Eu
am întrebat, Răzvan Rădulescu mi-a răspuns. Cu precizarea
„Am fost tentat, de cîteva ori, să postez comentarii pe bloguri, dar m-am sfiit. Mi s-a părut că varianta interviului e preferabilă.” Puteţi citi mai jos despre Felicia (dar şi despre Liliana şi Helena), despre prejudecăţile sale în legătură cu actorii şi despre ipostazele lui de regizor, scenarist şi scriitor.
Ina: „Felicia, înainte de toate” este primul film pe care îl semnezi ca regizor. Ce te-a determinat să treci în spatele camerei? De ce acum, de ce acest film?
Răzvan Rădulescu: În timp ce scriam la Felicia, Melissa [Melissa Raaf, co-scenarista şi regizoarea „Felicia, înainte de toate”, n.n.] și cu mine discutam deja despre o altă poveste, tot cu o femeie, și discuția a generat o a treia poveste, tot cu o femeie. Am schițat atunci celelalte două povești (acum sînt deja scenarii) și ne-am gîndit cum ar fi să le regizăm. Însă, pentru că trebuia început de undeva, am început cu Felicia. Liliana și Helena mai au puțin de așteptat. În plus, Felicia se potrivea cel mai bine condiției în care ne aflam: pe drumuri, departe de casă, într-o contemporaneitate în care lucrul ăsta nu mai e atît de extraordinar ca pe vremuri. Faptul că mi-am petrecut, probabil, un sfert din ultimii șase ani în aeroporturi și în avioane nu are darul să impresioneze pe nimeni. Deși cred că ar trebui să li se pară tuturor alarmant. În ’89, cînd a plecat Felicia în Olanda, să-ți părăsești țara era o alegere fără întoarcere. Pentru mulți, momentul alegerii a fost mai traumatic decît plecarea în sine. Azi, nimeni nu se mai gîndește serios la alegerea asta, ceea ce nu înseamnă că lucrurile sînt mai puțin traumatice.
I.: În „Felicia…”, Ozana Oancea este la primul ei rol principal într-un lung metraj. Care a fost elementul decisiv, care te-a convins ca ea este actriţa pe care o căutai pentru acest rol?
R.R.: Ozana m-a convins: auzisem că e, de fapt, actriță (spre rușinea mea, o ştiam doar în funcția ei administrativă de la TIFF), apucasem să vorbesc de cîteva ori cu ea și mi s-a părut că gradul de sofisticare al discursului ei este remarcabil și, prin urmare, surprinzător. Am trăit, din păcate, cu prejudecata că actorii sînt în general niște persoane instinctuale, neșlefuite, și că prea multă minte le dăunează jocului. Îmi pun, cu această ocazie, cenușă în cap. Ozana a citit mult și solid, gîndește articulat, vorbește nuanțat și joacă foarte bine.
I.: Cine este mai satisfăcut de rezultatul muncii sale în cazul acestui film: scenaristul Răzvan Rădulescu sau regizorul Răzvan Rădulescu? De ce?
R.R.: De fiecare dată cînd regizorul se declară mulțumit, scenaristul cîrtește. Asta pentru că, în general, scenaristul nu e niciodată mulțumit. Deși, în ce mă privește, am avut privilegiul să fiu fericit cu felul în care arată filmele la care am scris de mai multe ori. Mă gîndesc la filmele făcute de Cristi Puiu sau de Radu Muntean.
I.: Ţinând cont de experienţa proiecţiilor de până acum, crezi că oamenii se regăsesc în personajele din „Felicia, înainte de toate” indiferent de naţionalitate?
R.R.: Da. După cum și cei care nu se regăsesc, nu se regăsesc tot indiferent de naționalitate. S-a întîmplat chiar la proiecția de la cinema “Union”: cineva a spus (în românește, cum altfel) “Nu m-am regăsit în film și mi-am dat seama, cu această ocazie, ce părinți minunați am.” [este vorba despre Adrian Ciubotaru, n.n.]
I.: Completează, te rog, propoziţia următoare: „Felicia este, înainte de toate, despre…”
R.R.: Timp.
I.: Şi încă două întrebări, venite din partea cititorilor blogului meu:
Cum se împacă activitatea de regizor/scenarist cu cea de scriitor, îţi mai rămâne timp/energie/dispoziţie pentru scris şi dacă da, pe când o nouă carte ? de la http://bughimamborag.wordpress.com/
R.R.: O să spun doar atît: sînt două ipostaze atît de diferite, încît nu mi-am pus niciodată serios problema că una dintre ele ar funcționa în detrimentul celeilalte. Și o să adaug doar atît: cînd scriu proză, folosesc hîrtie și stilou, nu pot altfel. Cînd scriu scenarii, folosesc Final Draft, nu pot altfel.
