In vara anului 1959, la Bucuresti a avut loc un incident spectaculos, demn de filmele cu Bonnie & Clyde.
Cinci oameni mascati (patru barbati si o femeie), fosti angajati ai serviciilor secrete si nomenclaturisti, toti evrei, ataca Banca Nationala a Romaniei si fura 1,6 milioane de lei. Dupa o luna toti sunt prinsi, dar faimosul jaf (cunoscut drept “Cazul 28 iulie”) nu e dat uitarii sau musamalizat, dimpotriva. Celor cinci li se promite ca nu vor mai fi condamnati la moarte daca accepta sa joace intr-o reconstituire filmata a hold-up-ului si a anchetei care a urmat.

Astfel, timp de cateva luni, membrii bandei sunt scosi zilnic din inchisoare, imbracati in staruri de cinema si obligati sa filmeze pe strazile Bucurestiului si in apartamentele lor (asupra carora echipa de filmare intervenise la partea de decoruri si obiecte), iar seara sunt aruncati din nou in inchisoare.

Autorii jafului, intr-un cadru din film. Sursa foto.

Rezultatul a fost pelicula de 60 de minute “Reconstituirea” (1960), in regia lui Virgil Calotescu. Initial menit doar pentru membrii Securitatii, filmul a fost introdus apoi in cinematografe, pentru a-i speria pe alti potentiali dusmani ai Poporului. In pofida promisiunilor facute, la finalul filmarilor, dupa ce Securitatea si-a incheiat ancheta, barbatii sunt condamnati la moarte si ucisi prin impuscare (cu toate ca jaful asupra Bancii a fost motivul de deschidere a anchetei, primele doua capete de acuzare impotriva lor sunt insa de natura politica). Femeia, Monica Sevianu, este condamnata la inchisoare pe viata.

In 2005, regizorul Alexandru Solomon realizeaza documentarul “Marele jaf comunist”, in care prezinta povestea jafului, dar si a celebrei sale reconstituiri. Documentarul cuprinde fragmente din filmul initial, precum si discutii purtate cu cameramanul care a participat la filmari, cu fosti ofiteri ai securitatii sau cu prietenii hotilor. Il puteti urmari integral pe cultureunplugged.com, ceea ce va si recomand, pentru ca e un episod fascinant de istorie.

Afisul documentarului lui Solomon.

Luna trecuta, regizorul Nae Caranfil a inceput la Bucuresti filmarile pentru “Closer to the Moon”, varianta fictionala a faimosului jaf. Lungemetrajul e o coproducţie Romania, SUA, Italia, Polonia si Franta, cu un buget de 7 milioane de dolari (bugetul se vede nu doar la nivelul nivelul platourilor de filmare grandioase, care incearca sa reconstituie cu exactitate intersectia din Giulesti unde a avut loc jaful, ci si la nivelul distributiei hollywoodiene).
Distributia, formata din 87 de actori, este majoritar americana si britanica (filmul va fi realizat in limba engleza, pentru ca, asa cum a declarat Nae Caranfil pentru Hotnews, “Era un vis al meu adolescentin de a ajunge intr-o zi sa fac un film care sa semene cu cinematograful cu care am crescut si care m-a creat, un cinematograf anglofon in cea mai mare parte.”).

Vedeta distributiei este Vera Farmiga (interpreta Monicai, care in film se numeste Alice), actrita americana nominalizata la Premiul Oscar pentru rolul din „Up in the Air”, unde a jucat alaturi de George Clooney. Alaturi de ea joaca si actorul britanic Mark Strong (cunoscut pentru roluri din filme precum “Rocknrolla”, “Sherlock Holmes” sau “Syriana”).

Vera Farmiga si Mark Strong, pe platourile de filmare de la “Closer to the Moon”. Sursa foto: Adevarul.
Filmul va fi gata in aprilie 2012, pentru a putea fi inclus in selectia Festivalului de Film de la Cannes. Mai multe despre culisele platourilor de filmare si despre distributia hollywoodiana in Adevarul Literar si Artistic de azi, pe Hotnews si Cinemagia. Eu una abia astept sa vad rezultatul final!