Acum 3 ani am ținut primul meu curs de tip coaching/dezvoltare personală. L-am botezat ironic ”Masterclass de autosabotaj”, pentru că este un subiect în care, din nefericire, m-am specializat în timp.

Feedback-ul pe care l-am primit la finalul lui m-a convins că va mai exista, la un moment dat, o a doua ediție. Iar săptămâna aceasta l-am ținut pentru prima dată în cadrul unei companii (mulțumesc, Angie! 😊).

Mai jos am decis să împart cu voi un fragment din curs, cel despre adicții (de la cele aparent inofensive, ca social media, dulciuri, seriale TV și până la cele grave, ca alcool, droguri etc.) și procrastinare.

Are și o parte practică, pe care o puteți aplica începând de azi. Sper să vă ajute să aveți mai multă compasiune față de voi însevă/înșivă și să faceți primii pași spre o viață mai fericită.

***

Întotdeauna am fost o persoană ambițioasă, muncitoare și serioasă pe plan profesional, dar acum câțiva ani am început să mă trezesc tot mai târziu diminețile. Invariabil, întârziam în fiecare zi la birou și nu-mi terminam niciodată treaba în timpul programului. Și pe plan nutrițional eram un dezastru: mâncam multă Nutella (și când spun multă, unitatea de măsură e un borcan întreg), chipsuri sau cartofi prăjiți, iar seara zăceam în fața televizorului ca într-o semi-comă.

Ce se întâmpla cu mine? Am descoperit răspunsul citind despre un experiment cu șobolani.

În anii ’70, cercetătorii voiau să demonstreze că heroina și alte droguri sunt foarte periculoase și creează dependență. Pentru a-și demonstra ipoteza au folosit șobolani, pentru că psihologia șobolanilor și cea umană sunt foarte asemănătoare.

Șobolanii erau închiși în cuști, având la dispoziție un recipient cu apă și altul cu apă cu heroină. Fără excepție, deveneau dependenți de heroină și mureau.

Un psiholog și profesor canadian, Bruce Alexander, a observat însă ceva ce restul cercetătorilor au trecut cu vederea: faptul că șobolanii erau izolați siguri în cuști. Așa că Alexander s-a gândit că poate șobolanilor nu le place să fie ținuți singuri și închiși. Și că poate se droghează pentru a uita de singurătate și senzația de cușcă.

Alexander și colegii lui au construit, așadar, un Rat Park – un fel de Disneyland pentru șobolani – de 200 de ori mai mare decât cuștile obișnuite.

Au pus acolo 16-20 de șobolani de ambele sexe și le-au dat jucării, rotițe, mâncare și apă la dispoziție. Ca și în cușcă, le-au pus 2 recipiente cu apă: unul cu apă curată, altul cu apă cu heroină.

Ce recipient credeți că au ales șobolanii? În majoritate covârșitoare, aceștia au ales apa curată. Unii mai încercau din când în când apa cu heroină (pentru că era îndulcită), dar reveneau apoi la apa curată.

Alexander a dus experimentul și mai departe: a luat un grup de șobolani crescuți în Rat Park și i-a închis singuri în cuști – respectivii șobolani au devenit dependenți de heroină în scurt timp. A luat apoi un grup de șobolani crescuți timp de 65 de zile în cuști și i-a adus în Rat Park – treptat, au renunțat la apa cu heroină până au devenit ”clean”. 😄

Ce legătură au șobolanii cu procrastinarea și adicțiile?

Imaginați-vă că în voi coexistă 2 identități: eul vostru emoțional, interesat doar să fie fericit, să mănânce, să se joace, să se distreze și eul vostru rațional, care trebuie să aibă grijă la calorii, trebuie să termine prezentarea pentru birou și care trebuie să plătească facturile.

Când eul emoțional și eul rațional au același scop, lucrurile funcționează minunat. De exemplu, dacă ești o persoană matinală și job-ul tău începe la ora 8, totul e minunat. La fel, dacă știi că legumele la aburi și somonul sunt sănătoase și îți place să mănânci legume cu somon, totul e grozav.

