În seara asta am trecut pe la o prietenă. Când am plecat de la ea, în lift, m-am uitat la reflexia din oglindă.

Părul, spălat de dimineață, stătea dezordonat și ușor pleoștit în creștet. Vârful nasului lucea, iar fondul de ten se ștersese, dând la iveală o pereche de cearcăne adânci. Pe bărbie îmi apăruse încă un coș. Am oftat și m-am întors cu spatele la oglindă.

Când am ieșit în stradă, în intersecția de la Victoriei, m-am oprit să dau niște telefoane. La un moment dat, pe lângă mine a trecut un bărbos simpatic, într-o bluză de trening cu glugă. Vorbea la telefon, și, când m-a văzut, a ridicat mirat sprâncenele. Imitându-i inconștient expresia feței, m-am uitat și eu mirată la el. Cu coada ochiului, am observat că s-a oprit la câțiva pași.

Am închis la un moment dat telefonul și, simțind că cineva se uită la mine insistent, am privit in direcția bărbosului. Era tot acolo, vorbind la telefon și uitându-se la mine. Părea că vrea să facă ceva, dar nu era sigur. Am decis să-l ignor, am format al doilea număr și am început să vorbesc. Când am închis, m-am trezit cu el în față. Zâmbea ușor timid.

–    Bună! Nu te speria, nu vreau să-ți cer nimic. Nu vreau să-mi spui nimic. Ești foarte draguță. Voiam doar să știi asta. Seară frumoasă!

L-am privit năucă secunde în șir. Într-un final, în mână a început să-mi sune telefonul. Ca trezită din somn, am bâjbâit “Mulțumesc… seară frumoasă…și ție.” S-a îndepărtat privind în urmă, din când în când, cu același zâmbet.

Ajunsă acasă, în liftul blocului meu, m-am uitat în oglindă la fata pe care o văzuse bărbosul. Era acolo, într-adevăr. Avea un păr roșcat strălucitor, un nas mic, buze arcuite, ochi căprui și calzi. Fusese acolo și cu o oră în urmă. Doar că eu nu avusesem ochi pentru ea.

Știați că, potrivit unui studiu (realizat, cel mai probabil de eternii cercetători britanici, dar orișicât), doar 4% dintre femeile din lume se consideră frumoase? Nu e îngrozitor de trist?!

Și, apropo de percepția noastră despre de noi și percepția pe care o au ceilalți, Dove a făcut un experiment minunat. Dacă nu l-ați văzut încă, faceți o pauză de trei minute și dați-i play. Oftatul ăla de la minutul 1:56 mi-a frânt inima.