Ne plângem deseori că mass-media sau industria frumuseții și a fitnessului ne hrănesc complexele și ne transformă în niște femei cu o stimă de sine scăzută și o relație nesănătoasă cu propriile corpuri.

Cred că adevărul e mult mai dureros, însă: privirea critică asupra corpului nostru și, de multe ori, ceea ce ajunge să fie lupta împotriva lui, o învățăm de acasă, nu din reviste.

***

Prima persoană care mi-a spus că sunt frumoasă a fost bunica mea. M-a învățat să-mi apreciez părul de culoarea aramei, pielea (mult) prea albă și armatele de pistrui. ”X nu-i la fel de frumoasă ca tine!”, se grăbea ea să mă asigure, dacă vedea că mă uit cu invidie sau admirație la o altă fetiță.

”Tu ai năsucul mult mai mic! Și uite ce urechiușe delicate ai! Și ce piciorușe subțiri! Și ce păr frumos!”

Au trecut mai bine de 20 de ani de-atunci, bunica a murit între timp, dar eu continui să-mi compar ”năsucul”, ”piciorușele”, părul și multe alte părți ale corpului cu cele ale celorlalte femei. Uneori ies în avantaj, de cele mai multe ori, însă, pierd puncte la stima de sine.

Tot bunica m-a îndemnat deseori: ”Suge burta!”. Mama Olimpia, cum îi spuneam, a fost o femeie frumoasă și foarte cochetă care, la fel ca Jane Fonda, a făcut ”gimnastică aerobică” acasă, chiar și după ce a împlinit 80 de ani.

Prima dată când mi-a zis ”Suge burta!” aveam, probabil, 11 sau 12 ani și eram un copil perfect normoponderal, dar m-am conformat. 20 de ani mai târziu, am o talie foarte subțire și un abdomen de care sunt mulțumită (în majoritatea timpului). Mai am, de asemenea, multiple probleme cu stomacul, dezvoltate după anii de diete de slăbire din adolescență (la care m-am supus de bună-voie și nesilită de nimeni).

Mi-am amintit de bunica și de preocuparea ei pentru aspectul meu fizic urmărind episodul pilot din ”The Marvelous Mrs. Maisel” (de care v-am mai zis deja că sunt îndrăgostită). Rose, mama lui Midge (protagonista), îi atrage atenția acesteia asupra nepoatei ei, care are o frunte prea mare pentru un bebeluș. ”Nasul îl poți rezolva”, îi explică Rose fiicei ei, ”dar fruntea asta gigantică…”.

Mi-e doar teamă că nu e o fetiță foarte drăguță.
– Mamă, e doar un bebeluș! îi răspunde Midge.
– Vreau doar să fie fericită. E mai ușor să fii fericită când ești frumoasă, spune Rose.

Câteva minute mai târziu, Rose se uită nemulțumită la brațele lui Midge (o femeie zveltă, pe la 25 de ani) și o avertizează că se mai poate bucura de frumusețea brațelor ei ”încă 6 până la 9 luni”.

– Dar am făcut exercițiile alea, cu conservele de supă! protestează Midge.
– Uită de conserve. Cumpără-ți un bolero! îi răspunde mama, pe post de sentință.

Dacă la scena asta am zâmbit, la scena următoare, zâmbetul mi-a înghețat pe buze. Midge e în sufragerie, îmbrăcată doar în dresuri și într-un body și își măsoară corpul cu un centimetru de croitorie, dictându-i dimensiunile prietenei ei, care le notează într-o agendă.

– Doamne, ești atât de bine proporționată! exclamă admirativ prietena lui Middge, Imogene. De când te măsori așa?
– În fiecare zi, de 10 ani! îi răspunde Midge mândră.

După ce s-a terminat episodul, am mers la bibliotecă și am căutat propria mea agendă. Ceea ce vedeți dedesubt (mă rog, cu excepția zonelor blurate – o fată trebui să păstreze, totuși, puțin mister) sunt măsurătorile mele corporale de acum câțiva ani. Nu le-am făcut zilnic, ca Midge, ci doar săptămânal, dar vă puteți imagina ce efect a avut acest ”exercițiu” asupra psihicului meu și asupra imaginii mele de sine.

