Cand sunt atatea seriale excelente, ca Breaking Bad, House of Cards, The Newsroom, sau Girls, uneori ma intreb de ce imi pierd pretiosul timp liber cu o supa reincalzita ca Grey’s Anatomy. Zilele trecute, insa, am dat peste un schimb de replici care a meritat toate minutele irosite pe triunghiuri amoroase fortate si drame lacrimogene la care nu mai plange nimeni.

Personajul principal si eponim, Meredith Grey, incearca sa revolutioneze medicina, facand un transplant de vena porta scoasa la o imprimanta 3D unei oi. Oaia moare insa dupa operatie, ceea ce ne aduce la scena de mai jos, in care Grey si colega ei, Stephanie Edwards, privesc neputincioase la cadavrul rumegatoarei. Edwards periaza oaia, soptindu-i ca-i pare rau, la care Meredith ii spune:

Grey: Edwards, do you know how many dogs the Russians sent into space before a man walked on the moon?
Edwards: Those poor puppies!
Grey: Edwards, we are going to do a necropsy and we are going to find out what went wrong. And then we’ll try again! And we’ll fail again! Because that’s what progress looks like!
Edwards: Progress looks like a dead sheep?
Grey: No, progress looks like a bunch of failures! And you’re going to have feelings about that because it’s sad, but you can’t fall apart. And then one day, we will succeed and we will save a person’s life and we will walk on the moon!

***

Decizia de a-mi schimba viata de acum cateva zile a afectat, la modul negativ sau pozitiv, mai multe persoane decat as fi banuit vreodata. Unele m-au felicitat pentru curajul de a parasi un job stabil si de viitor, altele m-au acuzat ca as fi renuntat la munca dintr-un act de imaturitate. Cu toata dragostea si aprecierea si pentru unele si pentru altele, poate pentru prima data in viata mea, I really don’t give a fuck.

Adica, nu ma intelegeti gresit, ma bucur daca le-am dat unora imboldul de care aveau nevoie pentru a schimba ceva in vietile lor si imi pare rau daca in cazul altora am trezit niste nemultumiri latente, dar toate aceste lucruri nu au nimic de-a face cu mine.

Tot ce am facut eu a fost sa iau o decizie pur personala si subiectiva, sa semnez o hartie si apoi sa scriu un textulet despre acest proces. Ceea ce ma aduce la cel de-al doilea citat al acestui post, unul dintr-un text intitulat deloc intamplator, “The Complete Guide to Not Giving a Fuck”:

“If you dismiss the things that do not matter; if you remove those things from your mind and focus on what must be done; if you understand that your time is limited and decide to work now; only then will you be able to get to the finish line. Otherwise, you will be dissuaded into living a life you aren’t interested in.”

Partea asta cu “you will be dissuaded into living a life you aren’t interested in” m-a atins profund, cu atat mai mult cu cat, vorba americanilor “been there, done that”. In ultimii doi ani m-am balacit intr-o balta cu apa statuta numita “zona de confort”, am refuzat sa iau orice decizie majora si am ajuns sa traiesc o viata de care n-am fost interesata deloc. M-am simtit deseori ca fermierul Edgar din “Men In Black” – o simpla carcasa de carne (cu un fizic usor mai atragator as spune eu, dar sunt subiectiva), purtata peste tot de un spirit malefic (puterea obisnuintei in cazul meu, un extraterestru monstruos in cazul bietului Edgar).

Acum insa, am inceput un proces lung si plin de obstacole – drumul catre mine, drumul catre ceea ce imi doresc eu cu adevarat in viata (sa fiu fericita, vorba lui Beyonce in Pretty Hurts – si, da, stiu ca oamenii inteligenti nu o asculta, o sa-mi iertati acest puseu de mediocritate intelectuala). Stiu cand o sa ajung la destinatie sau ce o sa gasesc acolo? Sau daca o sa ajung vreodata? Evident ca nu, pot doar sa sper. Ce stiu sigur, insa, este ca nu o sa ma mai las (balta).

***

Imi scria cineva zilele trecute, spunandu-mi ca e intr-o situatie similara cu a mea si imi cerea un fel de sfat. N-as sti ce sa-i spun. Nu sunt psiholog sau life coach, mi-a luat o vesnicie si mie sa ajung in punctul in care sunt acum (abia la linia de start, adica) si nu m-as hazarda sa dau sfaturi de viata altora.

Ceea ce i-as spune, insa, respectivei persoane si ceea ce imi repet si mie e ca succesul (ca si progresul), arata ca un lung sir de esecuri. O sa moara multe oi (metaforice, chill Ghita!) si o sa ti se spuna de multe ori ca esti mediocru pana sa calci pe luna. Important este sa ramai concentrat la ce ai de facut si sa nu lasi tot acest zgomot de fundal sa te afecteze sau sa te doboare, dupa caz.

***

M-am razgandit, am un sfat! Sa ascultati cantecelul asta. Ascunde in versuri secretul fericirii in dragoste, al succesului in cariera, piatra filosofala, elixirul tineretii fara batranete si, mai ales, cum sa scapi de sindromul caprei vecinului. Cheers! 🙂