Sunt nenumarate motivele pentru care revistele de mai sus sunt favoritele mele: ador The New Yorker pentru eseurile exceptionale si pentru sectiunile de recenzii si satira, Newsweek pentru analizele sociale si politice pertinente, Harper’s Bazaar si Vogue pentru – greu de ghicit – all the pretty dresses si Virtual Reality Magazine (sau VRMag) pentru incredibila experienta vizuala oferita. Articolele acesteia din urma sunt insotite de imagini panoramice (de 360 de grade) absolut fascinante. Pe langa asta, cum sa nu iubesti o revista care iti ofera posibilitatea sa vezi cum arata interiorul panoramic al unei masini de spalat, al unui pantof sport sau al unui motor MiG?
Spuneam ca, pana nu demult, aveam o parere destul de proasta despre productia autohtona de publicatii. Fara falsa modestie, una dintre singurele reviste romanesti pe care le-am citit cu placere a fost ON, revista la aparitia careia am trudit cale de trei numere alaturi de Lorin. Revista asta mi-a fost draga nu doar pentru ca i-am editat si corectat fiecare virgula, bibilit fiecare chapeau si cautat fiecare ilustratie, ci pentru ca, prin intermediul ei, am avut libertatea sa scriem despre ceea ce ne starnea curiozitatea, despre ceea ce ne pasiona si interesa cu adevarat – ceea ce cred ca reprezinta reteta succesului.
Zilele astea am descoperit insa trei publicatii romanesti care mi-au spulberat prejudecatile si m-au umplut de speranta.
Prima este „Decat o Revista”. Stiu ca declaratia mea de dragoste vine tardiv, dupa ce netul geme de elogii la adresa acestei reviste-manifest, dar recunosc ca, desi primul numar a aparut in decembrie anul trecut, am citit-o si studiat-o abia zilele astea, ca parte a pregatirii lucrarii mele de disertatie. Imi place aproape totul la DoR, de la modul in care s-a nascut (asa cum se nasc toata lucrurile bune, la o bere), la oamenii misto care o scriu si o trag in poze, la melanjul aparent haotic de teme a caror alaturare are, totusi, sens. E genul de publicatie care daca n-ar fi existat, ar fi trebuit sa fie inventata si ma bucur ca a facut-o Cristi Lupsa, a carui scriitura imi naste mereu invidii calde, admirative. Daca n-ati citit deja primele doua numere din Dor, il puteti citi pe primul aici si cumpara pe cel de-al doilea din locatiile specificate pe site-ul revistei. Pentru ca e trimestriala, numarul trei apare in iulie. Abia astept.
Cea de-a doua revista care m-a cucerit in ultima perioada e un new kid on the block si se numeste oh, so unconventionally glam trash “Tataia”. Desi se autodenumeste revista de “folclor romanesc contemporan”, Tataia este un almanah cultural contemporan in toata regula. De la articole de opinie slash pagini de jurnal, la interviuri cu actorii de pe scena culturala urbana si pana la mostre de literatura 2000-zecista (teatru, poezie, eseu etc.), BD si colaje, revista de 200 de pagini radiografiaza organismul mutant (but in a good way 🙂 ) care este cultura romaneasca contemporana. Un must pentru o capsula a timpului. Puteti vedea un fragment din ea aici.
De Money Express aud numai cuvinte de lauda din partea Ligiei de luni de zile. Tot de atunci o vad gracing our bathroom shelves (da, avem reviste si carti la baie si daca voi nu aveti, nu stiti ce pierdeti :P), dar niciodata n-am fost cu adevarat interesata sa o analizez in amanunt. Asta pana zilele trecute cand, intrigata de o imagine dintr-un articol, am citit unul dintre cele mai savuroase chapeau-uri din ultima vreme. Textul suna asa:
“Daca vechii greci ar fi inventat un sistem durabil de drepturi de autor pentru placinta cu branza, teatru si democratie, poate ca urmasii lor moderni n-ar mai trece acum prin vremuri atat de grele. Acum cateva saptamani, primul-ministru al Greciei, George Papandreou, si-a indemnat conationalii ravasiti de probleme fiscale sa “stranga randurile” pentru ca natiunea “sa nu piara”. Au strans, intr-adevar, randurile – organizand greve si manifestatii de protest pe strazile Atenei. In acelasi timp, pretutindeni in Occident, editurile si studiourile de film se imbogatesc cu povesti si personaje din lumea vechii Elade: un val de romane si filme elene care au culminat in aprilie cu o noua versiune in 3D, cu buget impresionat, a infruntarii titanilor – “Clash of the Titans”. As putea spune ca toate aceste alocari sunt o mare ironie a sortii, dar ar insemna sa pun sare pe rana: tot grecii au inventat si ironia.”
Am rasfoit, asadar, Money Express, in cautarea autorului excelentului articol. Am aflat deloc surprinsa ca este un american, pe numele lui Jeremy McCarter. Numele imi era extrem de familiar si cu ajutorul lui Google am descoperit si de ce: McCarter e senior writer la Newsweek. Ce mica-i lumea, nu-i asa? 🙂
Anywayz, daca vreti sa cititi articolul original al lui McCarter, cu titlul “All Things Greek: to Hellenic and Back”, o puteti face aici. Pana una-alta, o sa raman cu ochii pe Money Express. In afara faptului ca publica articole din Newsweek (which is always a plus), apreciz faptul ca editorii ei stiu sa descrie afacerile experiential, si nu din perspectiva unor cifre seci. Nisa, nisa, da’ s-o intelegem si noi! 🙂
5 Comentarii
Ligia
Welcome to the wonderful world of Money Express >:D< maine vin cu numarul nou 😉
Florin
si Vanity Fair nu? I’m surprised 🙂
Ina
Lig,
Il astept cu mult interes la raft. :))
Florin,
Vai, ba da, nu ies nicaieri din casa fara ea.
PS: raule. 😛
_chocolate_secondbest_
glossy is good
glossy makes us look happy
if “we” can show to the people The-glossy-part-of-“we” they will know that “we” are doing great and nothing will ever miss from our life
this is a part of artificial-us I suppose, but it seems to work
when feeling hurt deep down, this part is not giving “us” comfort..
too bad
oh! it is about your work..
I see then
Ina
_chocolate_secondbest_,
M-ai ametit. Say whaat? :))