Problema apare atunci când eul tău rațional forțează eul tău emoțional să facă ceva ce acesta nu vrea și nu-i face plăcere. Iar atunci intervine autosabotajul. Un psiholog a definit, de altfel, autosabotajul ca ”situația în care o parte a personalității tale e în conflict cu o altă parte a personalității tale”.

În acest caz, autosabotajul este rebeliunea eului emoțional în fața condițiilor impuse de eul rațional. Eul rațional construiește o ”cușcă” din obligațiile și convingerile pe care le impune eului emoțional. Iar obiceiurile proaste (ca adicțiile sau procrastinarea) sunt încercarea eului emoțional de a ”îndulci” tristețea/stresul/frustrarea de a fi în cușcă.

Să luăm exemplul de mai devreme, cu mine și acel job. Ceea ce nu v-am spus este că lucram în niște condiții stresante, cu un șef foarte dificil, care organiza ședințe nesfârșite și uneori mă umilea de față cu colegii mei. Nu era de mirare, așadar, că mi-am găsit consolarea pe fundul unui borcan de Nutella sau că am început să mă autosabotez, întârziind la birou.

Care e soluția dacă și tu te regăsești în scenariul cu procrastinarea sau în cel cu adicțiile? Construiește-ți propriul Rat Park!

Pasul 1: Descoperă ce-ți declanșează autosabotajul

Pentru a-ți consola eul emoțional, trebuie să devii conștient/ă de dorințele tale organice și de modurile în care le ignori.

Ia o foaie, un pix și fă un plan detaliat al sarcinilor pe care trebuie să le faci mâine (de la mici: ca făcut duș, mic-dejun, scos câine/dus copii la școală, la mari: stabilit ședință, pregătit bugete, căutat de apartament nou).

Imaginează-ți apoi că faci fiecare activitate și observă în ce măsură simți nevoia să apelezi la un comportament de autosabotaj. Pune un număr în dreptul fiecărei activități: zero dacă nu ești tentat/ă deloc să procrastinezi sau să apelezi la adicții, 10 dacă îți vine să fugi imediat la frigider, televizor, bar etc. Exercițiul ăsta s-ar putea să-ți arate niște adevăruri neplăcute despre tine.

Pasul 2: Eliberează-te din cușcă

Odată ce ești conștient/ă ce-ți declanșează autosabotajul, e timpul să găsești căi prin care eul tău emoțional și cel rațional pot trăi împreună în pace.

Ia în considerare fiecare activitate care îți declanșează tendințe de autosabotaj de pe lista ta și întreabă-te:

✅ Într-o viață perfectă, aș face asta?
✅ Dacă da, cum pot s-o schimb să devină mai plăcută?
✅ Dacă nu, ce aș prefera să fac în schimb?

Gândește-te la activități alternative care îți fac eul emoțional să se bucure sau să se relaxeze.

Pasul 3: Construiește-ți un Rat Park

Începând de la scenariul care te atrage cel mai mult de la pasul doi, începe să faci schimbări, chiar și mici, care îți vor face viața să semene mai mult cu mediul ideal al eului tău emoțional. Rat Park-ul tău nu trebuie construit într-o zi. E suficient doar să ți-l imaginezi ca să-i dai eului tău emoțional speranță și să-l faci să reducă nevoia de a te sabota.

După ce mi-am dat demisia de la locul de muncă de care vă povesteam, de unde nu puteam să mă trezesc la ora 9 dimineața cu două alarme, am început să mă trezesc la 7 dimineața, fără nicio alarmă. Încet-încet, n-am mai simțit nevoia să mănânc Nutella compulsiv, să vegetez în fața televizorului sau să-mi caut refugiul în multe alte activități nesănătoase.

Bruce Alexander a ajutat niște rozătoare dependente de heroină să ducă o viață mai bună, punându-le într-un mediu natural, unde se simțeau bine. N-a fost nevoie decât de timp și puțină compasiune pentru a le oferi acelor animăluțe un tip de sanctuar în care să fie fericite.

Același lucru trebuie să-l faci și tu pentru tine. Să simți compasiune și grijă față de eul tău emoțional. Pe măsură ce faci pași spre o viață mai fericită, vei observa că obiceiurile distructive nu te vor mai atrage atât de tare.

Dacă încetezi să te trădezi pe tine însuți/însăți, autosabotajul din viața ta va dispărea, pur și simplu.