Sala era mică și răcoroasă, deși afară erau 27 de grade. Am privit la străina din fața mea și i-am zâmbit. Era prea concentrată la ce avea de făcut ca să-mi răspundă. Când s-a dat startul, a început să turuie grăbită, privind la mine, dar mai mult prin mine:

– M-am născut în 1976, în (…), am făcut liceul Mihai Eminescu, am dat la facultatea de (…), am lucrat ca asistentă medicală (…), m-am căsătorit cu (…), am divorțat (…), am locuit un an în (….), acum sunt șomeră dar vreau să (….).

După fix 30 de secunde, când s-a auzit ”Stop!”, s-a oprit, mulțumită de informațiile pe care le oferise.

Era rândul meu. Auzeam clar indicațiile (să ne spunem povestea vieții cu cele mai definitorii momente în 30 de secunde), dar, dintr-un motiv sau altul, eram convinsă că nu voi avea coerența femeii din fața mea.

Când s-a dat din nou startul, de data asta pentru mine, am început cu o informație care, pe moment, mi s-a părut amuzantă: am 4 nume, 3 frați și un chihuahua în călduri. Tipa din fața mea mă privea perplexă. M-am gândit apoi să-i spun anul nașterii, ce școli făcusem, pe unde umblasem sau lucrasem, dar adevărul e că niciuna dintre informațiile respective nu mi se păreau relevante sau reprezentative pentru mine.

M-am trezit, în schimb, povestindu-i că am înghițit o pereche de cercei de aur la 3 ani, care n-au mai apărut niciodată la lumină și că, pe la 21 de ani, m-am împiedicat și am căzut în brațele compozitorului lui Whitney Houston, într-un club, amețită fiind. Că am fost apoi ridicată de aripi, ca un pui de găină, de bodyguarzii care crezuseră că-l atac pe bietul om. Femeia a început să râdă. Nu mai țin minte ce tâmpenii i-am povestit, dar când mi s-au terminat cele 30 de secunde și trecuse la persoana de după mine, râdea în continuare.

La următoarea persoană aveam și mai puțin timp la dispoziție: 15 secunde. Totuși, tipa din fața mea, reușise să-mi povestească când și unde se născuse, ce facultate terminase, că vorbea japoneza, că locuise 1 an în India, că lucrează pentru un ONG și încă vreo 2-3 lucruri.

Era rândul meu, din nou. I-am spus că am 27 de ani și că cel mai mare talent al meu este că generez/colecționez moment penibile. I-am dat vreo 2 exemple, printre care și faptul că rămân mereu blocată în toalete și că m-am și culcat într-una. Aceeași reacție, la finalul celor 15 secunde, râdea cu poftă. Poate că nu reușisem să respect indicațiile, dar, cel puțin, amuzasem doi oameni cu povești penibile – ceea ce este, cu siguranță, reprezentativ pentru mine.

Locul în care ne aflam era Teatrul Act, iar joculețele de mai sus au avut loc în cadrul unui atelier de actorie și scriere personală, susținut de dramaturgul și actrița Stefanie Preissner, în cadrul Festivalului de Teatru Independent ”Scrie despre tine”.

***

Festivalul, aflat la prima sa ediție, durează o lună (10 mai – 10 iunie) și are la bază atelierul de dramaturgie și dezvoltare personală omonim, susținut de trainerii Vera Ion (regizoare) și Sorin Poamă (actor).

Program-festival_p

Vera și Sorin organizează aceste ateliere din 2010, iar cursanții lor, amatori într-ale scriiturii, ajung, la final, să scrie o piesă de teatru, ”trecand prin exercitii de scris, actorie, improvizatie, storytelling, prin care incet incet au inceput sa isi exploreze, intr-un spatiu protejat de increderea celorlalti, propriile emotii si amintiri”.

Rezultatul atelierelor ”Scrie despre tine” sunt 5 spectacole de teatru și 8 spectacole-lectură, scrise de dramaturgi debutanți, fără experiență anterioară în teatru, pe care suntem invitați să le vizionăm în următoarea lună. Intrarea este gratuită, iar programul spectacolelor este aici (tot ce trebuie să faceți dacă vreți să participați este să trimiteți un mail la [email protected]).

Pe lângă cele 13 spectacole, pornite de la povești de viață reale, Festivalul mai include ateliere de actorie și dramaturgie (cu intrarea liberă), o seară de scurt-metraje, dar și experimente online și offline generatoare de povești, pe care le puteți citi aici (experimentul Oanei, care a decis să se împrietenească cu doi străini din lista de Facebook mi s-a părut foarte simpatic).

Sper să mă întâlnesc cu câțiva dintre voi la atelierele și spectacolele ”Scrie despre tine”, chiar dacă încă nu sunteți pregătiți să scrieți despre voi la modul intim la care au făcut-o cursanții (e ok, nici eu nu sunt). Primul-spectacol lectură, pe care abia aștept să-l văd, e cel al Mihaelei Mureșanu, ”Fără Compromisuri”, despre o poveste de dragoste cu final neașteptat (miercuri, de la 19, la teatrul Tabu).

Pentru mai multe informații despre atelierele ”Scrie despre tine” sau despre Festivalul cu același nume, accesați:

pagina de Facebook,

blogul și

site-ul oficial Scrie despre tine.