Eu nu știu să cos și, totuși, am făcut broderie de mai jos.

Asta e una dintre cele mai importante lecții pe care le-am luat din ultimii ani. Că nu trebuie să știi ‘cum’, trebuie să știi doar ‘ce’ vrei să faci. Și ‘cum’ -ul o să se dezvăluie pe parcurs.

Știam că vreau să cos o scenă art deco pe o cămașă albă. Am ales ‘The Bystander’, o pictură de Wilton Williams, pentru că cele două fete îmi amintesc de mine și de sora mea, Yvonna.

Am desenat-o în creion și apoi am căutat pe net cea mai simplă cusătură. Se numește backstitch (în română “punct în urma acului”).

Mi-am luat mătase neagră și am început să fac zeci, apoi sute, apoi mii de ‘puncte în urma acului’. Fiecare linie pe care o vedeți e formată, de fapt, din multe astfel de puncte. E o muncă de chinez, dar pentru mine a avut efectul unei meditații.

În continuare nu știu să cos. Dacă mi se destramă sau rupe o haină, merg la o croitoreasă sau o rog pe sora mea, Lia, să mă ajute.

Cu toate acestea, am făcut cămașa asta (poza e din 2019, în prezent e aproape gata).

Dacă eu, fără să știu să cos pot face asta, imaginați-vă ce puteți face voi, dacă doar vă dați voie și nu vă opriți în primul nu pot/nu știu.