungit în Casa Lipton.

DSC_0584

Noi am ajuns în București răgușite (după ce am dat peste un radio cu 90’s hits mașina Danei a devenit club de karaoke), cu părul inele de la apa mării, cu pielea arsă de soare, cu o grămadă de poze stocate pe aparatul Cristinei și, bineînțeles, cu regretul că mini-vacanța noastră a trebuit să se termine atât de repede.

Dacă Rick și Ilsa vor avea mereu Parisul, Dana, Mihaela, Cristina și cu mine vom avea mereu Costineștiul. Și am impresia că acesta este doar începutul. 🙂