Dacă vrei să-i faci fiicei (sau nepoatei) tale un compliment, spune-i cât de generoasă e, ce imaginație bogată are, cât îi apreciezi sinceritatea, inteligența sau bunătatea. Admiră calități pe care le poate dezvolta și îmbunătăți, nu lucruri care nu sunt meritul ei și pe care nu le poate schimba.

Nu-i vorbi despre părul ei mătăsos, ochii ei mari sau talia de viespe, chiar dacă ți se pare că Romy Schneider s-a reîncarnat în ea. N-o face să-și vadă corpul ca pe cel mai de preț bun pe care îl are, ca pe o monedă de schimb în economia lucrurilor, ca pe ceva de care depinde fericirea ei, stima de sine sau aprecierea celorlalți.

Ajut-o să-și vadă corpul drept ceea ce este: un instrument cu care poate colinda lumea, urca munți, înota în mări și care o va ajuta să-și pună în aplicare visele și să trăiască o viață asumată și plină de sens.

Orice ai face, te rog nu o certa și nici n-o felicita dacă a slăbit sau s-a îngrășat câteva kilograme, cu atât mai puțin față de alte persoane, chiar dacă sunt din familie.

Știi discuțiile alea pe care le porți cu soțul sau cu cea mai bună prietenă, despre Andreea de la marketing, care s-a îngrășat și arată ca naiba?
Fiica ta le aude.

Știi comentariile admirative despre cât a slăbit verișoara Maria?
Fiica ta le aude.

Știi glumele pe care le faci despre despre noii sâni ai prezentatoarei TV?
Fiica ta le aude.

Dacă vrei ca fiica ta să crească fără să fie mereu preocupată de aspectul ei sau al altora (în loc să fie preocupată de cum poate schimba lumea din jur) și fără să își evalueze valoarea ca om bazându-se pe cum arată (în loc de cum gândește sau cum se comportă), trebuie să fii TU un exemplu pentru ea. Și asta nu înseamnă doar să eviți să tratezi alte femei ca pe o ”marfă” din galantar, pe care o cântărești și o evaluezi din privire. Asta înseamnă că trebuie să-i arăți, practic, cum se face.

Nu te plânge de câte kilograme te-ai îngrășat de Crăciun de față cu ea. Nu spune că ai niște șolduri cât China de față cu ea. Nu spune că-ți urăști burta sau brațele de față cu ea. Nu vorbi despre dieta Atkins sau dieta cu ciorbă de varză de față cu ea. Renunță de tot la ideea de dietă și începe să gândești în termeni de ”stil de viață”.

Învaț-o, prin exemplul propriu, să mănânce pește cu legume la grătar sau supă de mazăre, dar și ciocolată sau croissante, totul cu moderație. Arată-i că mâncarea trebuie să fie un combustibil bun pentru organism și un deliciu pentru papilele gustative, nu o pedeapsă sau fructul interzis. Fă mâncarea aliatul, nu dușmanul ei.

Dacă vrei ca fiica ta să crească sănătoasă și puternică, învaț-o să practice sport. Dar nu-i vorbi despre beneficiile sportului în timp ce ștergi praful de pe șaua bicicletei eliptice din sufragerie, pe care ai transformat-o în cuier.

Arată-i, prin exemplul personal, că mișcarea te ajută să fii sănătoasă, să te simți mai puțin tristă sau stresată, să fii grațioasă și flexibilă. Încurajeaz-o să găsească un sport care-i face plăcere, n-o forța să facă tenis (pentru că așa face și fiica colegei talede birou) sau balet (pentru că vrei să aibă eleganța fizică pe care tu n-o ai). Nu transforma mișcarea fizică într-o corvoadă, ci într-un stil de viață.

Lumea nu mai are nevoie de încă o tânără femeie care să-și măsoare talia, să-și numere caloriile sau să privească alte femei cu invidie. Lumea are nevoie de femei care să se privească unele pe altele cu prietenie, care să se ridice unele pe altele, care să se preocupe de educație, de poluare, de sărăcie, de sustenabilitate, de biodiversitate.

Dacă ești de acord cu mine, te rog nu-i spune fiicei tale că e frumoasă. Spune-i, în schimb, că e puternică și că poate schimba lumea.