Sora mea mijlocie împlinește în curând 30 de ani și nu pare foarte încântată de idee. Pentru ea și pentru toate fetele de 20 și ceva de ani cărora le e teamă de schimbarea prefixului, am o veste bună: la 30 e mult mai mișto decât la 20. Nu mă credeți? Citiți și vă convingeți singure. 🙂

1. Scapi de FOMO

Odată ce treci de pragul 3-0, îți iei adio de la ”Fear Of Missing Out”, teama de a rata ieșiri cool/faine/memorabile. Și, în loc să-ți înghețe fundul într-o fustă mini, vineri seara, la o petrecere într-un hambar industrial unde ai venit deși nu îți place muzica (true story), alegi să stai acasă cu iubitul și cu un pahar de vin în mână, uitându-vă la serialul vostru preferat pe Netflix. Singura teamă pe care o ai acum e Fear Of Missing Sleep, pentru că ai înțeles, în sfârșit, de ce i se spune ”somn de frumusețe”.

2. Te îmbraci mai bine

Când ai 20 și ceva de ani habar n-ai ce ți se potrivește, nici ca stil, nici ca formă a corpului. Ai un dulap plin de rochii/fuste/bluze mult prea scurte sau mulate, majoritatea din poliester și elastan, care nu te reprezintă și te fac să pari că te străduiești prea mult (ceea ce și faci, evident). La 30 de ani rochiile maxi, din mătase, cămășile bărbătești și puloverele supradimensionate sunt definiția sex appeal-ului pentru tine.

3. Gusturile tale devin mai bune

Începi să faci diferența dintre Cabernet și Merlot și ideea de a bea shot-uri în culori neon te face să râzi în hohote. Înțelegi de ce merită să plătești mai mult pentru mătase în loc de poliester sau pentru produse cosmetice puține și bio, în loc de multe și chinezești. Și, cel mai important, renunți să mai repari sau să mai salvezi bărbații de ei înșiși și alegi să te salvezi pe tine.

4. Ai prieteni mai puțini, dar mai buni

O fată de 20 de ani spune că are 10 BFFs, dintre care 5 sunt pe speed dial. Pe niciuna dintre ele n-ar suna-o, însă, noaptea dacă are probleme și, oricum, nu i-ar răspunde, pentru că sunt în club și e gălăgie. O femeie de 30 de ani are 2 prietene și ambele au venit deja, măcar o dată, să-i fie alături la nevoie, în toiul nopții.

5. Te simți (în sfârșit) bine în pielea ta

La 20 de ani ești în cea mai bună formă fizică a ta și ai o piele impecabilă, dar, cu toate astea, sari din dietă în dietă și îți urăști fiecare milimetru pătrat al corpului. 10 ani mai târziu te-ai mai îngrășat 2-3 kilograme, dar ai învățat să-ți accepți și să-ți iubești corpul și să te concentrezi pe lucruri mult mai importante decât cum îți vin pantalonii scurți.

6. Îți pasă (mult) mai puțin de ce spun alții

Dacă la 15 ani gândurile tale despre părerile altora ar fi ocupat o întreagă bibliotecă, la 20 de ani ocupă doar un raft, iar la 30 încap pe un post-it. Sigur, uneori o replică pasiv-agresivă sau o privire urâtă îți strică zen-ul pe moment, dar n-o mai lași să-ți strice toată ziua.

7. Ai mai multă încredere în tine

La 30 de ani nu îți mai concentrezi energia și timpul să controlezi lucruri exterioare (cum ar fi părerea altora despre tine), ci lucruri interioare (cum să-ți îmbunătățești starea de spirit). Și, odată ce nu le mai dai altora puterea să determine cum te simți, descoperi în tine resorturi nebănuite.

8. Ai, în sfârșit, bani de vacanțe și festivaluri

Sigur, în loc de Ibiza, idealul tău de vacanță este o insulă pescăreasă din Marea Egee, și în loc de concerte nebune la Sziget, preferi să te relaxezi la Oaha. Dar ideea e că îți permiți, în sfârșit, să te distrezi așa cum vrei, când vrei.

9. Începi să-ți investești banii și timpul inteligent

Dacă la 20 de ani preferai să rabzi de foame, dar să porți ultimul model de pantofi, la 30 îți investești banii în lucruri care îți fac bine, ca superalimente, masaje regulate sau detartraje. Cât despre timp, știi cât de important este și refuzi să-l irosești cu oameni toxici sau cu regrete tardive.

10. Capeți perspectivă asupra lucrurilor

La 20 de ani, prima despărțire serioasă e motiv de depresie, un interviu de job ratat îți poate clătina încrederea în tine și o ceartă cu cea mai bună prietenă se poate lungi pe săptămâni întregi. La 30 de ani ai mai multă experiență și știi că niciun lucru (bun sau rău) nu durează la infinit. Așa că treci cu mai mult calm peste cele rele și le apreciezi mai mult pe cele bune, atât cât durează.

Pe scurt, la 30 de ani te transformi din Taylor Swift în Beyonce. 😀 Dacă mai știți și alte motive pentru care la 30 e mai bine decât la 20, le aștept în comentarii!