”Eu am cerut divorțul, la 12 ani. Preferam ca mama și tata să nu mai stea împreună decât să mi se strângă stomacul de fiecare data când întorceam cheia în ușă.”

Cuvintele Monicăi Bârlădeanu îmi răsunau în urechi, în timp ce m-am ridicat de pe ultimul rând de scaune și m-am îndreptat, prin întunericul sălii, spre scenă, unde era ea. Nu-mi păsa că lumea urma să se uite la mine ca la circ, nu-mi păsa dacă gestul meu urma să pară stupid sau deplasat. Eram o femeie care se ducea să ajute o altă femeie. Nimic altceva nu conta.

***

Pe 4 martie am fost invitată la CSR4Women by Avon, singurul eveniment dedicat exclusiv campaniilor sociale pentru femeile din România. Dacă urmăriți contul meu de Instagram știți asta, pentru că am postat pe stories toată ziua cele mai interesante informații pe care le-am auzit la eveniment.

Am auzit multe povești motivaționale sau, dimpotrivă, dureroase în acea după-amiază de luni, dar niciuna dintre ele nu m-a emoționat mai mult decât cea a Monicăi Bârlădeanu.

Știam că Monica e ambasadoare Avon, așa că nu m-a surprins prezența ei la ultimul panel al zilei, cel despre dreptul femeilor la o viață sănătoasă și sigură. Mă așteptam să vină cu niște statistici, poate cu o anecdotă personală, cu niște cuvinte inspiraționale și cam atât.

Monica a venit, în schimb, cu inima la vedere. S-a ”dezbrăcat”, în mijlocul nostru, de haina de actriță, de cea de prezentatoare TV, de cea de femeie de succes. Pentru câteva minute, n-a mai fost Monica Bârlădeanu, vedeta intimidant de frumoasă, ci Monica Bârlădeanu, femeia incredibil de puternică și totodată fragilă, care ne-a povestit despre experiența ei cu violența domestică.

În sală s-a făcut o liniște de cavou când Monica a început să vorbească despre copilăria cu un tată agresiv și abuziv.

”Eu am cerut divorțul, la 12 ani. Preferam ca mama și tata să nu mai stea împreună decât să mi se strângă stomacul de fiecare data când întorceam cheia în ușă”, a început ea.

A continuat, cu o voce tremurândă, dar fermă: ”Am dormit nu mai știu câte nopți pe bancă, la poliție, cu fratele meu mai mic, pentru că tata se îmbătă, încuia ușa și o bătea pe mama. Și noi așteptam să se facă ora 7, să se trezească, să putem intra în casă, să ne luam ghiozdănelul și să mergem la școală.”

Mi s-a strâns inima la imaginea celor doi copii, dormind pe o bancă, și mi-am șters câteva lacrimi. M-am uitat în jur – toată sala era înmărmurită.

Monica a continuat să povestească despre copilăria sub semnul agresiunii și cum acest lucru a predispus-o, mai târziu, să devină și ea agresată de un iubit gelos. S-a întâmplat când era adolescentă, dar acel episod a făcut-o să realizeze, spune ea, că abuzatorii au câteva lucruri în comun – tipologie pe care a evitat-o, apoi, pentru tot restul vieții.

Monica Bârlădeanu și mama ei

”Recunoști abuzatorul după 3 semne”, a explicat Monica. ”Separă «victima» de cercul ei de prieteni, o face dependentă financiar și este foarte gelos. Eu am lista asta mereu în cap și evit astfel de bărbați. Niciodată n-o sa accept lângă mine un bărbat gelos sau unul de care să depind financiar. Pentru că știu unde se ajunge. De-asta la 40 de ani sunt singură. Mi-e greu când jurnaliștii îmi pun microfonul în față și mă întreabă de ce sunt încă singură, dar îmi asum asta”, a încheiat ea.

Monica a vorbit apoi despre ”Voci Netăcute”, campania asociației Anais, a cărei ambasadoare este. Anais este o asociație umanitară care sprijină femeile și copiii, victime ale violenței domestice, dar și familiile nevoiașe sau alte categorii defavorizate. Pentru a încuraja victimele violenței domestice să ceară ajutorul de care au nevoie, cei de la Anais au lansat ”Voci Netăcute”. În cadrul acestei campanii, 7 femei care au fost victime ale violenței domestice își spun poveștile, acompaniate de imagini din filmele mute.

Monica a povestit despre cât de mult au marcat-o poveștile celor 7 femei și despre cât de important este ca orice femeie în aceeași situație să știe că există ieșire și există soluții. Și că, mai ales atunci când sunt copii la mijloc, chiar dacă ei nu sunt agresați, e vital ca femeile să facă tot posibilul să nu perpetueze situația.