I. : Când apare ,,Felicia, înainte de toate” pe DVD? de la http://ralouca.blogspot.com/
R.R.: Sper că de Crăciun, adică puțin înainte, atunci cînd apar toate DVD-urile, în speranța că se va gîndi cineva să le dea cadou unor prieteni. O să conțină și making-of-ul, filmat și montat de Radu Țigănaș. Îl cunoașteți? E student la UNATC. De filmat, a filmat înainte să dea admiterea.
6 Comentarii
bughimamborag
Multumesc. Stiu ca ti-ai sustinut dizertatia – felicitari! – ti-ai incheiat studentia, ai sarbatorit evenimentul… dar ti-ai adus aminte ca niste oameni asteapta nerabdatori interviul asta si, in aceeasi zi, ai stat dupa miezul noptii sa-l postezi…
Observ ca RR a cam ocolit un pic intrebarea, nu ne-a spus daca acum mai scrie si la ce. In schimb vad ca a raspuns la cealalta curiozitate a mea, privind raporturile cu blogosfera. S-a “sfiit” deci 🙂 Oare? Cam surprinzatoare atitudine din partea unui om care am vazut ca stie sa fie taios cand vrea (ca in interviul dat lui Istodor). Mai stii, poate a vazut cum e tratat in blogosfera Alex Leo Serban si, nestiind cauza, crede ca asta l-ar astepta si pe el 😀
Ina
bughi,
Am descoperit la tine o sensibilitate fata de actiunile, nevoile si gandurile celorlalti pe care putini o au. Asa ca, intr-o nota similara cu anecdota cu care Aurelia Marinescu isi incepe Codul bunelor maniere astazi, eu ma simt nevoita sa iti multumesc pentru ca mi-ai multumit. 🙂
In rest, ma bucur daca ti-a placut interviul si da, si eu regret putin ca Razvan nu a fost mai comunicativ in legatura cu proiectele lui literare. Daca interviul ar fi fost face to face, te asigur ca acum ai fi avut un raspuns. 🙂
Cat despre Alex Leo Serban, vai ce-am mai ras in seara asta! Fidela promisiunii pe care am facut-o pe blogul tau, n-am mai intrat sa comentez, dar am urmarit amuzata reactiile starnite de ultimul tau post. Sunt nevoita sa-mi cer scuze, asadar, pentru ca (involuntar) te-am indus in eroare la postul cu pozele surorilor mele.
Eu sunt fata in maiou negru. 😀 Remarca aia cu “picioarele nesfarsite” era un fel de auto-ironie pt ca ii invidiez picioarele uber lungi ale surorii mele. Eu eram convinsa ca, avand in vedere alte poze postate pe blog, lumea ma poate recunoaste cu usurinta. Fata in tricou cu cirese e sora mea mai mica, Yvonna, care are 14 ani. Am modificat acum finalul postului sa evitam alte neintelegeri pe viitor. 🙂
Tot a iesit ceva bun de pe urma acestei confuzii: am aflat ca, in ciuda resentimentelor pe care le are fata de mine, ALS ma place :))))))
als
lame
faptul k mi-au placut intr-O poza nu inseamna k te-as placea si in realitate…
as zice kiar: avind in vdr antecedentele, sint convins k nu te-as placea deloc! ;P
end of story
Ina
:))))))))))))))
Raluca
draga ”Ina inainte de toate”:FELICITARI -duble!!!Pentru incheierea studentiei(eeeh,mai ca-mi vine sa suspin,asa ,gen ‘Trecut-au anii’:)) si pentru interviul cu RR (acum fiind vorba de postarea despre acest sb.poate ca ordinea ar fi trebuit sa fie inversa)!!Si nu in ultimul rand,iti multumesc ca i-ai adresat lui RR si ”intrebarea cu DVD-ul”! Cum de nu am trecut pe la tine ieri?ca-mi propusesem sa te vizitez zilnic:))!!De Craciun,deci!(imi frec palmele!!) Mi-a fost teama ca poate nu-i nimic planificat si cine stie cand o sa apara(sper ca-i vor pune si subtitrarea in engleza:)!)).
Frumoasa propunere de fraza lacunara,a propos! ‘Felicia’ e inainte de toate un film despre… timp:)),interesant.Si oarecum neasteptat,dar uite asa devenim mai intelepti:tie,Ina,ca spectator,ti s-a parut ca ar fi inainte de toate despre ce??
Eh,de reeditarea lui’Teodosie’ si noile proiecte literare,vom afla mai tarziu cu siguranta:))la ce agenda incarcata vedem ca are,probabil ca au trecut mai in standby:))
Felicitari si multumiri inca o data, Ina!
Ina
Raluca,
Multumesc mult pentru cuvintele frumoase! 🙂 Despre ce este “Felicia, inainte de toate” pentru mine am scris aici, in ultimul paragraf.