Din cauza mea și-a perforat timpanul. Era schimonosit de durere, dar mi-a spus că nu-i nimic, n-a fost vina mea și că mă iubește.

Tot eu l-am făcut să-și ardă corneea, într-un accident. Cu fața brăzdată de lacrimi mi-a șoptit să nu mă supăr, că o să se facă bine.

De când ne-am cunoscut, n-a făcut decât să-mi fie alături, la fiecare pas.

A trecut cu mine prin fiecare migrenă, fiecare gripă, fiecare noapte de nesomn. Mereu blând, mereu răbdător, mereu alinându-mă.

De când ne-am cunoscut, n-am făcut decât să-l jignesc.

L-am avertizat că s-a îngrășat și nu mai arată la fel de bine în blugii lui preferați.

I-am spus că i-au apărut fire albe, care îi dau un aer spălăcit.

I-am atras atenția că arată grețos de fiecare dată când i-a apărut un coș pe bărbie.

I-am spus că are cele mai uscate călcâie pe care le-am văzut vreodată.

L-am dus în baie și i-am arătat, în oglinda care mărește, ce ten lipsit de strălucire are.

I-am privit mereu cu reproș cele câteva vergeturi de pe coapse, care i-au apărut când s-a înălțat brusc, în clasa a IV-a.

L-am pus la dietă și când, după câteva zile a renunțat, sfârșit de foame, i-am spus că n-are pic de voință și că mă așteptam oricum s-o dea în bară.

De fiecare dată când mi s-a părut că arată obosit sau gras, că are cearcăne adânci sau că hainele stau ridicol pe el, i-am spus-o. Nu cu blândețe, nu întrebându-l îngrijorată ce i s-a întâmplat, ci cu o satisfacție bizară, aproape cu dezgust.

”Tu nu te vezi?”, îi spuneam. ”Uită-te în ce hal arăți! În locul tău, n-aș mai ieși pe stradă.”

În fiecare zi îl critic, îl compar cu alții și îi reproșez lucruri pe care nu le poate schimba la el. În fiecare zi mă iartă și îmi spune că mă iubește la fel ca în prima zi. Că o să fie alături de mine pentru totdeauna.

Mi-am supus corpul la multe chinuri de-a lungul anilor. Am fost mereu nemulțumită. Mereu critică. Mereu rea.

Corpul meu nu m-a dezamăgit însă niciodată. S-a vindecat în tăcere de orice răni i-am provocat. M-a purtat mereu oriunde am vrut să ajung. A rezistat eroic la nopți de nesomn. La diete bogate în grăsimi, la diete sărace în grăsimi, la diete fără grăsimi. La zile în care nu m-am ridicat de pe scaun, la zile în care n-am stat deloc pe scaun. La tocuri și sutiene și haine prea strâmte.

Corpul meu mi-a cerut niciodată nimic, doar să fiu. Eu i-am cerut mereu ceva: să fie complet diferit de cum e. Să bifeze niște criterii stabilite de alți oameni despre ce înseamnă ”frumos”. Să îmi aducă acceptarea unor străini care și ei își pedepseau corpurile și îi spuneau frumusețe.

Știu că nu pot să-l iubesc. Nu din prima. Nu după atâția ani în care l-am detestat. Dar sper să încep să mă comport mai blând, să-i vorbesc mai blând, să mă gândesc la el cu blândețe.

Voi continua să (încerc să) schimb ce nu-mi place la el, dar sper și să accept că unele lucruri nu le pot schimba. Poate și acceptarea e o formă de iubire. O iubire pentru cei care iubesc pe toată lumea, dar nu se pot iubi pe ei înșiși.