”Vreau ca mamele să înțeleagă că, atunci când stau în situația asta cu copiii, îi condamnă la o viață în genunchi. Or eu n-am acceptat să trăiesc o viață în genunchi”, a încheiat Monica și vocea i s-a frânt.

Nimeni n-a aplaudat sfârșitul discursului ei și nimeni n-a auzit, cred, începutul discursului următoarei invitate, atât de marcate eram de ceea ce tocmai ascultasem. Deși vocea i-a tremurat de mai multe ori pe parcursul vorbirii, Monica n-a plâns. Acum că terminase de vorbit și își îndeplinise, cu succes, rolul de ambasadoare a campaniei Anais, se vedea pe chipul ei consumul emoțional la care s-a supus, retrăind episoadele din copilărie. Și-a șters colțul ochiului cu arătătorul și și-a tras discret nasul, de câteva ori.

Am așteptat ca cineva din staff-ul evenimentului să-i aducă niște șervețele. Când am văzut că minutele trec și Monica tot se luptă cu lacrimile, am băgat mâna în geantă și am căutat pachetul de șervețele. M-am ridicat să pornesc spre ea, de pe ultimul rând de scaune, unde stăteam, apoi m-am așezat. Nu voiam să deranjez discuția doamnelor de pe scenă, mai erau și două camere de filmat, ce-ar fi zis lumea? M-am mai uitat încă o dată la Monica și apoi m-am ridicat și am pornit spre ea, ca pe pilot automat. Femeia de pe scenă tocmai se vulnerabilizase teribil în fața noastră, așa că am decis să o ajut fără să-mi pese dacă gestul meu părea stupid sau deplasat.

Când am ajuns pe scenă, în fața ei, i-am întins pachetul de șervețele și am bălmăjit ceva care cred că era: ”Mulțumesc!”. S-a uitat la mine cu ochii mari de uimire (are niște ochi verzi superbi), dar a luat șervețelele și eu am pornit înapoi spre locul meu. Când m-am așezat, am văzut-o cum își ștergea colțul ochilor cu un șervețel și am zâmbit. Indiferent că suntem actrițe sau jurnaliste, celebre sau anonime, la finalul zilei suntem femei și noi, femeile, trebuie să ne ajutăm una pe alta. Sau cel puțin asta cred eu.

Două zile după acest moment, ar fi trebuit să particip la proiecția de lansare a filmului Voci Netăcute, realizat de asociația Anais. Voiam să profit de ocazie și să-i iau un scurt interviu Monicăi Bârlădeanu, care avea să fie și ea prezentă, dar, din păcate, n-am mai reușit să ajung.

Pe site-ul VociNetăcute.ro puteți urmări respectivul film, împărțit în 7 capitole. Eu, una, mărturisesc că deocamdată am reușit să văd doar prima poveste, cea în care Irina, mama unui băiețel, povestește cum soțul ei nu doar că o bătea și o abuza verbal și psihic, dar încerca s-o convingă să se sinucidă.

Spun ”am reușit să văd doar prima poveste” pentru că s-o ascult pe Irina vorbind despre ororile psihice și emoționale la care a supus-o soțul ei mi-a provocat un roller coaster de uimire, furie, groază, greață și iar furie. Dar e important ca aceste povești să fie auzite, înțelese și date mai departe, dacă vrem să ajutăm și alte femei să iasă din filme de groază similare.

Până acum, cu sprijinul Direcției Generale de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) și datorită contribuțiilor unor sponsori și donatori, Asociația Anais a oferit consiliere socială, juridică și psihologică pentru 785 de femei, victime ale violenței domestice, și a găzduit peste 455 de femei în adăpostul non-stop Casa INVICTA.

Din nefericire, la începutul acestei luni, Primăria Capitalei a anunțat că nu mai sunt fonduri pentru a susține proiectul asociației Anais și, deci, pentru a finanța adăpostul destinat victimelor violenței domestice.

Cei de la Anais au reușit să obțină un număr scurt pentru donații (8833) și ne roagă să-i ajutăm până la clarificarea situației cu finanțarea adăpostului de către DGASMB. Din câte știu, adăpostul de la Anais are 16 locuri, ceea ce înseamnă că 16 femei care au trecut prin iad au nevoie de o mână de ajutor de la noi să aibă un loc unde să stea până se pun pe picioare.

Dacă puteți renunța la o cafea azi (sau chiar la două dacă sunt de la 5 to go 🙂 ) și puteți dona cei 2 euro, faceți un bine cuiva care n-o să vă poată mulțumi niciodată, dar care o să aibă parte la o a doua șansă și datorită vouă.

Iar dacă voi (sau cineva cunoscut) sunteți victime ale violenței domestice, vă rog din suflet vorbiți cu cineva și cereți ajutor. Nimeni nu merită să trăiască o viață în genunchi.

Sursă foto: Asociația Anais și pagina de facebook Monica Bârlădeanu.