– Mă iubește. Știu pe bune.
– De unde, fată? Ți-a spus-o el? A zis el cu gura lui ”Te iubesc”?
– Nu, dar nici n-am nevoie. Mi-a arătat.
– Da’ ce-a făcut, tu?
– Mi-a cumpărat o periuță de dinți și-a pus-o lângă a lui, la el în baie.
Am ascultat, fără să vreau, acum câteva zile dialogul ăsta și n-am putut să nu zâmbesc în sinea mea. Într-adevăr, în anii 2000, caracterizați prin hiper-luciditate și pragmatism, un astfel de gest denotă sentimente puternice și, de ce nu, o pasiune de nestăvilit.
O periuță de dinți Oral B Cross Action suplinește cu succes, într-o perioadă de criză economică, dar mai ales emoțională, serenade făcute sub clar de lună, scrisori de dragoste pătimașe, turniruri purtate în numele iubitei sau chiar asedii de castele cu catapulte și berbeci.
Patru secole s-au scurs de când Cervantes povestea aventurile lui Don Quijote de la Mancha, dar puteau să treacă la fel de bine patru milenii, atât de mult s-a schimbat ritmul de viață al oamenilor și, mai ales, capacitatea lor de a relaționa. Don Quijote, care crede că dragostea e un motiv suficient pentru a trăi și care dăruiește totul fără a cere nimic în schimb, nu ar rezista nicio zi în lumea noastră. S-ar găsi un binevoitor care să interneze acest bătrânel ramolit la Spitalul 9.
Într-adevăr, într-un univers sigur și comod, în care periuțele de dinți au devenit mesagerii pasiunilor mistuitoare, un om care își asumă curajos ridicolul și luptă pentru dragoste fără să se sinchisească de ce cred ceilalți despre el este mai periculos decât toți schizofrenicii și paranoicii laolaltă.
A existat o epocă în care percepția asupra dragostei era statuată de eroi precum Dante, care nu ezita să coboare în iad pentru a o revedea pe Beatrice sau Lancelot du Lac, care accepta să se înjosească pentru a-și demonstra devotamentul față de aleasa inimii lui, regina Guinevere. Aceeași epocă în care cavalerul îndrăgostit își ia angajamentul că o va sluji pe iubită până la moarte (cel mai adesea din depărtare deoarece ea este căsătorită sau logodită cu altcineva, dar, deh, nimeni nu este perfect).
E drept, vorbim despre aceeași epocă în care căsătoriile erau dictate de interesele politice și economice ale familiilor de nobili și în care cavalerii își abandonau deseori soțiile pentru a pleca în nesfârșite războaie. De asemenea, nu mă păcălesc că Tristanii și Izoldele se găseau pe toate drumurile în acele vremuri. Dar cred că oamenii aveau o înțelegere mult mai simplă a sensului lor pe pământ, că iubeau cu mai puține rețineri și, cu tot ridicolul pe care îl putem imputa poveștilor de dragoste cavalerești, cred că erau infinit mai bogați sufletește decât suntem noi azi.
Încă mai cred în capacitatea oamenilor de a lua cu asalt morile de vânt în numele iubirii, precum eroul lui Cervantes. Și o să continui să cred în asta până când o să aflu cum un el a îngenuncheat în fața alesei lui și, pătruns de importanța momentului, i-a întins simbolul legăturii lor. Un Oral B Pulsar.
3 Comentarii
Anca
O parte din mine inca mai crede in dragostea suprema, plina de pasiune (desi sunt tot mai putine exemple) si sper ca, vreodata, nu conteaza cand, un baiat va face un gest incredibil, nebunesc ca sa imi demonstreze cat ma iubeste. Speranta nu moare niciodata 😀
Ina
…sau moare ultima. :))
stii, eu nu ma refeream neaparat la gesturi marete (cu toate ca, in secret, orice fata viseaza cavalerul care trece prin foc si sabie pentru ea :D).
Ceea ce voiam sa spun e ca, de frica ridicolului si din pragmatism, am ajuns (noi ca societate, in general) sa bagatelizam dragostea si sa acceptam surogate de manifestari ale ei (vezi periuta).
Jorjel
In limita posibilitatilor tehnice si spirituale, faza cu periuta este intr-adevar un gest discret dar plin de insemnatate. Eu as incerca asta doar ca sa vad daca se prinde fata. Dupa care as lua periuta si as spune ca am cumparat-o pentru mama. :))