Lorgean Theatre, creat de Lorin in 2008, este singurul teatru de apartament din Romania si cel mai exclusivist, as adauga.
Daca va plangeti ca nu gasiti bilete la TNB, wait till you see this. Nu degeaba are sloganul “Poate vei fi invitat”. 🙂
Primul spectacol la care am participat a fost Singuri Acasa, in 2009. Un performance despre singuratate, intr-o perioada de maxima singuratate pentru mine, a avut un efect terapeutic.
Vineri, 27 si duminica, 29 mai, Lorgean Theatre isi deschide din nou portile (sau, ma rog, usa 🙂 ). Este vorba despre doua spectacole-lectura, piesa “Cerul in timpul noptii” de Susan Hodgetts si “Pe culmile revarsarii” a lui Lorin. Doua piese scrise de doi dramaturgi din tari diferite despre interactiunile dintre romani si englezi, reunite in spectacolul In Oglinda.
Am doua invitatii duble la reprezentatii. Pentru a le primi, raspundeti in comentarii la intrebarea Care este cea mai amuzanta prejudecata culturala cu care te-ai confruntat ca român/ pe care ai avut-o despre altii?
Cei doi castigatori vor fi alesi de Lorin.
Deadline: marti, 24 mai, ora 20:00.
So, cu cine ma vad in sufrageria lui Lorin? 🙂
* Mai multe detalii despre In Oglinda, pe blogul Lorgean Theatre. Despre proiect puteti citi (printre altele) pe Metropotam, in Dilema Veche sau, mai recent, in ultimul numar Decat o Revista.
Later Edit: Castigatoarele celor 2 invitatii duble sunt Andreeame si Roxana. Felicitari, fetelor! 🙂 Roxana, astept un mail de la tine ca sa-ti dau mai multe detalii.
8 Comentarii
Gargoyle
am castigat! uraa!
cu prejudecata: eu initial credeam ca majoritatea strainilor descind din Transilvania lui Bram Stoker! 😛
Catalina
1. ok, stiu si toata lumea stie: americanii au impresia ca romania este o tara bananiera in care localnicii tocmai ce s-au dat jos din copac. asta daca reusesc sa-si aduca aminte ca exista si ca e undeva prin europa sau asia. 🙂 stiam asta, dar experientele cu care m-am confruntat cand am fost in state trei luni, cu un program de work and travel, au fost extrem de savuroase 🙂
tin minte ca unul dintre colegii de mei de munca din louisiana m-a intrebat, foarte serios, daca in romania avem apa imbuteliata la sticla, sau daca inca bem cu totii apa din fantani. era foarte serios, asa ca m-am gandit sa il iau peste picior si sa ii spun ca nu avem apa imbuteliata, bineinteles, si ca tatal meu vaneaza inainte de cina ca sa avem ce pune pe masa. m-a ascultat extrem de atent si de sigur ca ceea ce am spus este adevarat. era perfect convins – si odata cu el, multi colegi de-ai lui – ca in romania nu exista telefoane mobile, calculatoare, mac donalds, blocuri, si ca oamenii locuiesc in colibe si beau apa din rauri si fantani 🙂
ba chiar unul dintre clientii hotelului la care lucram a venit la mine intr-o zi, cu un telefon mobil in mana. era foarte serios si va asigur ca tinea la mine indeajuns de mult incat sa fiu sigura ca nu ma ia peste picior. si imi zice: “uite, nu cred ca ai vazut chestii din astea prea des la tine in tara, asta e un celular, hai sa te invat sa il folosesti!”
2. inainte sa merg in china, aveam impresia ca chinezii sunt niste oameni mici, mici, mici, foarte mici de inaltime. ma asteptam sa imi ajunga toti pana sub umar. de fapt, barbatii chinezi sunt foarte vanjosi si ma plimbam pe strada uimita de inaltimea lor si de umerii lor lati.
hugz! 🙂
andreeame
buna, Ina! postul tau mi-a amintit de niste prostioare pe care le-am facut cand am calatorit pentru prima oara in afara tarii, anume ca m-am dat drept americanca in buticurile italiene. poate ti se pare mai degraba penibil decat amuzant, insa, la vremea respectiva, m-am distrat copios cand ma intrebau vanzatorii de unde esti si eu le raspundeam cu un aer relaxat: “I’m from usa!”. bineinteles ca pun atentia sporita cu care m-au inconjurat pe seama acestei minciuni. parca ma vad in piata aia din bologna incercand sa fac rost de legume proaspete de la un nene italian, clipind din genele mele americane si rostind cu accentul meu bronx- bucurestean: “I just looove italian cuisine!”
Roxana
De cand am inceput sa devin constienta de prezenta musulmanilor pe Terra, am crezut ca sunt in exclusivitate persoane inchistate, taciturne, ascunzand sub turbanele lor conceptii care trebuie serios scuturate de praf. Asta, bineinteles, pana cand am dat ochii cu viitorul sot al verisoarei mele primare. Musulman. Vitezoman. Fara turban. Deschis la minte si la suflet. Liber. Si asa am ajuns sa-mi scutur si eu de praf cateva dintre (pre)conceptiile mele.
Gargoyle
gl4d to be th3r3
OMG, LOL
th4nk5 4 th3 oportun1ty
expatul merge sa lucre’ iar emigrantul sa se mute
best regards to Link&Co, I also own few overwear t-shirts, whatever freudian @#!^ that means!
watch for the sun to not burn your skin more 😉
Ina
@Gargoyle: Data viitoare sa saluti si tu oamenii. 😉
Gargoyle
am radicat din sapca “hi” la venirea dvs, si v-am zambit bye-bye la elevator 🙂
supose I’m common face, “Anonim” fits me best then.
Ina
@joju: Nu stiu altii cum sunt, dar mie chestiile astea de going behind people’s backs mi se par nasoale. Adica imi scrii literally sute de mailuri cu numele tau si acum alegi sa te ascunzi dupa un pseudonim? Ca sa nu mai spun nimic de faza de la teatru. Methinks it’s all a bit shitty.