Sâmbata trecută eram cu mama la Gara de Nord, ne pregăteam să plecăm acasă.
Mama avea un troller multicolor imens, eu un rucsac și o geantă de umăr din care se ivea curios capul lui Lily. După ce am cumpărat biletele de tren, am mers să ne luam sandvișuri. Atunci am remarcat că cei doi bărbați din spatele meu de la coadă erau extrem de zâmbitori. Ceea ce mi s-a parut puțin suspicios. Oglinda din holul de acasă îmi transmisese subtil că arăt ca naiba. Well, de gustibus…
Mai facem câțiva pași și ne oprim la standul cu reviste. Alți tipi, alte zâmbete cu subînțeles. Am început să mă gândesc că poate rochița mea scurtă și înflorată era ”de vină”. La chioșcul cu dulciuri, un tip mă rugase chiar s-o iau înaintea lui. ”Să nu subestimezi niciodată puterea pe care o rochie scurtă, înflorată o are asupra bărbaților!”, mi-am spus eu încântată în gând, hotărâtă să măresc colecția de rochii scurte, înflorate pe care o dețin, imediat ce ajung acasă.
Pe măsură ce ne îndreptam către peron, numărul bărbaților care păreau că mă dezbracă din priviri a crescut alarmant. Am început să le zâmbesc înapoi. În fond, trebuia să le arăt că sunt și binecrescută, nu doar superbă și răvășitoare.
Și am ținut-o tot așa, cu stima de sine la cote ridicol de ridicate, până am ajuns pe peron și am decis să pun gentuța cu Lily jos. Moment în care am dat cu ochii de coapsa mea stângă, care era la fel de goală ca în ziua în care m-am născut, și m-am făcut roșie ca sfecla fiartă.
Se pare că rucsacul agățase rochița și o ridicase până la brâu. Ceea ce eu nu observasem din cauză că geanta cățelului îmi bloca vizibilitatea. Așa că iata-mă, făcând parada în mijlocul Gării de Nord, cu rochia prinsă vitejește în chiloți și cu un zâmbet larg și relaxat pe față, de parcă tocmai aș fi ieșit de la o petrecere cu ceai, și nu de pe platourile de filmare a unui film XXX.
Evident, până a venit trenul, n-am mai făcut contact vizual cu nimeni, fiind ocupată să memorez toate cifrele de pe biletele de tren, să le ridic la pătrat și să le înmulțesc între ele, cu o abnegație care ar fi făcut-o mândră pe profa mea de mate din liceu.
13 Comentarii
Oana
În scurt timp o să te amuzi pe seama întâmplării, numai să treacă jena de moment :D.
dobrecatalin
mai, dar chiar nimeni nu ti-a atras atentia? :))
Tomata cu scufita
:)) mi-a povestit o colega mai demult ca sora ei a patit ceva asemanator. mergea pe strada, barbatii intorceau privirile dupa ea admirativ, trecea prin parcuri, barbatii la fel. si-a dat seama ca partea dorsala ii era dezvelita abia cand s-a asezat pe scaunul rece din autobuz. ;))
Ina
@Oana: Abia acasa, la vreo 500 de kilometri de locul rusinii, am ras cu pofta. :))
@dobrecatalin: Mama era in dreapta mea, deci n-a vazut. Dar m-a intrebat acasa daca n-ar fi o idee mai buna sa iau o pereche de pantaloni, avand in vedere ca rucsacul poate ridica rochia. I hate to say this, but mothers are always right! (sper doar sa nu citeasca si ea randurile astea) 😀
@Tomata cu scufita: Omg, saraca fata! :))Well, putem oricand sa sustinem ca noi de fapt purtam rochia asta de la Lana pe dedesubt. 😀 :))
Stefanela
hahaha, imi place rochia aia!
ce haios, imi aduce aminte de episodul cand ai ramas blocata in toaleta din Madrid…
dobrecatalin
intuitie de mama :))
ructight
asa-i ca n-o sa intri niciodata in politica?
Ina
@ructight: Asa-i, asa-i, stai linistit/a. 🙂
ChriSmilla
nu esti normala si mi-e foarte dor de tine!! :))))))))
Ina
@Chris: si mie de tineee! >:D<
zapacita
Te-ai intoors:D Mi-era dor sa te citesc.
O prietena a patit-o mai demult pe o scara rulanta din magazinul Unirii. Fusta lunga i s-a prins intre trepte…
Mariamirabela
Oooo, imi amintesc bine momentul in care dupa un control la spital, am decis sa folosesc toaleta si abia apoi sa plec acasa. La final mi am aranjat si rujul si machiajul (pe atunci inca purtam) in oglinda din toaleta.
Pe drumul de la etajul 10 al spitalului si pana in parcare lumea mi-a zambit. Larg. Femei si barbati. Stau la coada sa platesc parcarea, lumea, la fel ca si la tine, super zambitoare de ziceai ca au castigat la loto sau ca in sfarsit, a iesit soarele si in Belgia.
De-abia cand m-am asezat pe scaunul masinii si am dat sa-mi trag fusta de matase ca sa nu se sifoneze, mi-am dat seama ca nu am ce trage, ca se agatase in chiloti atunci cand folosisem toaleta. Chiloti tanga.
Imi amintesc si acum, desi au trecut doi ani in iulie, cum defilasem mandra pe culoarele spitalului, cu fusta mea de matase turcoise. Ca marea.
Inoza
OMG, Mariamirabela, I feel for you! Eu măcar aveam chiloți din aia de bumbac, pe tot fundul. Nu că realizarea asta m-ar fi consolat la momentul respectiv. Dar dacă aș fi avut tanga, cred că mă dezintegram de rușine. :)))